Vătămare corporală din culpă. Culpă comună
| Comentarii |
|
Traversarea carosabilului de către victimă, dincolo de marcajul pietonal, şi nereducerea vitezei autovehiculului la indicatorul de "Presemnalizare trecere de pietoni" atrag răspunderea penală a inculpatului pentru fapta de vătămare corporală, cu răspunderea comună şi a victimei.
(Decizia nr. 1142 din 3 septembrie 2001 - Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 949 din 15.06.2000 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în baza art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul Z.D.C. la 2.000.000 lei amendă, constatând pedeapsa graţiată în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997. S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997.
S-a admis în parte acţiunea părţii civile L.E.S. şi a fost obligat inculpatul la 5.000.000 lei daune morale către aceasta.
A fost obligat inculpatul şi la plata sumei de 1.176.025 lei despăgubiri către partea civilă, Spitalul Universitar Bucureşti, cu dobânda legală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut faptul că, la data de 14.04.1997, în jurul orei 9,00, inculpatul Z.D.C. se deplasa cu autoturismul dinspre Piaţa Crângaşi spre Strada Lujerului, circulând pe banda a doua, în condiţiile unui carosabil umed.
La intersecţia cu strada Orşova, în apropierea unei treceri de pietoni, inculpatul a accidentat-o pe partea vătămată L.E.S., care traversa carosabilul de la dreapta spre stânga, în afara marcajului pietonal, prin faţa altui autovehicul care se afla pe banda unu de circulaţie.
Deşi a frânat, inculpatul a lovit victima cu partea dreaptă a autovehiculului.
Instanţa a reţinut culpa comună a părţilor, motivat de faptul că victima putea preveni producerea accidentului, dacă nu s-ar fi angajat în trecerea drumului printr-un loc nepermis, iar inculpatul avea obligaţia de a reduce viteza până la limita evitării oricărui pericol.
împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, care a solicitat achitarea sa, întrucât nu a încălcat nici o reglementare privind circulaţia pe drumurile publice.
Prin Decizia penală nr. 223/A din 9.02.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a ll-a penală a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa şi, pe fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal.
A obligat pe inculpat la 5.000.000 lei daune morale către partea vătămată L.E.S. şi la despăgubiri civile către unitatea spitalicească, cu dobânda aferentă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul reţine că, din ansamblul probator, rezultă că partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis, după trecerea de pietoni, iar inculpatul nu avea obligaţia reducerii vitezei până la limita evitării oricărui pericol, atâta timp cât accidentul s-a produs după depăşirea refugiului staţiei de tramvai şi după trecerea de pietoni, astfel că nu se poate reţine nici o culpă inculpatului.
împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru greşita achitare a inculpatului, arătând faptul că vinovăţia inculpatului, sub forma culpei, reiese din declaraţiile părţii vătămate, ale inculpatului şi ale martorilor, ca şi din procesul-verbal de constatare la faţa locului, unde se confirmă faptul că accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni, astfel că se apreciază bună soluţia instanţei de fond.
Curtea apreciază recursul fondat, pentru următoarele considerente:
Din prima expertiză tehnică efectuată în cauză rezultă că, faţă de zona producerii accidentului, inculpatul avea obligaţia reducerii vitezei până la limita evitării oricărui pericol.
în suplimentul de expertiză efectuat se apreciază că, întrucât nu se poate stabili locul accidentului, există două variante: dacă s-a produs pe trecerea de pietoni, inculpatul avea obligaţia reducerii vitezei, iar dacă s-a produs după marcajul pietonal, nu mai avea această obligaţie.
într-o altă expertiză, se arată că inculpatul putea evita accidentul prin frânarea autovehiculului, indiferent dacă victima a traversat strada pe trecerea de pietoni sau nu.
Expertiza efectuată în instanţă concluzionează că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul ar fi circulat cu o viteză inferioară valorii de 45 km/h.
Concluziile acestor expertize şi declaraţiile martorilor sunt acelea că victima a fost văzută pe asfalt, după accident, la aproximativ 3 - 4 m după trecerea de pietoni, autoturismul inculpatului fiind cu partea din spate la nivelul marcajului pietonal, aşa cum reiese şi din schiţa producerii accidentului.
Din completările la primul raport de expertiză, reiese că distanţa dintre autoturism şi victimă în momentul apariţiei stării de pericol era de 8,8 m, faţă de 16,2 m rezultaţi din expertiză.
Luând în calcul distanţa de 8,8 m, rezultă că starea de pericol, respectiv apariţia victimei în câmpul vizual al inculpatului, a apărut anterior trecerii de pietoni şi deci inculpatul avea obligaţia reducerii vitezei până la limita evitării oricărui pericol.
Ar rezulta din considerentele deciziei că, deşi inculpatul se afla la 4 - 5 m înainte de trecerea de pietoni, nu avea nici o obligaţie, în afara celei de a nu depăşi viteza legală în oraş.
Aşa fiind, în mod corect, instanţa de fond a reţinut culpa comună a inculpatului şi a victimei, urmând să se admită recursul, să fie casată decizia şi menţinută sentinţa penală de la fond.
