Asigurări sociale. Decizia 1824/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 1824

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr.1385 pronunțată la data de 22 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul G, domiciliat în comuna, sat -, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic, lipsind intimatul contestator

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, iar la fond, prin cererea introductivă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Consilier juridic, pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei că alte cereri nu mai are de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic invocă excepția tardivității cererii de chemare în judecată față de împrejurarea că ultima decizie de pensionare nu a fost contestată în termenul de 45 de zile, sens în care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca tardiv formulată.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.1669/120/10.04.2009 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul Gac hemat în judecată Casa Județeană de Pensii D pentru a fi obligată să emită o decizie de recalculare pensie pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor OUG 4/2005, în care la stabilirea punctajului anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

S-a solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia ce se va recalcula și pensia încasată din urmă cu 3 ani de la data cererii.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este pensionar pentru limită de vârstă potrivit Legii nr.3/1977 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea potrivit dispozițiilor OUG nr.4/2005. Stagiul complet de cotizare utilizat este de 20 de ani și nu 30 de ani cum eronat a stabilit pârâta prin decizia -, ținând seama că reclamantul are un stagiu complet de cotizare de 40 de ani, 6 luni și 29 zile din care 21 ani, 3 luni și 9 zile în condiții speciale aferente grupei I și II de muncă și de 10 ani, 6 luni și, respectiv, 6 ani și 5 luni în condiții normale de muncă.

La dosarul cauzei s-a depus decizia nr.- din 5.08.1998 privind pensia pentru pierderea capacității de muncă din care rezultă o vechime în grupa I de muncă de 21 ani, 3 luni și 9 zile.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, precizând că, potrivit art.8 din Legea nr.3/1977, în cazul reclamantului stagiul complet de cotizare este de 30 de ani.

Pentru perioada lucrată în grupa superioară de muncă acesta este remunerat diferit, conform OUG nr.100/2008 de modificare a Legii nr.19/2000, care prevede un număr suplimentar de puncte pentru perioada lucrată în condițiile grupei I și II de muncă.

Prin sentința civilă nr.1385 pronunțată la data de 22 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D și a obligat pe pârâtă să recalculeze pensia pentru limită de vârstă luând în considerare stagiul de cotizare prevăzut de art.14 alin.1 lit.a din Legea nr.3/1977, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, și să-i achite reclamantului drepturile de pensie rezultate conform dispozițiilor OUG nr.4/2005 pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, potrivit art.14 din Legea nr.3/1977, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrează în grupa I de muncă au dreptul să fie pensionate la vârsta de 52 de ani pentru grupa Pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă de cel puțin 20 de ani, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.

Cum pensia reclamantului nu a fost calculată potrivit dispozițiilor legale arătate mai sus și având în vedere că pentru pensia stabilită anterior Legii nr.19/2000 recalcularea se realizează potrivit Legii nr.4/2005, prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului, pârâta Casa Județeană de Pensii Daa rătat, în esență, că, potrivit HG nr.1550/2004 privind recalcularea pensiilor, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru reclamant îl reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, iar în situația pensiilor de limită de vârstă stabilite în perioada 1.07.1977-31.03.2001 inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se utilizează la determinarea punctajului mediu anual este de 25 ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați.

De asemenea, recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, prin consilier juridic, a invocat excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, având în vedere că ultima decizie de pensionare nu a fost contestată în termenul de 45 de zile.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea reține că, potrivit art.7 alin.7 din OUG nr.4/2005Revizuirea din oficiu și contestarea deciziei prevăzute la alin.1(cu privire la determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei după efectuarea recalculării)se fac în conformitate cu prevederileLegii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art.95 alin.2 din Legea nr.19/2000 Cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare.

Totodată, potrivit art.87 din aceeași legeDeciziapoate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.

În cauza de față, Curtea reține că ultima decizie de pensionare nu a fost contestată în termenul de 45 de zile arătat anterior, devenind în acest fel definitivă, potrivit art.88 din Legea nr.19/2000.

Prin urmare, Curtea constată că, sub aspectele relevate de recurentă, excepția de tardivitate a formulării contestației este întemeiată. De asemenea, potrivit art.162 pr.civ. excepția poate fi ridicată și în fața instanței de recurs.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază criticile invocate de recurentă ca fiind justificate, astfel că urmează să admită excepția tardivității formulării contestației invocată de recurentă, să admită recursul formulat de aceasta din urmă și să modifice în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția tardivității.

Admite recursul declarat intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr.1385 pronunțată la data de 22 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu contestatorul G, domiciliat în comuna, sat -, județul D, și modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- - - - - -

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red.LC

2 ex./03.11.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

G /-

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1824/2009. Curtea de Apel Ploiesti