Renumerotarea articolelor din lege - lipsa necesităţii schimbării de încadrare juridică. Lipsa unei soluţii în rechizitoriu cu privire la toate infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală - valabilitatea actului de sesizare.
| Comentarii |
|
Trimiterea în judecată pentru o infracţiune în formă continuată pentru care nu a fost începută urmărirea penală - legala sesizare a instantei
Analizând sentinţa penală nr. 309/24.03.2008 a Judecătoriei Constanţa, prin care în baza art. 300 alin. (2) CPP s-a restituit cauza la parchet pentru refacerea actului de sesizare, Tribunalul a constatat că recursul parchetului este întemeiat, admiţându-1 pentru considerentele care urmează:
Referitor la faptul că organul de urmărire penală a început urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, însă procurorul a prezentat materialul de urmărire penală şi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 din aceeaşi lege, Tribunalul a reţinut că acest aspect nu constituie o neregulă de natură a atrage nulitatea rechizitoriului.
Legea nr. 82/1991 a fost republicată, dându-se articolelor o nouă nu-
merotare, art. 40 devenind art. 37, cu acelaşi conţinut. In acelaşi timp, acest articol este singurul din legea contabilităţii care constituie o normă de drept penal. Se constată totodată că art. 40 - devenit art. 37 - din această lege este de fapt o normă de trimitere la art. 289 C. pen.
In consecinţă, Legea nr. 82/1991 nu a suferit nicio modificare a textului ce stabileşte infracţiunea de fals contabil; ca atare, nu sunt incidente dispoziţiile privind schimbarea încadrării juridice a faptei. Renumerotarea articolelor din lege reprezintă o componentă a tehnicii legislative ce nu aduce atingere textului însuşi. împrejurarea că art. 40, respectiv art. 37, este singurul din lege care se referă la săvârşirea unei infracţiuni, conduce la concluzia că este exclusă orice confuzie a inculpatului cu privire la infracţiunea (ca şi conţinut constitutiv) pentru care a fost trimis în judecată.
Referitor la faptul că s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni cu privire la care procurorul nu a dat o soluţie prin rechizitoriu, Tribunalul a reţinut că instanţa de judecată este sesizată prin rechizitoriu cu privire la cele expuse în dispozitivul clar al acestuia şi nu a fost sesizată pentru a analiza alte aspecte ce nu fac obiectul judecăţii, cum ar fi modul de rezolvare a altor infracţiuni.
Sesizarea instanţei pentru rezolvarea unor astfel de neregularităţi se face potrivit procedurii prevăzute de art. 278-278' CPP, ceea ce nu este cazul în speţă.
In ce priveşte concluziile instanţei de fond, în sensul că prin nepronun-ţarea unei soluţii cu privire la acea infracţiune (evaziune fiscală) se pot produce confuzii inclusiv cu privire la latura civilă, instanţa de control judiciar a reţinut că acestea nu rezistă unei examinări complete, deoarece aspectele pe care instanţa trebuie să le lămurească - ca situaţie de fapt -rămân aceleaşi, indiferent dacă procurorul pronunţă sau nu o soluţie de netrimitere în judecată cu privire la infracţiunea în discuţie.
Cu privire la împrejurarea că împotriva inculpatului nu s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni, i s-a prezentat materialul de urmărire penală în care se menţiona că este învinuit de infracţiunea respectivă în formă simplă şi ulterior a fost trimis în judecată pentru această infracţiune în formă continuată, Tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 197 alin. (2) CPP, dispoziţiile referitoare la sesizarea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Sintagma „sesizarea instanţei” este explicitată prin intermediul art. 263-264 CPP, acestea arătând că actul de sesizare a instanţei îl constituie rechizitoriul, care trebuie să aibă cuprinsul prevăzut de art. 263.
Prin urmare, instanţa este nelegal sesizată atunci când în dosar nu există un rechizitoriu legal emis, sau când acesta nu cuprinde elementele prevăzute de lege. Acesta este şi sensul art. 300 CPP, „regularitatea” actului de sesizare însemnând elementele de formă ale acestuia, şi nu temeinicia care se apreciază după judecarea pe fond, pe de altă parte numai elementele de formă putând fi completate „de îndată sau prin acordarea unui termen”.
In acelaşi timp, textul dispune refacerea actului de sesizare (şi nu a unei părţi din urmărirea penală pe care se întemeiază actul de sesizare) atunci când sesizarea nu este făcută potrivit legii - rezultând că textul se referă strict la actul şi procedura de sesizare, şi nu la actele de urmărire penală.
Concluzia se impune şi prin interpretarea art. 197 alin. (2) în raport de art. 197 alin. (1) şi (4) CPP.
Astfel, în condiţiile în care rezoluţia de începere a urmăririi penale şi ordonanţa de schimbare a încadrării juridice sunt acte distincte de actul de sesizare, rezultă că încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la emiterea acestora atrage nulitatea lor în condiţiile alin. (1).
In consecinţă, neregulile cu privire la începerea urmăririi penale sau la prezentarea materialului de urmărire penală nu se subsumează conceptului de sesizare neregulată a instanţei, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (2) şi (3) CPP.
In cauză, erorile pe care şi-a întemeiat instanţa de fond hotărârea de desesizare atrag nulitatea relativă a actelor respective în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) CPP.
In aceste condiţii, rezultă din procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, prezent în cursul efectuării acestui act, că acesta nu a ridicat obiecţiuni referitoare la faptul că s-a omis încheierea actului de începere a urmăririi penale cu privire la infracţiunea respectivă.
De asemenea, când au fost şi audiaţi, inculpaţii nu au ridicat obiecţiuni cu privire la faptul că prezentarea materialului de urmărire penală nu cuprinde menţiunea că infracţiunea este în formă continuată - astfel cum se menţionează în rechizitoriu.
Nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (4) teza I CPP, astfel încât, cu ocazia rejudecării, instanţa să mai ia în considerare această nulitate relativă.
Potrivit art. 197 alin. (1) CPP, încălcările dispoziţiilor legale (...) atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Textul cuprinde de două ori o exprimare care conduce la concluzia că anularea actului este o excepţie de la desfăşurarea în continuare a procesului penal.
Alineatul (4) teza a Il-a precizează că instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
In speţă, împrejurarea că inculpaţii nu au cunoscut, la încheierea urmăririi penale, încadrarea juridică completă a faptelor pentru care au fost cercetaţi, poate conduce la o apărare incompletă a acestora, similar nepunerii în discuţie a schimbării încadrării juridice a faptelor potrivit art. 334 CPP. Se impune precizarea că inculpaţii au luat cunoştinţă despre actele materiale pentru care sunt cercetaţi, prin prezentarea materialului de urmărire penală (în acest sens procesu-verbal de prezentare arată că „după ce i-am pus la dispoziţie dosarul şi a luat cunoştinţă de întreg conţinutul acestuia...”), iar eroarea în care s-au aflat a fost numai cu privire la încadrarea juridică, respectiv nemenţionarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Actele dosarului arată însă că la data sesizării instanţei de fond pentru rejudecarea cauzei, inculpaţii aveau cunoştinţă despre încadrarea juridică
completă a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, atât din examinarea rechizitoriului, cât şi din întreaga procedură de judecată parcursă iniţial şi finalizată printr-o hotărâre. Prin urmare, nu se impune anularea actului de sesizare şi trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta să comunice inculpaţilor o încadrare juridică pe care ei o cunosc deja în toate amănuntele şi cu privire la care şi-au ftîcut toate apărările ce le-au considerat necesare. Aşa fiind, nu se constată nicio vătămare actuală a drepturilor la apărare ale inculpaţilor şi, în consecinţă, constatarea nulităţii rechizitoriului nu este necesară pentru justa soluţionare a cauzei.
In ce priveşte actul de începere a urmăririi penale, acesta reflectă voinţa organului de urmărire penală de a face cercetări sub un anumit aspect, în speţă inexistenţa actului declarativ al începerii urmăririi penale pentru infracţiunea respectivă fiind acoperită prin prezentarea materialului de urmărire penală şi prin rechizitoriu, în care se reflectă voinţa procurorului.
Tribunalul a reţinut că scopul procesului penal (conturat inclusiv prin modul restrictiv în care se pot constata nulităţile şi întârzia desfăşurarea procesului prin refacerea lor) este acela de a constata la timp faptele care constituie infracţiuni, nefiind admisibil a se mai reveni asupra unor aspecte deja lămurite, cu privire la care inculpaţii nu au formulat obiecţii şi care nu atrag o soluţie nelegală sau netemeinică.
Trib. Constanţa, s. pen., dec. 584/20.06.2008
Notă. 1. Prima instanţă a apreciat că rechizitoriul prezintă deficienţe de ordin formal a căror remediere necesită restituirea dosarului procurorului pentru înlăturarea acestora prin refacerea actului de sesizare, prin prisma faptului că deşi s-a început urmărirea penală pentru patru persoane, trimiterea în judecată s-a făcut doar pentru trei dintre acestea, cu privire la a patra nefiind dispusă nicio altă soluţie. S-a reţinut că s-au încălcat dispoziţiile art. 263 alin. (1) CPP, potrivit cărora rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Soluţia de restituire s-a apreciat că este greşită, inclusiv având în vedere că, deşi procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de persoana juridică la care unul din inculpaţi era administrator, nu a citat această persoană pe parcursul urmăririi penale, care avea calitatea de învinuită, şi nu a efectuat niciun act de urmărire penală privind această persoană. Or, deşi potrivit dispoziţiilor art. 263 alin. (1) CPP, rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, în cauză nu s-a desfăşurat urmărire penală cu privire la această învinuită.
