Alte cereri. Decizia 1650/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1650
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de către contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1066/19.06.2009 pronunțată de către Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat Casa Județeană de Pensii C-S, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul și consilier juridic - în reprezentarea intimatei.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că, prin registratura instanței la data de 9.11.2009 intimata a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și motivată în scris.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 191/24.02.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S; a anulat decizia nr. -/27.08.2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare complet de 20 de ani.
Prin decizia civilă nr. 1066/19.06.2009 pronunțată în dosar nr- Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis recursul formulat de către pârâta Casa Județeană de Pensii C-S și a modificat sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de către reclamant.
Curtea a reținut:
Reclamantul s-a pensionat prin decizia nr. - din 9.06.1999 cu o vechime totală în muncă de 44 ani, 6 luni și 12 zile, întregită la 45 de ani, din care 18 ani, 5 luni și 28 zile în grupa I de muncă.
Prin decizia nr. -/27.08.2008, pensia reclamantului a fost recalculată conform Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, folosindu-se un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, conform buletinului de calcul.
Pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum se dispune prin art. 2 alin. (1) din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, norme aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004.
Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunii de evaluare.
De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
În ceea ce privește principiul înscris în expunerea de motive a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", acesta nu poate fi aplicat în cauză atât timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupele speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.
Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
Această interpretare a dispozițiilor legale a fost stabilită prin Decizia nr. 40/22.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 329 Cod procedură civilă, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 181/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, și a modificat sentința recurată în sensul că a respins acțiunea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul intimat, invocând dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației s-a susținut că s-a omis cercetarea modului de aplicare efectivă în practică a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 și s-au interpretat greșit dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 40/2009.
S-a susținut că s-au încălcat principiile instituite de art. 2 lit. a și b și art. 8 din Legea nr. 19/2000 și s-au încălcat dispozițiile art. 5 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005.
S-a mai invocat că dispozițiile art. 14 derogă de la prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977 și conferă dreptul reclamantului la un stagiu complet de cotizare redus.
Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă au în vedere o greșeală materială comisă de către instanța de recurs, dar motivele invocate de contestator și interpretarea greșită a unor dispoziții legale nu constituie o greșeală materială în sensul acestor dispoziții, ci o eventuală greșeală de judecată.
Aceste aspecte pot constitui doar motive de recurs, ori recursul la recurs este inadmisibil.
Nu se poate reține nici omisiunea de a cerceta un motiv de recurs întrucât instanța a fost sesizată cu recursul pârâtei, ori invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 318 teza a II-a este inadmisibilă.
Pentru aceste motive, în baza art. 320 Cod procedură civilă, va fi respinsă contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 1066/19.06.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /18.12.2009
Tehnored. 2 ex./21.12.2009
Prim inst.: Tribunalul C-S -,
Curtea de APEL TIMIȘOARA -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu