Asigurări sociale. Decizia 1924/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 1924

Ședința publică din data de 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 913 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în comuna, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D reprezentată de consilier juridic, lipsind intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator a depus la dosar concluzii scrise înregistrate de compartimentul registratură sub numărul 11175 din 26 septembrie 2008.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta intimată arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic având din nou cuvântul pentru recurenta intimată, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii contestației, iar pe fond, menținerea deciziilor emise de această instituție ca fiind legale și temeinice.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. -/31.10.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D,prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 10.03.2005, precum și recuperarea sumei de 11277 lei.

În motivarea contestației, petentul a arătat că prin decizia nr. -/31.10.2007 s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 10.03.2005 și recuperarea sumei de 11277 lei cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pe perioada 1.03.2005-1.11.2007,decizia respectivă fiind lipsită de temei legal, iar decizia de anulare a deciziilor medicale, având nr.1174/26.10.2007, emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală M, este nelegală deoarece medicul expert nu avea competența să emită asemenea documente, că a contestat această decizie la Cabinetul de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă în termenul prevăzut de lege și în aceste condiții, intimata nu putea să emită decizia privind încetarea plății pensiei întrucât anularea deciziilor medicale nu era definitivă.

În ședința publică din 27.05.2008 contestatorul și-a întregit contestația solicitând și anularea deciziei nr. 1174/26.10.2007 emisă de M, precum și a deciziei nr.222/19.01.2008 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, prin care s-a menținut anularea primei decizii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Casa Județeană de Pensii Das olicitat respingerea contestației, motivat de faptul că petentul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică, că menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute, iar petentul nu a urmat toată procedura de contestare prevăzută de lege, astfel că decizia de anulare a deciziilor medicale a rămas definitivă.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.913 din 27.05.2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis contestația și a anulat deciziile nr.-/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, precum și deciziile nr.1174/26.10.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză și Recuperarea a Capacității de Muncă și nr.222/19.01.2008 emisă de Oficiul Județean de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă D, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr.1174/26.10.2007 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat decizia asupra capacității de muncă emisă la 21.02.2005 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

A mai reținut instanța că prin decizia nr. -/31.10.2007 Casa Județeană de Pensii Dad ispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 11277 lei, contestatorul atacând decizia privind anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate la Cabinetul de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, iar prin decizia nr.222/19.01.2008 i s-a respins contestația, rămânând valabilă decizia M nr.1174/26.10.2007.

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de audit Intern și Control, a reținut instanța, a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul Medical M, invocându-se drept temei al controlului prevederile HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001, în urma căruia s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

S-a mai reținut că, în prezent, s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că petentul ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată.

De asemenea, s-a arătat că instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grad de invaliditate pe acest motiv, condiții în care anularea acestor decizii înainte ca instanța penală să se pronunțe în mod definitiv cu privire la sesizarea formulată de intimată împotriva salariatei este nelegală.

Totodată, s-a arătat că anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate nu poate produce efecte juridice decât pentru viitor, concluzie care rezultă din prevederile art. 39 alin.3 din Ordinul 340/2001 care stabilesc că "decizia emisă de Oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare."

Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.

Concluzia care se desprinde, a reținut tribunalul, este aceea a culpei intimatei,care invocă drept motive ale încetării pensiei și ale recuperării sumei de 11277 lei propriile-i greșeli în aplicarea prevederilor legale și în gestionarea documentelor medicale și nu ale petentului, care nu are obligația dovedirii împrejurărilor prezentării la toate termenele de revizuire și a depunerii la acele termene a documentelor medicale.

Pentru cele ce preced, tribunalul a admis contestația așa cum a fost întregită și a dispus anularea deciziilor, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, intimata declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.

Susține recurenta că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, în condițiile în care temeiul legal al anulării, prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, îl constituie art. 41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr. 340/2001, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În această situație, arată recurenta, s-a procedat la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, ca urmare a notei de constatare a CNPAS - Direcția Audit Intern și Control, prin care s-au constatat anumite erori în privința procedurii de expertiză medicală, precum și în privința documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de încadrare în grad de invaliditate.

Tot în mod eronat, susține recurenta, instanța de fond a reținut că depunerea de către intimatul contestator a unor documente medicale la dosar ori deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de intimată la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizându-l pe contestator.

În ceea ce privește consultarea obligatorie a B, se arată că în mod greșit și-a întemeiat instanța motivarea întrucât potrivit art.56 din Legea nr.19/2000 nu există obligația consultării institutului de către, ci numai posibilitatea consultării acestuia, iar în cazul în care institutul respectiv este consultat, avizul acestuia este obligatoriu.

Într-un ultim motiv de recurs se susține că instanța de fond, în mod nelegal a anulat decizia de încetare a plății pensiei de invaliditate emisă corect și de către intimată, în conformitate cu prevederile art.91 alin.1 lit. din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, nemotivând în niciun fel această anulare.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimatul-contestator a formulat concluzii scrise prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr.1174/26.10.2007, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimatul-contestator, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Ulterior, prin decizia nr.-/31.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate a contestatorului și recuperarea sumei de 11277 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 10.03.2005-01.11.2007, având în vedere decizia de anulare nr.1174/26.10.2007 prin care a fost anulată decizia de încadrare în grad de invaliditate.

În cuprinsul deciziei nr.1174/26.10.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr.49816/25.10.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Potrivit notei de constatare nr.49816/25.10.2007 a fost efectuat un control, în baza nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001 al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care în urma unui control se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut același grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.

Intimatul-contestator s-a adresat cu contestație împotriva deciziei nr.1174/26.10.2007 la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, după cum i s-a indicat chiar în cuprinsul deciziei, iar acesta din urmă i-a comunicat decizia nr.222 din 19.01.2008 conform căreia i s-a respins contestația, astfel încât s-a arătat că rămâne valabilă decizia nr.1174/26.10.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală

Recurenta a susținut că la dosarul medical intimatul-contestator nu a depus documente justificative, iar acesta nu a fost expertizat de medicul specialist, deși din conținutul notei de constatare nr.49816/25.10.2007 întocmită în urma controlului, rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziei asupra capacității de muncă emisă pentru intimatul-contestator, măsură contestată ulterior de beneficiar.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatului neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei asupra capacității de muncă emisă intimatului-contestator.

Nu rezultă din considerentele sentinței atacate că prima instanță și-ar fi întemeiat motivarea pe faptul că la soluționarea contestației formulată în baza art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000 este obligatorie consultarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, însă de principiu, în conformitate cu disp.art.56 alin.3 din această lege, această consultare este obligatorie și nu opțională, așa cum pretinde recurenta.

Astfel, conform art.56 alin.3 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, la soluționarea contestației casa teritorială de pensii consultă Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, iar avizul acestui institut este obligatoriu și rămâne definitiv.

Anularea deciziei de încetare a pensiei de invaliditate si de recuperare a sumei de 11227 lei de la contestator, decizie ce a fost emisă având în vedere decizia nr.1174 din 26.10.2007, este consecința anulării acestei ultime decizii de către instanța de judecată.

În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurentă în motivarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,-, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 913 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul în comuna, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - --- - -

fiind în concediu de odihnă

prezenta se semnează de

președintele instanței

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

/FA

2008.10.30

2 ex.

Trib.D nr-

G -

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1924/2008. Curtea de Apel Ploiesti