Vătămare corporală gravă. Daune morale. Criterii de apreciere
| Comentarii |
|
- Cod penal: art. 182 alin. 1 şi 2
în raport de consecinţele extrem de grave produse (pierderea totală a capacităţii de muncă, hemipareză dr.spastică avansată, afazie mixtă accentuată, epilepsie posttrau-matică cu crize focale cu generalizare secundară, etc.) de suferinţele fizice şi psihice îndurate de partea vătămată şi de împrejurarea că, începând cu vârsta de 44 de ani întreaga viaţă a părţii vătămate se va înscrie pe alte coordonate decât cele normale, cuantumul acestora este prea redus. Pe acelaşi filon al raţionamentului logico-juridic, instanţa de control judiciar apreciază că suma de 70.000 lei este în măsură să răspundă mai bine scopului acordării daunelor, acela de a acoperi - printr-o compensaţie materială
- un prejudiciu imaterial.
(Secţia penală, decizia nr. 61/A/2009, nepublicată)
Prin sentinţa penală nr. 96 din 29 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost condamnat inculpatul G.A. pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 1 şi 2 C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, cu aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a)-b) C. pen.
Conform art. 81 şi 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului G.A. şi implicit a pedepselor accesorii, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani şi 2 luni şi atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen.
Inculpatul G.A. a fost obligat să plătească părţii civile B.A., suma de 72 lei lunar de la data comiterii faptei şi până la încetarea stării de invaliditate constatată la data pronunţării hotărârii de condamnare, suma de 50.000 lei cu titlul daune morale şi suma de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
S-au respins, ca neîntemeiată, capetele de cerere din constituirea de parte civilă având ca obiect obligarea inculpatului la plata beneficiului nerealizat şi indemnizaţiei de însoţitor, către partea vătămată.
S-au respins, ca tardiv formulate, celelalte pretenţii civile formulate de partea vătămată, ulterior citirii actului de sesizare a instanţei.
Inculpatul G.A. a fost obligat să plătească părţii civile, Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, suma de 1.192 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare pentru perioada 12.11 -
11.12.2006 Bistriţa şi suma de 1.104 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare pentru perioada 7-28 ianuarie 2008, părţii civile, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj suma de 3.687,88 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare pentru perioada 3.11 - 4.11.2006, părţii civile, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş suma de 1.104,54 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare pentru perioada 12.02.2007 - 22.02.2007, iar părţii civile Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca suma de 1.087,79 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare pentru perioada 11.11 -22.12.2007.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul G.A. şi partea civilă B.A.
Apelurile declarate în cauză sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi examinând potrivit disp. art. 371 alin. 2 C. pr. pen. întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, tribunalul constată că, în baza materialului probator administrat, prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt, a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei dedusă judecăţii şi a aplicat o pedeapsă legală, just individualizată.
Din examinarea probaţiunii cauzei rezultă fără echivoc faptul că, în condiţiile descrise în actul de acuzare, în seara de 2.11.2006, pe fondul consumului de alcool, partea vătămată, B.A., a zgâriat, cu o şurubelniţă, unul din taximetrele aparţinând firmei fratelui său vitreg B.V.; că din aceste motive dispecera B.R.C. a sesizat pe patronul firmei şi pe taximetriştii aflaţi în serviciu; că aceasta împreună cu şoferii A.D.M. şi C.E. au imobilizat-o pe partea vătămată până la sosirea patronului şi că, sosind la faţa locului, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, după care, fără a fi provocat în vreun fel, fără să-i adreseze vreun cuvânt, i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în partea stângă a capului, după care partea vătămată s-a prăbuşit.
Sub acest aspect, susţinerile inculpatului potrivit cărora ar fi acţionat în legitimă apărare sau sub imperiul provocării sunt lipsite de temei, schimbarea de poziţie a acestuia fiind motivată doar de intenţia de a se sustrage răspunderii penale.
în context, în vederea stabilirii sincerităţii inculpatului, esenţiale sunt depoziţiile date de acesta imediat după săvârşirea faptei şi apoi la scurtă vreme după acel moment.
Astfel, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale la 8.11.2006, la 5.02.2007 şi respectiv la 20.03.2007, inculpatul a relevat faptul că a lovit-o pe partea vătămată deoarece aceasta îi îmbrâncea şi ameninţa pe cei doi taximetrişti care încercau să o reţină la faţa locului.
în cele trei declaraţii inculpatul nu a invocat nici un moment vreo împrejurare care să justifice punerea în discuţie a dispoziţiilor art. 44 sau art. 73 C. pen. Dimpotrivă, în declaraţia dată procurorului, inculpatul a relatat că, văzând-o pe partea vătămată îmbrâncindu-i colegii, fără să discute cu aceasta sau cu colegii taximetrişti, a lovit-o puternic, cu pumnul, în partea stângă a capului. Mai mult decât atât, Inculpatul a relatat textual, următoarele : „faţă de mine, acea persoană nu a scos şi nu m-a ameninţat cu vreo şurubelniţă, dar ulterior am auzit că pe colegii mei i-ar fi ameninţat cu o şurubelniţă”.
De altfel, în context mai este de menţionat că, nici cu ocazia audierii sale în instanţă, inculpatul nu a invocat faptul că ar fi lovit-o pe partea vătămată în momentul în care aceasta se îndrepta înspre el înarmată cu şurubelniţa - împrejurare evocată pentru prima dată în motivele de apel - limitându-se la a spune că, în momentul în care se îndrepta înspre grupul în care se afla victima, unul dintre colegii săi l-a avertizat că aceasta este înarmată cu o şurubelniţă.
Aşa fiind, inculpatul nu poate susţine cu temei că ar fi acţionat în legitimă apărare
- împrejurare ce nici nu a fost invocată la fondul cauzei - sau în condiţiile unei provocări, astfel cum este aceasta reglementată de dispoziţiile art. 73 C. pen.
Pe de altă parte, prima instanţă a apreciat corect că în cauză nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, lipsa antecedentelor penale neputând atrage automat aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen.
în raport de condiţiile concrete de săvârşire a faptei, inculpatul acţionând deosebit de violent, în mod voluntar, dar fără să cunoască ce i se impută părţii vătămate şi fără să ceară explicaţii, deşi raportul de forţe era evident în favoarea sa, dar şi de poziţia procesuală adoptată de inculpat în cursul judecăţii, când şi-a nuanţat declaraţiile în scopul vădit al diminuării răspunderii penale, reţinerea circumstanţelor atenuante nu se justifică.
Cu toate acestea, apelul inculpatului este fondat sub aspect penal însă numai în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor accesorii.
Astfel, prin decizia nr. LXXIV/5.11.2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că dispoziţiile art. 71 C. pen., referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C. pen.
în speţă, prima instanţă a făcut aplicarea disp. art. 64 lit. a), b) C. pen., în mod automat, prin efectul legii, fără a efectua o apreciere asupra necesităţii aplicării disp. art. 61 lit. a) teza I C, pen.
Apreciind asupra celor mai sus menţionate, în acord cu dispoziţiile deciziei nr. LXXIV/2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dar şi cu statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului, în raport de criteriile cuprinse în dispoziţiile art. 71 alin. 3 C. pen., tribunalul consideră că aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen. (interzicerea dreptului de a alege) nu se justifică.
La stabilirea celor mai sus menţionate, instanţa de control judiciar a avut în vedere împrejurările concrete de comitere a faptei dedusă judecăţii, contribuţia victimei la declanşarea incidentului dar şi persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pe de altă parte, însă, tribunalul apreciază ca fondat şi apelul părţii civile, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, al neacordării daunelor materiale cu titlul de cheltuieli de transport la unităţile sanitare şi al modalităţii de stabilire a despăgubirilor periodice datorate de inculpat.
în concret, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză prin scriptul depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 8.05.2007, document prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor în sumă totală de 225.000 lei, din care suma de 25.000 lei cu titlul de daune materiale, reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat în perioada zilelor de îngrijiri medicale, a investigaţiilor medicale şi a deplasărilor la instituţiile medicale şi suma de 200.000 lei cu titlul de daune morale.
Totodată, partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata unei rente lunare de întreţinere şi la plata unei indemnizaţii pentru însoţitorul permanent de care are nevoie.
Prin hotărârea apelată, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri periodice de 72 lei lunar, începând cu data săvârşirii faptei şi până la încetarea stării de invaliditate, la 50.000 lei cu titlul de daune morale şi la 600 lei cheltuieli judiciare, respingând ca neîntemeiate, capetele de cerere referitoare la plata beneficiului nerealizat şi a indemnizaţiei de însoţitor şi ca tardiv formulate celelalte pretenţii emise de partea civilă (contravaloare medicamente şi costuri tratamente
medicale alternative).
Din analiza probelor cauzei rezultă că prima instanţă a stabilit corect cuantumul despăgubirilor periodice datorate de inculpat, de 72 lei lunar, în raport de nivelul pensiei de invaliditate stabilită, de 427 lei şi de veniturile ce le-ar fi putut realiza în prezent, de 499 lei net, astfel cum rezultă din adeverinţa eliberată de SC A C. SRLBistriţa, depusă la dosar.
Pe de altă parte, prima instanţă a procedat corect respingând ca tardive pretenţiile emise cu titlul de costuri medicamente şi tratamente medicale alternative, deoarece acestea nu au fost solicitate prin constituirea de parte civilă, fiind solicitate doar cu ocazia judecării fondului cauzei şi ca neîntemeiate cele referitoare la plata beneficiului nerealizat şi a indemnizaţiei de însoţitor.
Sub aceste ultime aspecte este de menţionat că partea civilă nu a făcut dovada existenţei unor beneficii nerealizate pe perioada zilelor de îngrijiri medicale, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru acea perioadă i s-au asigurat veniturile ce le realiza anterior incidentului.
Astfel, din adeverinţa nr. 14/27.10.2008, emisă de SC A.C. SRL Bistriţa, angajatorul părţii vătămate, rezultă că aceasta a beneficiat de venituri în luna noiembrie
2006 (agresiunea s-a produs la data de 2.11.2006) şi de venituri parţiale în luna decembrie 2006. Din data de 14.12.2006 a început însă plata pensiei de invaliditate, astfel cum rezultă din decizia nr. 101001/18.01.2007 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa.
în plus, începând cu data de producerii incidentului, victima agresiunii a beneficiat de despăgubirile periodice acordate prin sentinţa atacată, de 72 lei lunar.
în fine, indemnizaţia de însoţitor pretinsă de partea civilă nu poate fl acordată deoarece, prin deciziile de acordare a pensiei de invaliditate s-au stabilit şi sumele acordate acesteia cu acest titlul în prezent partea vătămată beneficiind de o indemnizaţie de însoţitor în cuantum de 500 lei/lună, astfel cum rezultă şi din cuponul de pensie aferent lunii septembrie 2008, depus la dosarul cauzei.
în ceea ce priveşte însă daunele morale acordate, tribunalul apreciază că, în raport de consecinţele extrem de grave produse (pierderea totală a capacităţii de muncă, hemipareză dr.spastică avansată, afazie mixtă accentuată, epilepsie posttrau-matică cu crize focale cu generalizare secundară, etc.) de suferinţele fizice şi psihice îndurate de partea vătămată şi de împrejurarea că, începând cu vârsta de 44 de ani întreaga viaţă a părţii vătămate se va înscrie pe alte coordonate decât cele normale, cuantumul acestora este prea redus. Pe acelaşi filon al raţionamentului logico-juridic, instanţa de control judiciar apreciază că suma de 70.000 lei este în măsură să răspundă mai bine scopului acordării daunelor, acela de a acoperi - printr-o compensaţie materială - un prejudiciu imaterial.
Pe de altă parte, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unora dintre despăgubirile pretinse, în termen, de partea vătămată.
Astfel, prin constituirea de parte civilă, formulată în scris, partea vătămată a pretins
- printre altele - şi obligarea inculpatului la plata contravalorii transportului la unităţile sanitare.
în scopul dovedirii acestor cheltuieli partea civilă a depus la dosar o serie de bonuri fiscale şi tichete de călătorie pe CFR.
Dacă în ceea ce priveşte bonurile fiscale emise de firmele de taximetrie, depuse în plicul de la dosar, partea vătămată nu a putut face dovada faptului că au fost eliberate în scopul pretins - existenţa acestor documente fiscale necoroborându-se cu alte probe - situaţia tichetelor CFR depuse este alta.
Din menţiunile efectuate în cuprinsul expertizei medico-legale efectuate în cauză,
nr. 823/11/4/3/26.03.2008 rezultă că, în perioada 12.12.2006 -12.02.2007 partea vătămată a fost internată în cadrul Secţiei Recuperare Complex de Servicii Sociale „Sfântu Luca” Beclean.
Tichetele CFR depuse la dosar fac dovada deplasării efectuate de soţia victimei la unitatea sanitară mai sus menţionată, biletele de tren fiind emise pe ruta Bistriţa-Beclean, în perioada precizată anterior.
în consecinţă, se cuvenea a se dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 102,80 lei cu titlul de despăgubiri civile pentru daunele materiale reprezentând cheltuielile de transport la unitatea sanitară, cheltuieli pretinse prin constituirea de parte civilă.
în fine, deşi despăgubirile periodice acordate sunt corect stabilite, se impunea ca acestea să fie acordate într-o sumă globală, până la pronunţarea hotărârii.
în concret, în prezent, această sumă globală se ridică la suma de 2.304 lei reprezentând prestaţia periodică lunară de 72 lei, de la data incidentului şi până la pronunţarea prezentei decizii, respectiv 32 luni calendaristice, urmând ca pe viitor inculpatul să achite suma stabilită de prima instanţă până la încetarea stării de nevoie.
Aşa fiind, în baza disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. pr. pen., apelurile declarate în cauză vor fi admise, hotărârea atacată va fi desfiinţată în parte, în latura penală şi civilă a cauzei şi rejudecând în aceste limite se va proceda potrivit celor reţinute în considerentele deciziei.
Potrivit disp. art. 371 alin. 2 C. pr. pen. tribunalul a examinat întreaga cauză, sub toate aspectele de fapt şi de^ drept, constatând că nu există şi alte temeiuri pentru reformarea sentinţei apelate. în consecinţă, celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate vor fi menţinute (judecător Petrişor Alexandru Dorin).
