Tulburare de posesie. Obligativitatea sesizării instanţei prin rechizitoriu
| Comentarii |
|
- Cod penal: art. 220
- Cod procedură penală: art. 279 alin. 2 lit. a)
Sesizarea instanţei prin plângere prealabilă pentm infracţiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), astfel cum statuau disp. art. 279 alin. 2 lit. a) C. pr. pen., se putea face doar până la modificările aduse art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) prin Legea nr. 247/2005, lege care, astfel cum s-a arătat, era în vigoare la data formulării plângerii (şi la data comiterii faptelor la care se referă plângerea).
(Secţia penală, decizia nr. 33/A/2009, nepublicată)
Prin sentinţa penală nr. 1679 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la 15 decembrie 2008 s-a dispus. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pr. pen. achitarea inculpatului Ţ.A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), la plângerea prealabilă a părţii vătămate C.M.C., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
S-a respins, în temeiul art. 14, raportat la art. 346 C. pr. pen., art. 998 C. civ., ca nefondată, acţiunea civilă promovată de partea civilă CMC.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea vătămată.
Tribunalul, analizând sentinţa atacată prin prisma statuărilor acesteia, a actelor şi lucrărilor ce au stat la baza pronunţării ei, a motivelor de apel, statuările părţilor, precum şi potrivit disp. art. 371 alin. 2 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat apelul ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Faptele deduse judecăţii au fost pretins săvârşite în luna octombrie 2005, partea vătămată formulând plângere penală la instanţa de judecată (Judecătoria Bistriţa) la 29
noiembrie 2005.
Art. 220 C. pen. a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, publicată în M. Of. la 22 iulie 2005, statuându-se prin art. unic pct. 2 din titlul IX că art. 220 alin. 1-4 C. pen. are următorul cuprins: „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea semnelor de hotar, a reperelor de marcare, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.”
La data formulării plângerii şi la data săvârşirii faptelor deduse judecăţii, dispoziţiile Legii nr. 247/2005 prin care se modificau dispoziţiile referitoare la infracţiunea de tulburare de posesie, în modalitatea sus-arătată, erau intrate în vigoare.
Potrivit deciziei nr. XX din 12 iunie 2006 a Î.C.C.J., dată în interesul legii, publicată în M.Of. la 5 ianuarie 2007, s-a statuat că pentru infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), astfel cum a fost modificată potrivit Legii nr.247/2005, sesizarea instanţei se face din oficiu, prin rechizitoriu.
Astfel, sesizarea instanţei prin plângere prealabilă pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prev. de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), astfel cum statuau disp. art. 279 alin. 2 lit. a) C. pr. pen., se putea face doar până la modificările aduse art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) prin Legea nr. 247/2005, lege care, astfel cum s-a arătat, era în vigoare la data formulării plângerii (şi la data comiterii faptelor la care se referă plângerea).
în prezent, modificarea adusă art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), impune să se considere că, în cazul infracţiunilor de tulburare de posesie, este obligatorie efectuarea urmăririi penale, iar instanţa de judecată nu poate fi sesizată decât prin rechizitoriu emis de procuror.
Pentru aceste considerente, constatându-se nelegala sesizare a instanţei, încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei fiind sancţionate cu nulitatea, tribunalul a admis apelul declarat în cauză, în temeiul disp. art. 379 pct. 2 lit. b) teza a
ll-a, rap. la art. 197 alin. 2 C. pr. pen., a desfiinţat în tot sentinţa atacată şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa în vederea efectuării urmăririi penale şi, eventual, a legalei sesizări a instanţei.
Existenţa acestui motiv de nulitate şi consecinţele sale a făcut inutilă analizarea şi a celorlalte motive de nelegalitate şi netemeinicie invocate.
Dată fiind soluţia pronunţată în apel, în temeiul disp. art. 192 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare urmează să rămână în sarcina statului (judecător Berbecariu Daniella).
