TENTATIVĂ DE OMOR. AMENINŢARE. DISTINCŢIE.
| Comentarii |
|
Stropirea victimei cu un lichid inflamabil, cu scopul de a-i da foc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor şi nu ale infracţiunii de ameninţare.
Prin sentinţa penală nr. 531/17.12.1998, Tribunalul Bucureşti - secţia l-a penală, a condamnat pe inculpatul D.C. la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 20 Cod penal, raportat la art. 174 Cod penal, combinat cu art. 175 lit. a, c şi i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal şi art. 71 şi 64 Cod penal.
în baza art. 65 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, pe un termen de 5 ani.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a computat prevenţia de la 21.08.1998 la zi.
A constatat că partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă.
în baza art. 118 lit. b Cod penal, a confiscat de la inculpat un bidon de plastic cu 5 litri motorină.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 26.04.1997, în jurul orelor 17,00, inculpatul s-a deplasat la locuinţa părinţilor săi adoptivi, domiciliaţi în Bucureşti, cu intenţia de a arunca asupra numitei D.E. (mama sa adoptivă) un lichid inflamabil (benzină sau motorină), întrucât era nemulţumit de faptul că părinţii adoptivi nu-i mai dădeau bani pentru băutură.
La data şi ora de mai sus, inculpatul a început să lovească cu pumnii şi picioarele în uşa apartamentului părinţilor săi, dar D.E., văzându-l în stare de ebrietate, nu i-a deschis uşa. La scurt timp, inculpatul a coborât în faţa blocului şi a început să strige la părinţii săi, insultându-i. Pentru a-l tempera, D.E. a coborât în faţa blocului. Văzând-o, inculpatul s-a adresat cu cuvintele „Ce bine că ai venit, ţi-a sosit ceasul", după care inculpatul a luat de jos, dintr-un colţ al intrării în bloc, un bidon din plastic, l-a desfăcut şi a început să o stropească pe îmbrăcăminte pe D.E. cu lichidul inflamabil, apoi a început să se caute prin buzunare după o brichetă pentru a-i da foc.
Văzând pericolul, D.E. s-a refugiat în apartament, fiind urmărită îndeaproape de inculpat, şi, în momentul când a vrut să închidă uşa, inculpatul a pus piciorul în pragul uşii, pentru ca aceasta să nu se poată închide, şi a început să împingă în uşă, şi să strige „intru peste voi şi vă omor, dacă nu-mi daţi bani de băutură".
D.C., care se afla în locuinţă, a început să strige după ajutor, iar din bloc a coborât administratorul B.I., care a început să vorbească cu inculpatul şi să-l tempereze, în final reuşind să-l îndepărteze pe acesta de la uşa părinţilor săi adoptivi.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, motivând că, în mod greşit, prima instanţă a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de tentativă de omor, întrucât, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 Cod penal.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, sub aspectul motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, sub toate celelalte aspecte, Curtea reţine că apelul inculpatului nu este fondat, urmând a fi respins, ca atare.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că inculpatul a aruncat cu un lichid inflamabil asupra părţii vătămate, după care a introdus mâna în buzunar, pentru a scoate o brichetă, spunându-i că îi dă foc şi o va omorî.
Faptul că inculpatul nu şi-a dus până la capăt activitatea infracţională are relevanţă juridică doar sub aspectul momentului consumării infracţiunii.
Potrivit art. 20 Cod penal, există tentativă şi în situaţia în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă, datorită insuficienţei mijloacelor folosite, sau când,
în momentul săvârşirii actelor de executare, obiectul lipsea de la locul unde credea făptuitorul că se află.
Dacă inculpatul ar fi găsit un chibrit sau o brichetă, rezultatul activităţii infracţionale desfăşurate de el până în acel moment, ar fi fost fatal.
Faţă de modul în care a acţionat inculpatul, nici nu poate fi vorba de infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 Cod penal, cum, de altfel, în mod corect a reţinut prima instanţă.
De altfel, fiind audiat inculpatul, acesta nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că, în ziua respectivă, ar fi fost în Piaţa c5bor.
Apărătorul inculpatului a solicitat, pe de altă parte, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de ameninţare, ceea ce confirmă prezenţa inculpatului la domiciliul părinţilor săi şi faptul că acesta a stropit-o cu un lichid inflamabil pe mama sa.
Aceste contradicţii dintre afirmaţiile inculpatului şi susţinerile apărătorului său relevă încercarea de a denatura aflarea adevărului, ca şi încercarea de a scăpa de răspundere penală, apărări care, însă, nu pot fi dovedite cu nici o probă.
Un alt aspect, care întăreşte convingerea că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii ce i se reţine în sarcină, este şi acela că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, fiind trimis în judecată în lipsă, ceea ce demonstrează că toate apărările sale au fost făcute în scopul de a nu fi pedepsit.
Faţă de aceste considerente, Curtea urmează ca, în baza art. 3679 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să respingă apelul inculpatului, ca nefondat. (Judecator Sofica Dumitrascu - sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 115/1999)
