Ultraj. Exercitarea atribuţiilor de serviciu
| Comentarii |
|
Acţiunea inculpatului de a lovi un poliţist, după ce acesta, în afara orelor de serviciu, dar legitimându-se, a intervenit în aplanarea conflictului dintre inculpat şi prietena sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 2 din Codul penal.
Partea vătămată, deşi se afla în afara orelor de program şi într-un loc ce nu avea contingenţă cu sarcinile sale de serviciu, intervenind pentru a apăra integritatea corporală a unei persoane, după ce în prealabil şi-a declinat
calitatea, a actionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
(Decizia nr. 278 din 25 aprilie 2001 - Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 216 din 26.03.2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului R.F. la pedeapsa de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81 - 82 din Codul penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 3 din Codul penal.
S-a reţinut, în esenţă, că la data de 21.10.2000, în jurul orei 18,00, între inculpat şi prietena sa a izbucnit o ceartă, care a continuat şi în pasajul din Piaţa Presei Libere. în pasaj cearta a luat amploare şi, întrucât prietena sa i-a aplicat o palmă peste faţă, inculpatul a ripostat lovind-o de câteva ori peste faţă şi peste cap, determinând ţipetele acesteia.
în timp ce urcau scările spre ieşirea din pasaj, inculpatul a prins-o pe prietena sa de păr, continuând să o lovească, fapt ce a fost observat de partea vătămată M.M., lucrător în cadrul secţiei de poliţie, care se afla, împreună cu alţi colegi, la o terasă vis-a-vis de pasaj.
Partea vătămată, împreună cu un alt coleg, s-a îndreptat către cei doi, şi-a scos legitimaţia, i-a prezentat-o inculpatului, cerându-i să se liniştească şi să-l urmeze către locul unde staţionau de obicei echipajele auto ale Secţiei 2 Poliţie.
Inculpatul, imobilizat de colegul părţii vătămate, s-a smuls din mâna lucrătorului de poliţie şi i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul în zona feţei, provocându-i o sângerare nazală.
Ulterior, inculpatul a fost imobilizat şi condus la Secţia 2 Poliţie de către un echipaj de poliţie ce fusese chemat telefonic.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea întrucât, pe de o parte, nu a cunoscut calitatea de poliţist a părţii vătămate şi, pe de alte parte, aceasta nu se afla în exerciţiul funcţiunii.
Curtea a apreciat apelul nefondat.
Apărarea inculpatului că nu cunoştea calitatea de poliţist a părţii vătămate este contrazisă de probele administrate: partea vătămată a arătat în declaraţiile sale că în momentul în care a intervenit pentru aplanarea conflictului dintre inculpat şi prietena sa şi-a declinat calitatea, declaraţii susţinute şi de martorii S.L., I.D. şi N.N. care au arătat că partea vătămată s-a legitimat înainte ca inculpatul să o lovească.
în ceea ce priveşte cea de-a doua apărare invocată, Curtea reţine că, potrivit art. 15 lit. a) şi b) din Legea nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, lucrătorul de poliţie are ca principale atribuţii pe acelea de a apăra viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanei şi de a asigura menţinerea ordinii şi liniştii publice, iar, potrivit art. 16 lit. a) şi b), în realizarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are ca drepturi şi obligaţii şi pe acelea de a legitima şi stabili identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt suspecte, de a lua măsurile ce se impun ori de a conduce la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor legale pe cei care prin acţiunile lor periclitează ordinea publică, viaţa persoanelor sau alte valori sociale.
în finalul articolului este prevăzută obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor, poliţistul să-şi facă, în prealabil, cunoscută calitatea şi să se legitimeze.
In virtutea acestor prevederi trebuie considerat că partea vătămată, deşi se afla în afara orelor de program şi într-un loc ce nu avea contingenţă cu sarcinile sale de serviciu, a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, intervenind pentru a apăra integritatea corporală a unei persoane, după ce în prealabil şi-a declinat calitatea şi a prezentat legitimaţia de poliţist.
NOTE:
1. Această decizie a rămas definitivă prin Decizia nr. 4177/2001 a Curţii Supreme de Justiţie.
2. Legea nr.26/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 9.05.2002.
Dispoziţiile art. 15 şi 16 din Legea nr. 26/1994 se regăsesc în dispoziţiile art. 26 şi 31 ale Legii nr. 218/2002.
Potrivit art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002, "Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente."
