RECURS. PRINCIPIUL IN DUBIO PRO REO. CAZUL DE CASARE PREVĂZUT DE ART.385^9 PCT.18 COD PROCEDURĂ PENALĂ.
| Comentarii |
|
Există eroare gravă de fapt când situaţia de fapt, altfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară actelor şi probelor dosarului.
Ca să constituie caz de casare, eroarea de fapt trebuie sa fie „gravă"; aceasta înseamnă ca ea trebuie să fie, pe de o parte, esenţială, adică să fi influenţat asupra soluţiei cauzei şi, pe de altă parte, evidentă, adică vădită, neîndoielnică.
în baza art.178 alin.2 C.pen. a fost condamnat inculpatul O.L. la 2 ani închisoare pentru săvârsirea infracţiunii de ucidere din culpă a părţii vătămate O.Ţ.
în temeiul art.1 şi 8 din Legea nr.137/1997, s-a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată.
în baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.10 din Legea nr.137/1997.
în baza art.184 alin.2 şi 4 C.pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă a părţii vătămate C.B.
în baza art.1 şi 8 din Legea nr.137/1997, s-a constatat graţiată integral pedeapsa aplicată.
în baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.10 din Legea nr.137/1997 prin revocarea beneficiului graţierii.
în baza art.184 alin.2 şi 4 C.pen. a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă a părţii vătămate M.E.
în baza art.1 şi 8 din Legea nr.137/1997, s-a constatat graţiată integral pedeapsa aplicată.
în baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.10 din Legea nr.137/1997 prin revocarea beneficiului graţierii.
în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.h C.pr.pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului O.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vatămare corporală din culpă a părţii vătămate C.D., având în vedere că partea vătămată şi-a retras plângerea prealabilă.
în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.h C.pr.pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul O.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de
vătămare corporală din culpă prev.de art.184 alin.1 şi 3 C.pen. a părţii vătămate C.G., luându-se act de retragerea plângerii prealabile a părţii vătămate.
în fapt, s-a reţinut că ia data de 22.11.1996, orele 18.00, pe DN 26 la KM 18+200 între localităţile Tuluceşti şi Tătărcea, circula o căruţă trasă de un cal, căruţă în care se aflau O.T., O.I., C.B. şi un copil de 2 ani, persoane care fuseseră în vizită şi reveneau în satul Siviţa.
Căruţa nu era echipată regulamentar, în sensul ca noaptea să fie semnalizată cu un felinar aprins şi catadioptrii montate vizibil în partea din spate.
Calul era condus de victima O.T., lângă acesta se afla O.l. - soţia victimei, şi C.B. - sora victimei, care ţinea în braţe copilul.
Victima O.T. se afla într-o stare avansată de ebrietate (2,9% alcool), cum a rezultat din raportul medico-legal.
în urma căruţei circula autoturismul cu nr.2-GL-2288, condus de V.T.; în autoturism se mai aflau B.M., G.V. şi C.M., audiaţi ca martori în cauză.
Viteza neadecvată cu care era condus autoturismul, nesemnalizarea căruţei, luminile puternice ale farurilor autoturismelor care veneau din sens opus au făcut ca numitul V.T. să observe târziu prezenţa căruţei pe şosea, astfel că, în momentul depăşirii căruţei, autoturismul a lovit căruţa.
în urma impactului, victima O.T. a fost proiectată pe carosabil, lovindu-se cu umărul stâng şi cu capul de asfalt suferind o fractură de boltă şi bază craniană, luxaţie scapulo-umerală stângă şi luxaţie corp drept. Soţia victimei a căzut pe pământ şi nu a suferit leziuni, iar partea vătămată C.B. a căzut lângă căruţă, pe acostamentul soselei, cum s-a retinut din declaraţiile martorilor C.D., G.V., B.M., M.l. şi M.l.
După ce a lovit căruţa, autoturismul condus de V.T. a continuat să circule nesigur (zig-zag), după care a fost oprit la circa 30-35 m.
Prin actul de sesizare al instanţei cu privire la V.T., de a accidenta victima O.T., producându-i leziuni care ar fi necesitat în caz de supravieţuire 50-60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.184 alin.1 şi 3 C.pen., însă, având în vedere că victima a decedat înainte de a formula plângerea penală, în baza art.11 pct.1 lit.c combinat cu art.10 lit.f C.pr.pen., s-a dispus încetarea urmăririi penale a acestuia.
Imediat după ciocnirea violentă a celor două vehicule, s-a apropiat de locul accidentului autoturismul cu nr.2-GL-871, condus de partea vătămată C.D., alături de care se afla soţia sa C.G., care au observat un bărbat aşezat în fund pe carosabil şi o femeie care încerca să-l ridice, atunci au oprit maşina pentru a lumina victima şi căruţa, după care au coborât din maşină pentru a-i ajuta pe cei doi.
O dată cu familia C. au ajuns lângă victimă şi cei 4 ocupanţi ai autoturismului cu nr.2-GL-2288, respectiv V.T., partea vătămată C.M. şi martorii B.M. şi G.V.
La scurt timp a oprit la locul accidentului şi autoturismul Dacia cu nr.2-GL-3702, condus de martorul M.l. din care a coborât acesta, soţia sa M.F., cei doi copii V. şi I., cumnatul S.D, care s-au deplasat către victimă.
Partea vătămată M.E., fiind soră medicală, s-a oferit să acorde primul ajutor victimei şi s-a apropiat pentru a constata dacă O.T. mai trăieşte.
în aceste împrejurări, la circa 15-20 minute după acest accident, dinspre Tuluceşti se apropia cu viteză autoturismul de culoare neagră, persoanele aflate la locul accidentului au încercat să semnalizeze prezenţa lor prin agitarea braţelor şi prin strigare pentru a opri autoturismul.
în jurul victimei se aflau părţile vătămate M.E., C.M., C.D., C.G şi C.B., martorii G.V., M.I., M.L, S.D. şi V.T.
Deoarece nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, inculpatul O.L., conducătorul autoturismului Dacia cu nr.2-GL-9247, după propriile declaraţii „fiind orbit" de luminile autoturismelor care circulau din sens invers, nu a văzut persoanele şi vehiculele din acel loc, a lovit căruţa din plin, o parte din persoanele ce se aflau în jurul victimei, după care, cu aripa stângă faţă a lovit în aripa dreaptă faţă autoturismul 2-GL-871, care lumina locul accidentului.
Deşi din declaraţiile martorului M.l. a rezultat că inculpatul O.L. „mirosea a alcool fin", instanţa a reţinut, în conformitate cu buletinul de analiză toxicologică nr.1639/23.11.1999, că inculpatul nu prezenta alcool în sânge.
în urma impactului cu autoturismul 2-GL-9247 au suferit leziuni părţile vătămate C.M., căruia i-au fost necesare 14-15 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legal nr.1590/E/30.11.1992; C.D. şi C.G., care au necesitat conform raportului de constatare medico-legal nr.1593-1594/30.11.1992,50-55 zile şi, respectiv 40-45 zile de îngrijiri medicale, C.B. şi M.E. au necesitat 80-90 zile, respectiv 70-80 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legal nr.1591-1592/E/30.11.1992 al I.M.L.Galaţi.
Victima O.T. nu se mai afla la locul iniţial, în poziţia şezut, ci a fost târâtă 6-7 metri. Deoarece numărul persoanelor prezente era mare, provenind din familii diferite, fiecare parte vatămată şi martor era preocupat să-şi găsească rudele, astfel încât au perceput numai fragmente din situaţia de fapt existentă, motive pentru care au fost reţinute pentru descrierea situaţiei de fapt declaraţiile persoanelor care se aflau cât mai aproape de faptul relatat.
Cu ocazia cercetărilor la faţa locului s-a constatat că autoturismele implicate în producerea accidentului nu au lasat urme de frânare pe carosabil. De asemenea, s-a constatat că pe îmbrăcămintea victimei O.T. nu existau urme ale escaladării victimei de către un autovehicul, iar căruţa nu prezintă urme de vopsea neagră, împrejurări care l-au determinat pe inculpat să susţină că nu a lovit căruţa cu autoturismul său, toate avariile fiind produse cu autoturismul 2-GL-2288, condus de V.T., că nu l-a ucis pe O.T., că nu l-a călcat sau târât, iar referitor la leziunile părţii vatămate C.B. a declarat că nu sunt produse prin contribuţia sa.
în susţinerile acestor afirmaţii, instanţa a avut în vedere şi declaraţiile părţii vătămate M.E., care este de profesie soră medicală şi care, încercând să acorde primul ajutor, a constatat că victima „nu avea puls, iar maxilarele erau fixe".
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti şi inculpatul O.L., criticând-o pentru nelegalitate.
în apelul său, Parchetul a invocat greşita soluţionare a laturii civile de către instanţa de fond, ca urmare a respingerii cererii de obligare a inculpatului la plata dobânzii către unitatea sanitară.
în schimb, în apelul său, inculpatul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, victima fiind decedată în momentul comiterii celui de-al doilea accident, motiv pentru care a solicitat achitarea sa, în conformitate cu art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.h C.pr.pen.
Tribunalul Bucureşti - secţia I penală, prin decizia penală nr.801/A/ 22.05.2000 a admis apelul formulat de Parchet (care viza latura civilă a cauzei) şi La respins pe cel al inculpatului.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le, printre altele, pentru nelegalitate, susţinând ca ambele instanţe au comis o gravă eroare de fapt, în sensul că nu inculpatul este autor al accidentului pentru care a fost condamnat, ci o altă persoană.
Se susţine, în esenţă, că neputându-se stabili dacă victima mai era în viaţă (în urma impactului cu primul autoturism) când s-a produs accidentul în care a fost implicat inculpatul este aplicabil principiul „in dubio pro reo", complement al prezumţiei de nevinovăţie.
Se susţine că această critică constituie cazul de casare prev.de art.3859 pct.18 C.pr.pen.
Curtea a constatat că recursul nu este fondat.
Există eroare gravă de fapt, în sensul art.3859 pct.18 C.pr.pen., când starea de fapt, cum este reţinută în hotărâre, este evident contrară actelor şi probelor din dosar; ea se manifestă prin contrarietatea necontroversată dintre conţinutul dosarului şi ceea ce reţine instanţa prin hotărârea sa, cu privire la existenţa faptei sau a unui act, declaraţii etc.
Or, dacă caracterul evident al greşelii este o caracteristică a erorii grave de fapt, nu se poate vorbi de o asemenea casare atunci când starea de fapt reţinută de instanţa de fond este numai îndoielnică, deoarece există incompatibilitate între atributele de „îndoielnic" şi „evident", raportate la acelaşi fapt.
în speţă, inculpatul invocând aplicarea principiului „in dubio pre reo" exclude analiza acestei critici, raportat la cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.18 C.pr.pen., deoarece, după cum s-a arătat, „dubiul", „îndoiala", „echivocul" ies din sfera erorii grave de fapt.
Criticând practic greşita apreciere a probelor administrate, aceasta nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, prin prisma nici unuia din cele 22 cazuri de casare limitativ prevăzute de art.3859 alin.1 C.pr.pen. (Judecator Anca Dicu)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 1404/2000)
