TÂLHĂRIE. ELEMENTE CONSTITUTIVE.
| Comentarii |
|
Deşi partea vătămată datora inculpatului o sumă de bani, acţiunea acestuia care a lovit-o şi i-a smuls din mână un telefon mobil, constituie infracţiunea de tâlhărie.
Prin sentinţa penală nr. 32/1999, Tribunalul Călăraşi l-a condamnat pe inculpatul P.R. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 2 lit. d şi e Cod penal, cu aplicarea art. 74-76 Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
în ziua de 21.08.1998, inculpatul P.R., în timp ce se afla pe terasă unui local a observat-o pe partea vătămată care consuma băuturi alcoolice la o masă alăturată, fiind însoţită de mai multe persoane.
Partea vătămată s-a deplasat a masa la care se afla inculpatul şi între cei doi, care se cunoşteau, a avut loc o discuţie în legătură cu o sumă de bani.
Inculpatul îi reproşa victimei că nu i-a restituit banii împrumutaţi pentru perfectarea unei convenţii comerciale.
Discuţia dintre cei doi a degenerat, inculpatul aplicându-i o lovitură cu pumnul părţii vătămate şi luându-i un telefon mpbil.
După comiterea faptei inculpatul a părăsit localul, dar, după circa 150 m, a fost oprit de un echipaj de poliţie care a găsit asupra lui telefonul mobil, l-a ridicat şi restituit părţii vătămate.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel parchetul şi inculpatul.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică.
La rândul său, inculpatul a invocat nelegalitatea hotărârii, întrucât nu ar fi fost întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, deoarece sub raportul laturii subiective lipseşte scopul însuşirii pe nedrept, nerealizându-se activitatea principală - furtul, motiv pentru care a solicitat achitarea.
Curtea de Apel Bucureşti a respins ambele apeluri, ca nefondate, arătând că în mod corect instanţa de fond a reţinut pe baza probelor administrate, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând o încadrare juridică corespunzătoare, în textul art. 211 alin. 2 lit. d şi e Cod penal.
într-adevăr, fapta inculpatului de a deposeda pe partea vătămată de un telefon mobil, prin violenţă, constituie infracţiunea de tâlhărie.
Nu se poate reţine că partea vătămată i-ar fi dat inculpatului telefonul, în contul datoriei, din moment ce deposedarea victimei s-a făcut prin mijloace violente, iar inculpatul a acţionat în scopul însuşirii pe nedrept, în condiţii ilicite, a bunului.
împrejurarea că victima datora inculpatului o sumă de bani, nu prezintă relevanţă pentru încadrarea juridică a faptei, deoarece nu poate înlătura caracterul nedrept, arbitrar al deposedării şi nu poate duce la concluzia că inculpatul nu a avut intenţia să sustragă bunul. Pretenţiile sale băneşti puteau fi realizate pe căi legale.
Apelul parchetului a fost considerat nefondat, arătându-se că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere atât pericolul social concret al faptei comise, cât şi persoana făptuitorului. Acesta nu avea antecedente penale, se cunoştea de mai multă vreme cu partea vătămată, căreia îi dăduse o importantă sumă de bani pentru achiziţionarea unor bunuri, iar victima nu-şi onorase obligaţia de restituire. (Judecator inspector Georgeta Onica )
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 373/1999)
