Asigurări sociale. Decizia 1825/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.1825

Ședința publică din data de 14 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat intimata Casa Județeană de Pensii, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D împotriva sentinței civile nr. 1429 pronunțată la data de 25 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare, cu domiciliul în comuna, județul

Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în temeiul art. 15, alin. 1, lit. d, din. 146/1997, cu completările și modificările ulterioare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic, lipsind intimata-contestatoare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, iar din partea intimatei-reclamante s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.

Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D declară că alte cereri nu mai are de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația recurentei, că alte cereri nu mai are de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii D, consilier juridic solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, iar, pe fond, menținerea deciziei emisă de instituția ce o reprezintă ca fiind legală și temeinică.

CURTEA:

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 1816/120/22.04.2009 petenta a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D anularea deciziei nr. -/12.03.2009 emise de intimata.

In motivarea contestației, petenta a arătat ca a contestat în termen legal decizia nr. 1021/15.12.2008 prin care s-au anulat deciziile asupra capacitații de muncă.

La cererea de chemare în judecată, reclamanta a anexat decizia contestată.

În termen legal intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât petenta trebuia să conteste inițial decizia de revizuire la Casa Județeană de Pensii, al cărui răspuns putea fi contestat în instanță. Petenta nu a respectat procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare, decizia medicală fiind emisă în baza unor documente și înscrisuri neconforme cu realitatea și în lipsa unei dovezi că petenta s-a prezentat personal la termenele de revizuire. In consecința, a fost emisă decizia nr. 1021/15.12.2008 de Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M prin care s-au revizuit deciziile asupra capacității de muncă, iar prin decizia contestată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumelor de bani încasate necuvenit în cuantum de 8983 lei, în perioada 01.03.2006-01.03.2009, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada că a urmat toata procedura, decizia de revizuire de deciziilor medicale a rămas definitivă, iar decizia de încetare a plății pensiei, fiind un accesoriu al acesteia, nu mai poate suporta modificări.

Pârâta a depus la dosar copii de pe decizia atacata, de pe nota de constatare întocmită cu ocazia verificărilor efectuate la cabinetul de expertiză, decizia de revizuire nr. 1021/15.12.2008.

Prin sentința civilă nr. 1429 pronunțată la data de 25 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, a anulat decizia nr. -/12.03.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D și a exonerează petenta de la plata sumei de 8983 lei.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin decizia nr. -/12.03.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate pentru petenta, începând cu data de 30.11.2001, deoarece titulara nu se încadrează în grad de invaliditate.

Potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 19/2000 "plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordata pensia".

In speță, Casa Județeană de Pensii Dac onstatat că petenta nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de plata pensiei de invaliditate cu ocazia efectuării controlului, aspect atestat prin nota de constatare 37225/5.12.2008, în acest scop fiind emisă și decizia de revizuire nr. 1021/15.12.2008.

Făcând aplicarea textului legal, s-a constatat că intimata trebuia să dispună încetarea plății pensiei începând cu 01.01.2009, iar nu retroactiv, cu 30.11.2001, constatând nelegalitatea deciziei contestate, dispunând anularea deciziei nr. -/12.03.2009 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii

Împotriva hotărârii mai susmenționate a formulat recurs intimata criticând-o ca nelegală și netemeinică.

In cuprinsul motivelor de recurs se arată că in mod eronat a reținut instanța de fond că la baza emiterii deciziilor de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul 340/2001, deoarece in mod corect și legal, așa cum este prevăzut si in decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, temeiul legal al anulării il reprezintă prevederile art.41, cap.III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile ramase definitive pot fi revizuite in caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

Se mai arată de asemenea, ca instanța nu a cercetat cu atenție fondul cauzei, nu a pus în discuție administrarea de probe, astfel încât soluția pronunțată încalcă prevederile legale, deoarece decizia de încetare a pensiei de invaliditate și de recuperare a sumelor încasate necuvenit - contestată de către reclamant - a avut la baza decizia de anulare a deciziilor medicale asupra capacității de muncă.

Aceasta putea fi contestată în conformitate cu prevederile art.56 alin.2 din legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, in termen de 30 de zile la casa teritorială de pensii.

Se mai arată că serviciul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă trebuia să se pronunțe asupra acestei contestații și, abia după aceasta, decizia sau răspunsul dat putea fi contestat la instanța competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Intimata nu a urmat această procedură, necontestând răspunsul la instanța judecătorească.

Astfel, față de aceasta, arată recurenta, instanța a anulat in mod eronat in tot decizia de încetare a pensiei de invaliditate si de recuperare a sumelor încasate necuvenit, fiind emisă în baza unei decizii definitive.

In combaterea motivelor de recurs, intimata contestatoare a formulat întâmpinare prin care a arătat că prin decizia nr.1021/2008 Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă M, a dispus anularea deciziei asupra capacității de muncă nr.3204/29.11.2001, cu motivarea ca nu s-a prezentat la comisie pentru a fi examinata.

In baza acestei decizii, arata intimata, a fost emisă decizia nr.-/2009 prin care i s-a încetat plata pensiei si totodată a fost obligată la plata sumei de 8983 lei reprezentând pensie încasată nelegal pe ultimii trei ani.

Intimata a arătat ca a contestat atât decizia nr.1021/2008 cat si decizia -/2009, contestația făcând obiectul dosarului civil nr- al Tribunalului Dâmbovița.

Se mai arată ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel ca recursul este nefondat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrările dosarului precum și a dispozițiilor legale incidente în cauza, Curtea va reține că recursul este nefondat, urmând ca in baza disp.art.312 pr.civ. corob. cu disp.art. 3041pr.civilă sa-l respingă pentru următoarele considerente:

In ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la faptul că in mod eronat a reținut instanța de fond că la baza emiterii deciziilor de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă au stat prevederile art.39 din Ordinul 340/2001, deoarece in mod corect și legal, așa cum este prevăzut si in decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, temeiul legal al anulării il reprezintă prevederile art.41, cap.III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile ramase definitive pot fi revizuite in caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis la sesizarea organelor de control ale CNPAS, Curtea va retine ca este nefondat.

Conform art.29. si 30, cap.II din sus menționatul ordin se prevede că "la termenul de revizuire pensionarul de invaliditate are obligația să se prezinte fără a fi citat la cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă care îl are în evidență, în vederea revizuirii medicale.

Cabinetele de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă au obligația ca în primele 5 zile ale fiecărei luni să comunice casei teritoriale de pensii invalizii pensionari neprezentați la revizuirea medicală periodică în cursul lunii precedente, pentru suspendarea pensiei conform legii."

Așa cum rezultă din decizia asupra capacității de muncă nr. 3204/2001, termenul fixat pentru revizuirea medicala era noiembrie 2002, astfel că era obligația cabinetului de expertiză medicală să comunice casei teritoriale de pensii neprezentarea contestatoarei la expertiză, pentru suspendarea pensiei în cursul lunii decembrie 2002.

Potrivit disp.art. 39 din ordin " Oficiile de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă județene și ale sectoarelor municipiului B au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate.

În cadrul activității de control aceste oficii pot solicita avizul de specialitate al

Decizia emisă de oficiul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, ca urmare a acțiunii de control,se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Despre modul de soluționare va fi informat organul de control al CNPAS sau partea interesată, după caz.

În caz de neprezentare a pensionarului la reexpertizare, pentru evitarea achitării unor drepturi bănești necuvenite, după ce s-au cercetat motivele neprezentării, oficiul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă va anunța casa teritorială de pensii pentru luarea măsurilor legale.

Potrivit art. 40." Decizia emisă de medicul expert al asigurărilor sociale de soluționare a contestației cu privire la gradul de invaliditate poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia", iar la art. 41. se arată că "deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă care le-a emis, la sesizarea părții interesate sau a organelor de control ale CNPAS".

Nerespectarea de către recurenta a acestor dispoziții legale, nu poate constitui culpa contestatoarei și nici nu se poate invoca faptul că decizia nr.1021/2008 nu a fost contestata pe cale administrativa, atat timp cat la dosarul de fond al cauzei, la fila 21 se afla contestația formulată de către aceasta la

De asemenea, deși s-au prezentat un borderou si dovezile de primire din data de 9.02.2009, nu s-a depus la dosar de către recurentă,răspunsul la contestația formulată de reclamantă, pentru a se proba faptul că acesteia i s-a comunicat cu dovezi de primire răspunsul la contestație și nu decizia de anulare nr.1021/15.12.2008.

de aceste considerente, Curtea va retine ca criticile formulate de către recurenta sunt nefondate, instanța de fond motivând corect ca intimata trebuia să dispună încetarea plății pensiei începând cu data de 01.01.2009 și nu retroactiv cu 30.11.2001, decizia contestată fiind astfel nelegală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondat recursul declarat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D împotriva sentinței civile nr. 1429 pronunțată la data de 25 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata contestatoare, cu domiciliul în comuna, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

- - - - - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Red.DV

f- Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1825/2009. Curtea de Apel Ploiesti