Asistenţa şi reprezentarea. Cazurile de asistenţă juridică obligatorie
| Comentarii |
|
În cazul în care inculpaţii au interese contrarii, asistarea lor în cursul judecăţii de către un singur avocat echivalează cu absenţa asistenţei juridice, ceea ce duce la casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, dacă asistenţa juridică în cauză era obligatorie potrivit legii.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 771 din 2 decembrie 2011
Prin sentința penală nr. 123/07.10.2011, Judecătoria Sighișoara, între altele:
- în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul H.I. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
- în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., art. 75 alin. (1) lit. c) C.pen. și art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen., l-a condamnat pe același inculpat la 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
- în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen., l-a condamnat pe același inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
- în baza art. 33 lit. a) C.pen. și art. 34 lit. b) C.pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare.
- în baza art. 71 C.pen., i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) C.pen.
- în baza art. 350 C.proc.pen., a menținut starea de arest a inculpatului H.I. și în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, din data de 01.07.2010 și începând cu data de 09.12.2010 și până la zi.
- în baza art. 14 și art. 346 C.proc.pen., raportat la art. 998 și art. 999 C.civ., l-a obligat pe inculpatul H.I. la plata sumelor de: 825 lei, către partea civilă D.F.D.; 3000 lei, către partea civilă SC M.M. SRL; 4000 lei către partea civilă SC L.A. SRL și respectiv 1271 lei către partea civilă SC B.O. SRL Albești, cu titlu de daune materiale.
- a luat act că părțile vătămate SC F.L. SRL, H.A., V.L.V. și D.C. nu s-a constituit părți civile în cauză, întrucât prejudiciul a fost recuperat integral, în cazul fiecăruia.
- în baza art. 191 C.proc.pen. l-a obligat pe inculpat să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 1700 lei.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, că, în noaptea de 19/20.03.2009 inculpatul H.I. a pătruns, prin spargerea vitrinei, în magazinul A. din Sighișoara de unde a sustras mai multe bunuri, iar în seara zilei de 01.04.2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a sustras mopedul părții vătămate D.F.D. care se afla parcat în fața blocului situat în com. Albești.
în noaptea de 14/15.01.2010, inculpatul a pătruns, prin efracție, în magazinul L.A. din Sighișoara de unde a sustras o cușcă de hamsteri, mai mulți papagali și hrană pentru papagali și câini, apoi în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii februarie a aceluiași an a sustras din depozitul aparținând părții vătămate S.C. M.M. SRL din Sighișoara, mai multe garnituri de mobilă de bucătărie și de tineret, apoi în cursul lunii iunie 2010, pe timp de noapte, împreună cu inculpatul minor B.I. a sustras 6 geamuri termopan și 10 grinzi din imobilul părții vătămate H.A. situat în com. Albești, iar în noaptea de 23/24.06.2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale a sustras șase butelii de aragaz din stația Peco OVM situată pe raza localității Albești, aparținând părții vătămate SC B.O. SRL.
în data de 20.11.2010, după lăsarea întunericului împreună cu inculpatul B.C. au sustras trei geamuri termopan din casa părții vătămate D.C., situată în com. Albești, str. Baraților, după care în baza aceleiași rezoluții infracționale au sustras mai multe bunuri din remorca părții vătămate V.L.V. care era parcată pe terenul împrejmuit al acestuia.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul H.I.
în motivarea căii de atac promovate, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Sighișoara prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârșirea a trei infracțiuni continuate de furt calificat, subliniind că el nu este autorul faptelor deduse judecății, astfel încât soluția corectă era aceea de achitare, în temeiul art. 10 lit. c) C.proc.pen.
Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 9/308/2011 al Judecătoriei Sighișoara, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
Recursul inculpatului este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină casarea în parte a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sighișoara în următoarele limite:
Alături de inculpatul H.I. au mai fost trimiși în judecată și d-nii B.C. și B.I.,, acesta din urmă fiind acuzat și apoi condamnat pentru că a participat, împreună cu inculpatul H.I., în calitate de coautor la actele materiale de furt calificat din cursul lunii iunie 2010 în dauna părții vătămate H.A.
Cei doi inculpați au fost asistați pe tot parcursul judecății în prim grad de către d-l avocat H.I., desemnat din oficiu.
D-l B.I. a recunoscut încă din cursul urmăririi penale actele materiale de care a fost acuzat și a afirmat în declarațiile sale anterioare sesizării instanței că, la comiterea acestora, o contribuție importantă a avut-o inculpatul H.I.. în schimb, inculpatul H.I. a negat pe tot parcursul urmăririi penale implicarea sa în săvârșirea activităților ilicite care i se reproșează.
în fața primei instanțe, deși inițial inculpatul B.I. a retractat declarațiile date în faza de urmărire penală, la termenul din 7 octombrie 2011, el a revenit și asupra acestei declarații, recunoscând din nou comiterea infracțiunii.
La același termen, inculpatul H.I. și-a menținut alegațiile făcute în faza anterioară, excluzând orice contribuție a sa la faptele deduse judecății.
De la acest moment, în raport cu termenii declarațiilor celor doi, judecătoria a luat cunoștință direct că interesele lor procesuale sunt contrare: primul urmărea obținerea unui tratament sancționator mai blând și susținea participarea la săvârșirea faptei și a celui de al doilea, iar acesta din urmă încerca să combată relatările primului și să convingă instanța că el nu este autorul faptelor care se judecă. în această situație, instanța trebuia să desemneze pe seama celor doi inculpați avocați din oficiu distincți. Instanța nu a procedat, însă, în acest sens, ci a admis ca inculpații B. și H. să fie asistați de un singur apărător, cu toate că acesta niciodată nu s-a aplecat asupra afirmațiilor inculpatului H. și nu a propus probe în dovedirea netemeiniciei acuzei. Mai mult, cu prilejul dezbaterilor judiciare, nu a expus o analiză a probelor administrate, a enunțat doar concluzia după care răspunderea penală poate fi angajată în cazul inculpatului H., aceasta în condițiile în care o probă importantă în acuzare sunt tocmai declarațiile inculpatului B. din cursul urmăririi penale și s-a mărginit să solicite indulgență în operațiunea de individualizare judiciare a pedepsei.
Procedând în această manieră, prima instanță a asigurat acuzatului doar o apărare formală, incompatibilă cu efectivitatea drepturilor apărării impusă cu caracter de principiu de art. 6 C.proc.pen.
Formalitatea apărării d-lui H.I. cu ocazia ședinței de judecată care a avut loc la data de 7 octombrie 2011 echivalează practic cu lipsa apărării, consecința fiind nulitatea absolută părții din sentința penală nr. 123/2011 care dezleagă acțiunea penală și acțiunile civile exercitate față de inculpatul H., nulitate prescrisă de art. 197 alin. (2) C.proc.pen. și a cărei reparare nu poate avea loc decât prin refacerea actului nul.
în rejudecare, judecătoria:
- va lua măsuri ca inculpatul să fie asistat de către un alt avocat decât d-l H.I.;
- va chestiona inculpatul dacă dorește să facă noi declarații, informându-l în prealabil asupra drepturilor apărării;
- va chestiona procurorul și inculpatul, acesta din urmă, în prezența avocatului ales sau, după caz, desemnat din oficiu, dacă au probe de propus;
- va acorda cuvântul în dezbateri potrivit ordinii instituite de art. 340 C.proc.pen.;
- va aduce litigiului o soluție dintre cele prescrise de art. 345 C.proc.pen.
Ultimul act procedural rămas valabil, de la care procesul penal își reia cursul este încheierea din 2 septembrie 2011.
întrucât hotărârea primei instanțe a fost casată pentru vicii de procedură, cu consecința reluării judecății în prim grad, la acest moment, nu vom examina în substanță și nu vom oferi răspunsuri motivelor de recurs invocate de inculpat.
Asupra stării de arest preventiv a inculpatului. Constatăm că inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea penală nr. 22/P/C/10.12.2010 a judecătorului delegat de la Judecătoria Sighișoara, măsura fiind ulterior menținută succesiv până la acest stadiul al procedurilor. A fost reținut ca temei de drept al privării de libertate cel consacrat de art. 148 lit. f) C.proc.pen.
a) Referitor la acest motiv al arestării, nu contestăm limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, limită pretinsă de textul art. 148 lit. f) C.proc.pen. Discuții implică actualitatea și implicit concretețea în acest moment, a pericolului pentru ordinea publică, dacă inculpatul ar fi în libertate.
Astfel, dacă, la data luării măsurii arestării preventive și în momentul verificărilor specifice impuse de art. 3001 și apoi de art. 3002 C.proc.pen., era justificat pericolul pentru ordinea publică, la această dată, un asemenea temei s-a atenuat, iar timpul petrecut în arest preventiv de către inculpat este un avertisment suficient de puternic pentru ca acesta să coopereze la normala desfășurare a procesului penal, chiar în libertate fiind.
In cauza de față, la aproape un an de la arestarea preventivă a acuzatului, nu se mai conturează acele probe certe pe care să se sprijine susținerea ideii actualității unui pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta acesta în libertate, iar natura și gravitatea infracțiunilor care se judecă nu sunt sinonime cu pericolul concret pentru ordinea publică, astfel încât în prezent numai o referire la cele două elemente nu ar fi suficientă pentru a menține pe mai departe pe d-l H.I. în stare de arest preventiv.
b) Mai mult, raportat la principiul libertății persoanei, privarea de libertate în mod preventiv în cursul procesului penal are un caracter excepțional și se impune doar pentru asigurarea desfășurării în condiții normale a procesului penal. în strânsă legătură cu această idee, nu rezultă din materialul dosarului care este nevoia atât de imperioasă care să determine o continuare a stării de arest și care sunt acele date că procesul penal nu ar putea avea loc în bune condiții cu inculpatul în libertate, supus însă obligației de a nu părăsi localitatea de domiciliu si obligațiilor subsecvente prevăzute de art. 145 alin. (1)1 și alin. (1)2 C.proc.pen., fără să mai fie necesară o măsură extremă pentru libertatea lui.
c) în aceeași ordine de idei, în orice cauză penală în care cel față de care poartă acuza este arestat preventiv funcționează dreptul acestuia, recunoscut de art. 5 parag. 3 teza a II-a din Convenția europeană, de a fi judecat într-un termen rezonabil sau de a fi liberat în cursul procedurii, ceea ce limitează durata detenției preventive, împiedicând-o să fie o stare perpetuă. Raportat la necesitatea termenului scurt și având în vedere că o nouă etapă a judecății în prim grad și probabil în căile de atac își va urma cursul, apreciem că în speță durata arestării preventive a inculpatului este suficientă prin prisma criteriilor fixate de judecătorii de la Strasbourg privind constatarea perioadei rezonabile în care trebuie desfășurate procedurile în care sunt implicați acuzați arestați preventiv.
în contextul celor trei aspecte expuse mai sus, suntem de părere că inculpatul poate fi ținut aproape autorităților judiciare pe durata procedurilor și dacă asupra lui poartă o măsură restrictivă de libertate, iar judecarea lui în continuare în arest preventiv este inutilă și apare ca o sancțiune morală pentru pretinsa activitate infracțională de care poartă acuza, ceea ce este inadmisibil.
Față de considerentele enunțate considerăm că s-au modificat temeiurile de drept ale arestării preventive și derularea în condiții optime a procesului penal reclamă prezența inculpatului în localitatea de domiciliu, astfel încât, în baza art. 139 alin. (1) C.proc.pen., raportat la art. 145 alin. (1) C.proc.pen., vom dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura procesual preventivă a obligării lui de a nu părăsi localitatea B., com. A., jud. Mureș, până la rejudecarea cu caracter definitiv a cauzei.
Drept consecință a dispoziției principale, în temeiul art. 145 alin. (1)1 și alin. (1)2 lit. b) și c) C.proc.pen., pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
1. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
2. să se prezinte la Poliția com. A., jud. Mureș (organ de poliție desemnat cu supravegherea), conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de această instituție sau ori de câte ori este chemat;
3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea Judecătoriei Reghin;
4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
5. să nu se deplaseze și să nu se afle în baruri, cluburi, restaurante sau alte localuri de acest gen care au program de seară și de noapte și unde se servesc băuturi alcoolice;
6. să nu se apropie de numiții B.I. și B.C. și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect.
Poliția com. A., jud. Mureș va fi desemnată ca organ de supraveghere a executării obligațiilor stabilite.
în baza art. 145^#alin. (2)2 C.proc.pen., va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii dispuse sau a obligațiilor fixate, sa va lua față de el măsura arestării preventive.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în alte cauze, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 23/P/C/10.12.2010 emis în baza încheierii penale nr. 22/P/C/10.12.2010 pronunțate de judecătorul delegat de la Judecătoria Sighișoara în dosarul nr. 3567/308/2010.
O copie a prezentei hotărâri se va comunica, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2)1 C.proc.pen. instituțiilor arătate în textul legal menționat.
Notă: Formalitatea apărării inculpatului în situația în care asistența juridică a acestuia este obligatorie, a atras și într-un alt caz casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Astfel, prin decizia penală nr. 872/R/15.12.2011, a fost admis recursul inculpatului declarat împotriva sentinței penale nr. 262/25.11.2010 pronunțate de Judecătoria Odorheiu Secuiesc în dosarul nr. 3227/268/2009, a fost integral sentința penală recurată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
în considerentele deciziei instanței de recurs, s-a reținut că inculpatul M.A. a fost trimis în judecată și condamnat sub acuza săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C.pen. și înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C.pen.
în raport de tratamentul sancționator instituit în textele de incriminare, pentru cele două infracțiuni fiind prevăzute pedepse legale care depășesc 5 ani închisoare, potrivit art. 171 alin. (3) C.proc.pen., în cursul judecății asistența juridică a inculpatului este obligatorie. Norma este ocrotită sub sancțiunea nulității absolute, conform art. 197 alin. (2) C.proc.pen.
în prim grad, inculpatul a apelat la serviciile calificate ale unui apărător ales, în persoana d-nei avocat S.A., așa cum rezultă din împuternicirea avocațială depusă la dosar.
Din termenii sentinței penale în discuție, declarațiile părții vătămate/civile S.A., precum și depozițiile martorilor L.C. și T.L., atât cele făcute în cursul urmăririi penale, cât și cele date în fața instanței de prim grad, de altfel, singurele probe administrate nemijlocit în cursul judecății, au fost hotărâtoare în pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului M.A..
Deși nu a citit nicicând actul de sesizare, din maniera în care a acționat - chemând pe partea vătămată/civilă S.A. și pe martorii L.C. și T.L. și procedând la ascultarea acestora la termenul din 11 martie 2010, prima instanță a înțeles să intre și să efectueze cercetare judecătorească. La acest termen, însă, avocatul inculpatului nu a fost prezent și nici nu și-a asigurat substituirea, așa cum rezultă din mențiunile făcute în încheierea de ședință. Prin urmare, cele trei acte specifice judecății sunt lovite de nulitate absolută.
La următoarele termene de judecată, avocatul inculpatului a solicitat reaudierea celor doi martori, cerere admisă inițial de către instanță, cu consecința citării din nou a martorilor să se înfățișeze. Nu s-a mai dispus nimic cu privire la ascultarea părții vătămate/civile S.A. La termenul din 18 noiembrie 2010, s-a reușit aducerea în instanță a martorilor L.C. și T.L. și, în prezența apărătorului ales al acuzatului, a fost ascultat sumar al doilea, fără ca declarația lui să urmeze rigorile impuse de art. 86 cu referire la art. 71-74 C.proc.pen., iar față de primul instanța a dispus că nu va fi reaudiat.
Procedând în sensul descris mai sus, prima instanță nu a oferit inculpatului și avocatului său posibilitatea rezonabilă să cunoască în mod direct probele în apărare și să le combată, asigurând acuzatului doar o apărare formală, incompatibilă cu efectivitatea drepturilor apărării impusă cu caracter de principiu de art. 6 C.proc.pen.
