RECURS. LIBERARE CONDIŢIONATĂ.
| Comentarii |
|
Respingând recursul condamnatului ca nefondat, Curtea a constatat că motivele invocate de acesta nu se regăsesc în nici unul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 385^9 Cod procedură penală.
Dispoziţiile art. 59 Cod penal au caracter dispozitiv şi nu imperativ, neexistând în sarcina instanţei o obligaţie, ci doar o vocaţie.
împotriva sentinţei prin care s-a respins propunerea de liberare condiţionată a condamnatului P.V. şi împotriva deciziei prin care apelul i-a fost respins, acesta a declarat recurs, arătând că, în mod greşit, a fost respinsă propunerea de liberare condiţionată, deoarece el îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 59 Cod penal.
Respingând recursul condamntului ca nefondat, Curtea a constatat că motivele de recurs invocate de acesta nu se regăsesc în niciunul din cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 385^9 Cod procedură penală.
Se mai arată că, oricum, în cauză instanţa de fond şi de apel au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, constatând că timpul executat de recurent din pedeapsă nu a fost suficient pentru reeducarea acestuia.
Mai mult decât atât, dispoziţiile art. 59 Cod penal au caracter dispozitiv şi nu imperativ, neexistând în sarcina instanţei o obligaţie, ci doar o vocaţie.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.312/1999) NOTA: Indiscutabil soluţia Curţii este corectă.
într-adevăr condamnatul nu şi-a întemeiat recursul pe nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 385^9 Cod procedură penală, ci a invocat doar greşita concluzie a instanţelor, că timpul din pedeapsă executat nu a fost suficient pentru reeducarea sa; or această concluzie nu este supusă cenzurii instanţei de recurs, căci, pe de o parte, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să uzeze de facultatea acordată de lege de a aprecia în mod suveran asupra oportunităţii liberării condiţionate şi, pe de altă parte, nu există nici
un caz de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 385^9 Cod procedură penală, care să permită cenzurarea acestei aprecieri. Acest punct de vedere este quasiunanim în practica judiciară. Există totuşi şi un punct de vedere contrar, rămas singular, exprimat prin decizia nr. 448/1997 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia l-a penală în Culegere
VIII, pag. 187 (vezi şi V. Papadopol - notă la această decizie). Potrivit acestuia, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă că cel condamnat a executat fracţiunea de pedeapsă prevăzută de art. 59 Cod penal, nu are antecedente penale, a fost repartizat să muncească fără pază, îndeplinind şi depăşind normele, a manifestat interes la activităţile cultural- educative şi a fost recompensat de mai multe ori, respingerea propunerii de liberare condiţionată pentru motivul că timpul din pedeapsă executat nu a fost suficient pentru reeducarea sa, reprezintă o soluţie nelegală şi netemeinică, dată cu încălcarea prevederilor art. 59 Cod penal, ceea ce echivalează cu o greşită aplicare a legii, în sensul cazului de casare prevăzut de art. 385^9 pct. 171 Cod procedură penală.
în ce ne priveşte, nu împărtăşim punctul de vedere sus menţionat, cu precizarea că acest caz de casare, în mod evident, nu este incident, deoarece, atâta vreme cât prima instanţă s-a folosit de un drept de suverană apreciere asupra oportunităţii liberării condiţionate, acordat de lege prin exprimarea folosită de art. 59 Cod penal, „poate fi liberat condiţionat", nu se poate vorbi de o violare a legii.
în fine, considerăm că, în speţă, motivarea deciziei este deficitară. Astfel, după ce corect s-a arătat că motivul invocat de condamnat nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385^9 Cod procedură penală, în mod cu totul nejustificat a procedat la examinarea în fond a cauzei, ceea ce reprezintă nu numai o inutilitate, ci şi o greşeală, deoarece se denaturează sensul recursului, natura sa juridică, care este o cale de atac preponderent devolutivă în drept. (V.B.)
