Recursul. Casarea cu trimitere spre rejudecare. Cazuri
| Comentarii |
|
Omisiunea citării în proces a lichidatorului părţii responsabile civilmente atrage incidenţa în cauză a pct. 21 alin. (1) al art. 3859 C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 786 din 7 decembrie 2011
Prin sentința penală nr. 449/29.06.2010 pronunțată de Judecătoria Reghin s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., achitarea inculpatului B.C.D. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. în temeiul art. 346 alin. (3) C.proc.pen. s-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF DGFP Mureș AFP Reghin.
în motivare, instanța a reținut că inculpatul, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncovenești, a încheiat un contract de subantrepriză, cu SC R. SRL, având ca obiect execuția unor lucrări de canalizare și aducțiune apă potabilă în loc. Voșlobeni, jud. Harghita. Antreprenorul general al lucrărilor era SC P.H. KFT SRL, investiția fiind finanțată prin programul SAPARD. Pentru lucrările efectuate în sumă totală de 285.283 lei, inculpatul a întocmit factură doar pentru suma de 74.970 lei. Astfel organele de control au afirmat faptul că societatea nu a înregistrat în contabilitate venituri în cuantum de 210.313 lei. Organele de control au stabilit, de asemenea, că, prin neemiterea facturilor, s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de 61.856 lei, din care TVA în cuantum de 33.579 lei și impozit pe profit în cuantum de 28.277 lei.
Prin procesul verbal, din data de 30.12.2005, lucrarea executată, de către societatea inculpatului, a fost predată către SC R. SRL, însă s-a specificat faptul că se va accepta, la plată, doar după confirmarea Agenției SAPARD.
în aceste condiții, având în vedere că, fără acceptarea lucrării de către beneficiarul final, nu există certitudinea că lucrările au fost efectuate de către SC C.C. SRL Brâncovenești, instanța a apreciat că inculpatul a procedat, în mod corect, prin neemiterea facturii, pentru restul lucrărilor, în cuantum de 210.313 lei. Mai mult însă, la data de 13.04.2009 SC C.C. SRL Brâncovenești a emis două facturi fiscale pentru suma de 210324 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate. Și aceste facturi au fost emise, însă, reținându-se că au fost întocmite fără recepție calitativă, iar plata se va face la 5 zile după încasarea, de la societatea ungară P. KFT Ungaria, antreprenorul general.
împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin și partea civilă Administrația Finanțelor Publice Reghin, în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice Mureș.
în motivarea apelului, Parchetul a arătat că momentul emiterii facturii nu poate fi lăsat la aprecierea contribuabilului. Inculpatul avea obligația să emită facturi pentru lucrările executate. Modul de a proceda al inculpatului reflectă intenția sa de a se sustrage de la plata obligațiilor bugetare.
Partea civilă, în motivarea apelului, a solicitat admiterea acțiunii civile și s-a subliniat că, deși inculpatul a omis să înregistreze veniturile în contabilitate, a înregistrat cheltuielile aferente operațiunilor aducătoare de venit.
Tribunalul Mureș, prin decizia penală nr. 90/A/03.03.2011 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin și partea civilă apelantă Administrația Finanțelor Publice Reghin, cu sediul în Reghin, împotriva sentinței penale nr. 449/29.06.2010, a Judecătoriei Reghin, a desființat integral sentința atacată și în rejudecare:
A fost condamnat inculpatul B.C.D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen. și s-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, ca efect al reținerii circumstanței atenuante, în baza art. 76 alin. (3) C.pen. și suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin. (1) lit. a)-c) C.pen.
A fost fixat inculpatului un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 alin. (1) C.pen. și i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.
S-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art. 71 alin. (5) C.pen.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Administrația Finanțelor Publice Reghin și a fost obligat inculpatul, în baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen. și a art. 14 alin. (3) lit. b) C.proc.pen. la plata sumei de 118.726 lei, cu titlu de daune materiale, în favoarea acesteia, cu accesoriile aferente, începând cu data scadenței, până la achitarea integrală a debitului.
A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în primă instanță și în faza de urmărire penală, în baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen., iar conform art. 192 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a adopta o asemenea soluție instanța de apel a reținut următoarele argumente:
în fapt, a fost, în mod cert probat, și era necontestat că, pentru lucrările efectuate de societatea inculpatului, în sumă totală de 285.283 lei, inculpatul a întocmit factură doar pentru suma de 74.970 lei, astfel că societatea nu a înregistrat în contabilitate venituri în cuantum de 210.313 lei. în discuție a fost împrejurarea, invocată de inculpat, inclusiv în apel, (s-au avut în vedere declarația dată în 7.02.2011 și concluziile apărătorului), că, atât timp cât lucrările și procesele verbale nu au fost acceptate la plată, după data confirmării calitative și cantitative a lucrărilor, inculpatului nu-i revenea obligația de a înregistra veniturile aferente lucrărilor efectuate. Inculpatul a precizat că, la data la care această confirmare s-a făcut, în cursul anului 2009, a procedat la emiterea celor două facturi.
Instanța a avut în vedere, pentru soluționarea acestei probleme, dispozițiile art. 44 alin. (2) C.proc.pen.: „Chestiunea prealabilă se judecă de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune”.
Ca urmare, se referea la normele fiscale incidente.
Dacă în ce privește scadența impozitului, aceste norme erau mai puțin concludente în cauză, ele referindu-se la venitul anual, în ce privește TVA, normele erau clare cu privire la data exigibilității taxei, și implicit a obligației întocmirii facturii:
Potrivit art. 1341 și art. 1342 C.fisc.: exigibilitatea taxei intervine la data prestării serviciilor, cu excepțiile expres prevăzute, între care nu s-a regăsit cea invocată de inculpat, a acceptării la plată a lucrărilor, după data confirmării calitative și cantitative a lucrărilor.
în ce privea data prestării serviciilor de către societatea condusă de inculpat, aceasta a rezultat din procesul verbal de predare-primire a lucrării, și era 30.12.2005.
Ca urmare, în mod nelegal, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncovenești, inculpatul B.C.D. a omis, în data de 30.12.2005, să evidențieze, prin facturi fiscale, serviciile prestate, evaluate la 210.313 lei, faptă prin care, conform Notei de constatare nr. 501850/MS/03.04.2008 a Gărzii Financiare Mureș s-a cauzat bugetului de stat, un prejudiciu, total, de 61.856 lei, din care TVA în cuantum de 33.579 lei și impozit pe profit în cuantum de 28.277 lei.
Sub aspectul laturii subiective, intenția de a eluda plata impozitului pe venit și taxei pe valoarea adăugată a fost certă, din moment ce neplata acestora era consecința inevitabilă și evidentă a neemiterii facturilor.
în drept, fapta inculpatului s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Drept urmare, devenea necesară admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în rejudecare condamnarea inculpatului B.C.D.
La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între care, pe de o parte, prejudiciul însemnat creat, pe de altă parte faptul că, în cursul procesului, în data de 13.04.2009, inculpatul a emis facturi pentru lucrările efectuate, și conduita bună a inculpatului anterior faptei: are studii superioare, desfășoară o muncă utilă social și nu are antecedente penale. Această conduită a fost avută în vedere drept circumstanță atenuantă pentru reducerea pedepsei sub minimul special, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen., și pentru înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, prevăzută de textul de incriminare a faptei de evaziune fiscală, în baza art. 76 alin. (3) C.pen.
Față de circumstanțele sale personale, între care lipsa antecedentelor penale și diligențele menționate din cursul procesului, instanța a considerat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârși infracțiuni.
Ca urmare, instanța de apel a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin. (1) C.pen. și i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., referitoare la revocarea suspendării, în cazul neplății despăgubirilor sau comiterii unei noi infracțiuni în termenul de încercare.
în latura civilă, instanța a reținut că, la data de 22.06.2009, partea civilă Administrația Finanțelor Publice Reghin, în numele Statului român, a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 118.726 lei, din care debit principal era în cuantum de 58.048 lei și majorări de întârziere în cuantum de 60.678 lei, majorări ce se impuneau a fi calculate, în continuare, până la data plății efective a debitelor. Având în vedere actele depuse în anexele, la sesizarea penală, de către Garda Financiară Mureș, împrejurarea că inculpatul nu a contestat cuantumul debitului restant și al majorărilor de întârziere, și faptul că nu s-a făcut dovada plății acestor datorii, în baza art. 14, art. 346 C.proc.pen. instanța a admis pretențiile civile prezentate mai sus.
Ca urmare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. instanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin și partea civilă apelantă Administrația Finanțelor Publice Reghin, a desființat integral sentința atacată și în rejudecare a dispus potrivit celor de mai sus.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat în primă instanță și apel, s-a reținut a fi aplicabile prevederile art. 191 alin. (1) și art. 192 alin. (3) C.proc.pen.
Soluția primei instanțe de control judiciar, în termen legal, a fost atacată cu recurs de către inculpatul B.C.D. care a solicitat ca, în urma admiterii acestei căi de atac și a casării integrale a deciziei penale criticate, să se dispună menținerea soluției instanței de fond - Judecătoria Reghin, de achitare a sa, de sub acuza reținută în sarcină.
S-a susținut că, din materialul probator administrat în cauza s-a referit la mijloacele de proba constând în înscrisuri si martori s-a conturat lipsa de vinovăție a sa vis-a-vis de infracțiunea dedusa judecații.
S-a menționat că la data de 6.06.2005, conform înscrisului de la fila 123 dosar urmărire penala, între SC R. SRL si SC C.C. s-a încheiat contractul de subantrepriză cu nr. 122/6.05.2005, prin care societatea C.C. administrata de inculpat s-a obligat, potrivit art. 2.1 contract, să efectueze lucrările aferente obiectivului canalizare menajeră.
Potrivit art. 5.3 contract contravaloarea lucrărilor urma sa se achite in baza situațiilor de lucrări întocmite lunar de către executant si acceptate de către antreprenor.
La data de 28.06.2005 s-a încheiat actul adițional nr. 1, la contractul de subantrepriză nr. 122/06.06.2005, potrivit căruia situațiile de lucrări si procesele verbale să se accepte la plata după 5 zile lucrătoare de la data confirmării calitative si cantitative de către Agenția SAPARD, finanțatorul lucrării.
Prin urmare, deși SC C.C., si-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, documentele de plata si încasare nu au putut fi emise, situațiile de lucrări nefiind acceptate calitativ si cantitativ de către SAPARD.
S-a arătat că pentru lucrările recepționate conform înțelegerii părților, au fost emise facturi fiscale conform fila 27, dosar în suma de 74.970 lei.
In aprecierea asupra fondului cauzei s-a solicitat a se avea în vedere si declarația martorului A., care, în fața instanței de fond, a arătat că nu a plătit, în calitate de administrator SC R., contravaloarea lucrărilor executate de C.C., existând o restanta de 210.000 lei.
Ulterior, după recepția calitativă si cantitativă a lucrărilor de către Agenția SAPARD, din cursul anului 2007, societatea C.C., a procedat la emiterea facturilor fiscale către SC R., înregistrate în contabilitate si pentru care în cursul anului 2010, a promovat acțiune împotriva SC R., pentru achitarea sumelor înscrise pe facturile emise, pentru lucrările executate, la canalizarea menajeră Voslobeni.
In consecință, s-a apreciat că, în cursul anului 2005, in condițiile lipsei confirmării Agenției SAPARD, inculpatul nu avea obligația emiterii facturilor fiscale imputate, aferente lucrărilor executate la Voslobeni, fiind foarte probabil ca lucrările să nu fie ulterior confirmate de SAPARD.
în momentul îndeplinirii acestei condiții, expres prevăzute, de părți, în actul adițional, inculpatul a procedat la emiterea facturilor aferente.
Toate considerentele mai sus expuse conduceau la concluzia că se impune admiterea recursului formulat.
Analizând recursul astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art. 3859alin. (3) C.proc.pen. se constată că acesta are caracter fondat, impunându-se a fi admis nu pentru motivele invocate de inculpat, prin apărătorul său ales, ci pentru cele ce se vor expune în continuare și care se circumscriu dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 21 C.proc.pen.
La al doilea termen de judecată din prezenta cauză, respectiv în data de 29.06. a.c., avocatul ales al inculpatului a învederat faptul că, din luna decembrie a anului 2010, societatea comercială administrată de recurent a intrat în procedura judiciară a falimentului, pe seama acesteia fiind numit un lichidator, ce nu a fost citat (respectiv introdus în cauză) în fața Tribunalului Mureș.
Dat fiind acest aspect invocat, în apărarea sa, de către inculpat, această instanță de control judiciar a găsit oportună solicitarea relațiilor necesare de la oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș. Din înscrisurile aflate la filele 58-60, din dosarul acestei Curți de Apel rezultă că, prin sentința nr. 3384/02.12.2010 a Tribunalului Comercial Mureș, s-a declanșat procedura generală de insolvență a SC C.C. SRL Brâncovenești, societate administrată de recurent, lichidator judiciar al acestei persoane juridice fiind desemnată SC I.I.I. SRL Cluj Napoca. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Mureș a fost, ulterioară, datei la care societatea comercială administrată de inculpat a intrat în insolvență, pe seama sa fiind desemnat un lichidator, ce nu a fost legal citat în fața instanței de apel. Acest aspect determină incidența în cauză a pct. 21 alin. 1), alineat al art. 3859 C.proc.pen. Se impune de asemenea, a se reține că, în urma adoptării și intrării în vioare a Legii nr. 202/2010, cauze de natura celor aflate pendinte pe rolul acestei instanțe de control judiciar, se soluționează, nu la triplu, ci la dublu grad jurisdicțional, ca urmare a acestor aspecte reținute, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C.proc.pen. să se admită recursul declarat de B.C.D. împotriva deciziei penale nr. 90/A/03.03.2011 a Tribunalului Mureș.
Se va casa integral decizia penală criticată, se va desființa în tot sentința penală nr. 449/29.06.2010 a Judecătoriei Reghin și va dispune rejudecarea cauzei pe fond, de către prima instanță - Judecătoria Reghin.
Cu ocazia rejudecării cauzei pe fond, vor fi discutate, cu stricta respectare a prevederilor art. 289 C.proc.pen., toate probele propuse în apărare de inculpat, urmând ca instanța de prim grad jurisdicțional să se pronunțe asupra oportunității, administrării probei cu expertiza (de natură contabilă) solicitată, în fața instanței de apel, de către inculpat.
Notă1: Nelegala citare a părților poate constitui motiv de casare cu trimitere spre rejudecare doar daca neregula a fost invocata de partea in favoarea căreia este prevăzută norma procedurală. întrucât normele vizând citarea părților în procesul penal sunt ocrotite sub sancțiunea nulității relative, omisiunea citării trebuie invocată de partea a cărei interese procesuale au fost prejudiciate prin necitare și nu din oficiu. în cauză, interesul procesual aparținea părții civile, care însă nu a declarat recurs. în plus, cum rezultă din termenii deciziei de casare, pe parcursul primelor două grade de jurisdicție nu s-a pus problema introducerii ori intervenției în calitate de parte responsabilă civilmente a societății administrate de inculpat, așa încât aceasta nu trebuia citată și, prin urmare, nici lichidatorul său. Totodată, întrucât acțiunea civilă este guvernată de disponibilitate, iar partea civilă nu a solicitat introducerea în cauză a părții responsabile civilmente și în plus partea civilă nu este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu și nici cu capacitate de exercițiu restrânsă, nu se poate reproșa primelor două instanțe omisiunea introducerii în proces a părții responsabile civilmente. Mai mult, procedura generală a insolvenței a fost deschisă abia în cursul judecății în apel, așa încât, chiar interpretând extensiv dispozițiile art. 3859pct. 21 C.proc.pen., trimiterea cauzei primei instanțe pentru rejudecare nu se justifică.
Notă2: Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor în cazul multor infracțiuni a fost reașezată competența după materie, pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, judecata în prim grad în fond a fost luată din competența judecătoriei și atribuită tribunalului.
Conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 202/2010, în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile. în consecință, chiar dacă s-ar admite că în cauză singura soluție era aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelului și, chiar dacă în primul ciclu ordinar al procedurilor, infracțiunea de evaziune fiscală a fost judecată de judecătorie, iar apelul de către tribunal, întrucât hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, rejudecarea în prim grad trebuia să aibă loc în fața tribunalului și nu a judecătoriei.
