Vătămare corporală. Stare de provocare
Comentarii |
|
- Cod penal: art. 73 lit. b)
Tribunalul apreciază că în favoarea inculpaţilor M.C. şi M.F. nu se poate reţine aplicarea circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece incidentul a fost practic declanşat de atitudinea acestora, prin depozitarea lemnelor pe gardul inculpatului F.E.C. cu care se aflau în conflict încă din anul 2001, având numeroase alte procese. Aşadar, tribunalul apreciază că un anumit act ilicit poate fi caracterizat ca provocator numai dacă nu este dependent într-un fel sau altul de conduita autorului infracţiunii.
(Secţia penală, decizia nr. 259/R/2009, nepublicată)
Prin sentinţa penală nr. 827 din 10 iunie 2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost condamnat inculpatul F.E.G., pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată acordată inculpatului în ceea ce priveşte pedepsele de 7.000.000 lei vechi (700 lei ron), de
8.000.000 lei vechi (800 lei ron) şi de 5.000.000 lei vechi (500 lei ron) aplicate prin sentinţa penală nr. 874/2003 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă prin decizia penală nr. 20.6/2003 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud şi respectiv, de 5.000.000 lei vechi (500 lei ron) aplicată prin sentinţa penală nr. 735/2003 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă prin decizia penală nr. 192/2003 a Tribunalului Bistriţa - Năsăud.
în baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat concursul de infracţiuni, iar în temeiul art. 34 lit. c) C. pen. s-au contopit pedepsele cu amenda stabilite pentru infracţiunile concurente reţinute în sarcina inculpatului F.E.C. şi graţiate condiţionat, în pedeapsa cea mai grea de 8.000.000 lei vechi (800 lei ron), dispunându-se totodată executarea acestei pedepse cu amenda alăturat pedepsei de 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de vătămare corporală.
Conform art. 81 şi 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare mai sus menţionată şi implicit a pedepselor accesorii sens în care s-a stabilit pentru inculpatul F.E.C. un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, atrăgându-i-se totodată atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., referitor la pedeapsa închisorii suspendată condiţionat şi respectiv ale art. 631 C. pen. în ceea ce priveşte pedeapsa amenzii penale de 800 lei ce urmează a fi achitată de inculpat.
Prin aceeaşi hotărâre a fost condamnat inculpatul M.C., pentru comiterea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 2 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 1.000 lei amendă penală.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63/1 C. pen.
De asemenea, a fost condamnată inculpata M.F. pentru comiterea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 2 C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen., la pedeapsa de
1.000 lei amendă penală. S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
S-au respins, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate de inculpatul - parte vătămată F.E.C. şi s-a respins, ca tardiv formulată, cererea de constituire de parte civilă aparţinând inculpatului - parte vătămată M.C.
S-a constatat că inculpatul - parte vătămată M.C. nu a cerut obligarea inculpatului F.E.C. la plata cheltuielilor judiciare.
S-au compensat cheltuielile judiciare făcute de inculpaţi F.E.C. şi M.C., şi a fost obligat inculpata M.F. să plătească inculpatului - parte vătămată FEC suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Fiecare dintre inculpaţii F.E.C., M.C. şi M.F. a fost obligat să plătească statului câte 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii - părţi vătămate.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. pr. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului penal nr. 1928/190/2007 al Judecătoriei Bistriţa în care s-a pronunţat sentinţa atacată se constată că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt şi vinovăţia recurenţilor inculpaţi pe baza unor probe legale, concludente şi temeinic apreciate în ansamblul lor.
Faptelor săvârşite de inculpaţi li s-a dat o legală încadrare juridică, iar pedepsele aplicate au fost judicios individualizate în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72
C. pen.
Susţinerea inculpatului F.E.C. că nu este autorul infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. pentru care este trimis în judecată, respectiv că nu a aplicat lovituri cu pumnul în zona feţei părţii vătămate M.C., în urma cărora acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 22-24 zile de îngrijiri medicale, este infirmată de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Deşi martorii audiaţi în cauză au surprins doar fragmente ale incidentului şi au avut o poziţie oarecum subiectivă în redarea evenimentelor la care au asistat, din coroborarea tuturor depoziţiilor rezultă fără echivoc reciprocitatea loviturilor aplicate de inculpaţii F.E.C. şi M.C. Din ansamblul materialului probator rezultă că în violenţele exercitate asupra inculpatului F.E.C. a fost implicată activ recurenta M.F. însă nu dintr-o postură de legitimă apărare.
Riposta acestei inculpate (alături de inculpatul M.C. şi S.V.) a fost conştientă şi voită în sensul de a aplica o corecţie inculpatului F.E.C. cu care familia sa se află în conflict de mai mulţi ani.
Tribunalul apreciază că în favoarea inculpaţilor M.C. şi M.F. nu se poate reţine aplicarea circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece incidentul a fost practic declanşat de atitudinea acestora, prin depozitarea lemnelor pe
gardul inculpatului F.E.C. cu care se aflau în conflict încă din anul 2001, având numeroase alte procese. Aşadar, tribunalul apreciază că un anumit act ilicit poate fi caracterizat ca provocator numai dacă nu este dependent într-un fel sau altul de conduita autorului infracţiunii.
în ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei se constată că a aceasta a fost soluţionată conform probelor existente la dosar. Respingerea ca tardivă a acţiunii civile exercitate de partea vătămată M.C. este corectă având în vedere că, constituirea de parte civilă a fost formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. 2 C. pr. pen.
în afara motivelor de recurs invocate, tribunalul a examinat întreaga cauză sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. 3 C. pr. pen., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi nu există motive pentru casarea acesteia.
Aşa fiind, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. pr. pen., tribunalul va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii - părţi vătămate F.E.C., M.C. şi M.F. împotriva sentinţei penale nr. 827 din 10.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 1928/190/2007 (judecător Lazăr Mariana Violeta).