Revizuire. Cazurile prevăzute în art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Comentarii |
|
C. proc. pen., art. 394 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2)
Având în vedere că inculpatul nu a făcut decât o referire generică la fapte şi împrejurări noi, fără a le arăta în concret, precum şi faptul că unii dintre martori fuseseră deja audiaţi de instanţa de fond, nu poate fi admisă cererea de revizuire în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Cât priveşte al doilea motiv - mărturia mincinoasă a unui martor, expert sau interpret -, aceasta trebuie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, nu în procedura de revizuire.
Decizia penală nr. 78/Ap din 16 martie 2005 - Gh.R.
Prin sentinţa penală nr. 647 din 6 decembrie 2004, Tribunalul Braşov a respins cererea condamnatului T.L.C., de revizuire a sentinţei penale nr. 251/2003 a Tribunalului Braşov, motivând că nu există cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, solicitând admiterea cererii şi audierea altor martori decât cei propuşi la prima instanţă, pentru a dovedi fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Apelul este nefondat.
în faţa primei instanţe, condamnatul a susţinut că ar exista fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă, fără însă a arăta în concret în ce constau acestea. De asemenea, a susţinut că martorii audiaţi au declarat mincinos şi că poate dovedi aceasta cu martorii K.L., C.S. şi P.I. Ulterior, în faţa instanţei de apel a solicitat audierea martorilor B.G. şi P.L.
In ce priveşte cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este de observat că trebuie descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă pe baza lor se poate dovedi netemeinicia hotărârii, astfel cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol. Or, condamnatul nu a făcut decât o referire generică la alte fapte şi împrejurări, fără a le arăta în concret. Mai mult, primii trei martori au fost audiaţi de instanţa de soluţionare a fondului cauzei, astfel că nu este posibilă reaudierea lor în legătură cu aceleaşi fapte sau împrejurări.
Referitor la al doilea caz de revizuire, cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea se poate cere când un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, cum presupusele fapte de mărturie mincinoasă au fost săvârşite în anul 2003 şi ţinând seama că legea prevede pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) pedeapsa închisorii de maxim 5 ani, nefiind prescrisă răspunderea penală, situaţia invocată trebuie dovedită în condiţiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen., şi anume prin hotărâre judecătorească sau ordonanţa procurorului, şi nu în procedura de revizuire.
<Vezi şi alte speţe de drept penal: