Asigurări sociale. Decizia 1822/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.1822

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște, str. -, nr.1A, județul D împotriva sentinței civile nr.1198 pronunțată la data de 27 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în comuna, județul

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art.15 alin.1 lit.d din Legea nr.146/1997, cu completările și modificările ulterioare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic, lipsind intimata-reclamantă.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru. Se mai învederează că din partea intimatei-reclamante s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.

Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei, că alte cereri nu mai are de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziei de suspendare emisă de instituția ce o reprezintă ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.1367/120/25.03.2009pe rolul Tribunalului Dâmbovița reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D solicitând anularea deciziei -/12.02.2009 emisă de pârâtă cu obligarea acesteia la plata retroactivă a pensiei de la data de 01.12.2007 și în prezent.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta încearcă să eludeze dispozițiile unor hotărâri judecătorești rămase definitive, respectiv sentința civilă 246/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, sentința civile nr.1302/02.09.2008 rămase irevocabile prin respingerea recursului, prin care au fost anulate decizia 1765/2.11.2007 și decizia -/14.11.2007, ambele hotărâri trecând în puterea lucrului judecat.

Pârâta a încercat să lipsească aceste hotărâri judecătorești de efectele lor, emițând decizia de anulare contestată, decizie ce a fost emisă în baza prevederilor art.92 din Legea nr.19/2000, iar la emiterea ei nu a fost respectată nici o prevedere legală.

În cauză s-a administrat proba cu acte, respectiv copii de pe decizii și actele despre care face vorbire.

În termen legal pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea cererii motivat de faptul că au procedat la suspendarea plății pensiei de invaliditate începând cu 1.12.2007 în baza borderoului transmis de M întrucât aceasta nu s-a prezentat la termenul de revizuire din noiembrie 2007.

Prin sentința civilă nr.1198 pronunțată la data de 27 mai 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D și a anulat decizia nr.-/12.02.2009, obligând pârâta să plătească reclamantei pensia începând cu 01.12.2007 la zi.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin sentința nr.246/20.02.2008 a fost admisă contestația formulată de reclamanta și au fost anulate deciziile nr.27447 din 28.12.2007 și nr.1765/2.11.2007 iar prin sentința civilă 1302 din 02.09.2008 s-a anulat titlul executoriu - din 14.11.2007 hotărâri rămase irevocabile, iar pârâta în loc să se conformeze dispozițiilor hotărârilor judecătorești în mod nelegal emite decizii prin care dispune măsuri prin care anulează efectele hotărârilor judecătorești, situându-se în mod clar pe poziția unei instituții care refuză executarea măsurilor dispuse de instanțele judecătorești.

A reținut instanța că decizia nr.- din 12.02.2009 este nelegal emisă întrucât anulează deciziile de încetare a pensiei și suspendă plata pensiei conform art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 pe motiv că beneficiarul nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, ori nu se face nici o dovadă că reclamanta a fost chemată la revizuire și nici că s-au respectat prevederile Ordinului nr.340/2001 în ceea ce privește revizuirea.

Față considerentele arătate, a apreciat tribunalul că decizia contestată a fost emisă fără respectarea condițiilor legale, motiv pentru care a dispus anularea acesteia.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

In cursul motivelor de recurs, pârâta s-a arătat ca reclamantul nu a făcut nici o dovada ca s-a prezentat la revizuirea medicală.

În această situație, arată recurenta, instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând fără nici un document medical și fără un aviz al medicului expert în expertiza medicală și recuperarea capacității de muncă, că reclamantul se poate încadra în continuare în grad de invaliditate și în consecință, avea dreptul de a primi în continuare, pensie de invaliditate.

Prin concluziile scrise formulate de intimata reclamantă se arată că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperarea Capacității de Muncă M aflată în subordinea recurentei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind ca nimeni nu poate invoca neregularitatea producă prin propriul său act.

Recurenta, arată intimata susține că aceasta nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, dar nu face nici o dovada că a fost chemată la revizuire și nici că s-au respectat prevederile Ordinului 340/2001 în ceea ce privește revizuirea.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauza, Curtea va retine ca recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia contestata, decizie emisă la data de 12.02.2009, recurenta dispune suspendarea pensiei de invaliditate de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data de 01.12.2007.

Potrivit disp.art.30 din Ordinul 340/2001 al, secțiunea C, pct.II, recurenta avea obligația ca în urma comunicării de către Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă, care trebuia făcuta in primele 5 zile ale fiecărei luni, a pensionarilor invalizi neprezentați la revizuirea medicală periodică in cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei conform legii.

Conform disp. Art. 62 din Legea nr.19/2000 republicată, - (1) Pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale, în funcție de afecțiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii.

(2) După fiecare revizuire medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care se stabilește, după caz:

a) menținerea în același grad de invaliditate;

b) încadrarea în alt grad de invaliditate;

c) încetarea calității de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobândirii capacității de muncă.

(3) Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală.

(4) Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală.

Or, din decizia atacată rezultă că această suspendare a pensiei, a avut loc în baza borderoului nr.830/2008 cu pensionarii de invaliditate neprezentați la revizuirea medicală la termenul stabilit, borderou întocmit de M, înregistrat la CJP D la nr.-/30.10.2008.

Coroborând data întocmirii acestui borderou cu dispozițiile Ordinului 340/2001 al, secțiunea C, pct.II,art.30, rezultă cel mult faptul că intimata reclamantă trebuia să se prezinte la revizuire in luna septembrie 2008, iar pensia acesteia putea fi suspendata începând cu luna octombrie 2008, nicidecum începând cu data de 01.12.2007, așa cum s-a procedat in fapt.

Insă, așa cum în mod corect a reținut si instanța de fond,decizia nr.- din 12.02.2009 este nelegal emisă întrucât anulează deciziile de încetare a pensiei și suspendă plata pensiei conform art.92 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000 pe motiv că beneficiarul nu se prezintă la revizuirea medicală periodică, ori nu se face nici o dovadă că reclamanta a fost chemată la revizuire și nici că s-au respectat prevederile Ordinului nr.340/2001 în ceea ce privește revizuirea.

Susținerea recurentei in sensul că, instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând fără nici un document medical și fără un aviz al medicului expert în expertiza medicală și recuperarea capacității de muncă, că reclamantul se poate încadra în continuare în grad de invaliditate și în consecință, avea dreptul de a primi în continuare, pensie de invaliditate, este nefondata deoarece instanța de fond nu a făcut decât sa analizeze legalitatea deciziei contestate de către reclamantă.

Fată de aceste considerente, avandu-se în vedere si disp.art.312 pr.civilă corob. cu disp.art.3041pr.civilă, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște, str. -, nr.1A, județul D împotriva sentinței civile nr.1198 pronunțată la data de 27 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- - - - - -

GREFIER,

Red.DV/20.10.09

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

f- Trib.

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1822/2009. Curtea de Apel Ploiesti