Asigurări sociale. Decizia 1925/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.1925

Ședința publică din data de 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Pigui

JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

--

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud. D, împotriva sentinței civile nr.952 pronunțată la data de 29 mai 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu petenta domiciliată în comuna, sat, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurenta intimată Casa Județeană de Pensii D reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata contestatoare.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar concluzii scrise înregistrate de compartimentul registratură sub nr. 10844 din 19 septembrie 2008.

Consilier juridic având cuvântul pentru recurenta intimată, arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic, având din nou cuvântul pentru recurenta intimată, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii contestației, iar pe fond, menținerea deciziilor emise de această instituție ca fiind legale și temeinice.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, contestație împotriva deciziei nr. 2579/22.12.2007, emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, a deciziei nr. 1626 din 1.11.2007 emisă de M și decizia nr. -/14.11.2007 emisă de intimată prin care s-a dispus restituirea sumei de 8658 lei, sumă pretinsă de intimată ca încasată necuvenit de contestatoare cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.02.2005- 1.12.2007. S-a solicitat, de asemenea, suspendarea titlului executoriu până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației judiciare.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia nr. 1626 din 01.11.2007, a anulat decizia asupra capacității de muncă emisă în anul 2005, motivând că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală.

Ulterior acesteia s-a emis și decizia nr. - din 14.11.2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și restituirea sumei de 8658 lei pentru perioada 1.12.2005-1.12.2007, sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate.

În urma contestației formulate de contestatoare împotriva deciziei nr. 1626 din 1.11.2007, Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, prin decizia nr. 2579 din 22.12.2007, a respins contestația motivând lipsa documentelor conforme necesare menținerii în grad de invaliditate.

A mai arătat contestatoarea că, atunci când se constată deficiențe, în derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau revizuire medicală, se puteau emite noi decizii de menținere în același grad de încadrare, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte pentru viitor.

Pentru trecut, a arătat contestatoarea, anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.

Deoarece deciziile asupra capacității de muncă emise anterior deciziei nr.1626/2007 au devenit definitivă, au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, anularea celei din urmă este posibilă numai în condițiile Legii nr. 19/2000 și ale Ordinului nr. 340/2001.

Mai mult, a arătat contestatoarea, existența unor deficiențe în activitatea M nu poate constitui un temei de anulare a deciziilor, deoarece nimeni nu își poate invoca propria culpă, respectiv neregularitatea produsă prin propriul act.

În drept, contestatoarea și-a întemeiat pretențiile pe disp. art. 56 alin. 5 din legea 19/2000.

Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.

În motivarea în fapt a întâmpinării intimata a arătat că decizia nr. 1626/1.11.2007 de anulare a deciziilor medicale a fost emisă de către intimată ca urmare a Notei de constatare nr. 61377/1.11.2007 emisă de Direcția de audit Intern și Control din cadrul CNPAS, prin care s-au constatat deficiențe și nereguli în ceea ce privește emiterea deciziei de încadrare în grad de invaliditate.

În urma emiterii deciziei de anulare a deciziilor medicale, s-a emis și decizia de încetare a plății pensiei și de recuperare a sumei încasate necuvenit.

Medicul expert al asigurărilor sociale are posibilitatea legală de a consulta în vederea rezolvării contestației, în anumite cazuri, în conformitate cu prevederile art. 56 din legea nr.19/2000 și ale pct.37 din Ordinul nr. 340/2001.

Consideră intimata că în mod corect a procedat, în consecință, la emiterea deciziilor, având în vedere prevederile legale și actele doveditoare.

În drept, intimata și- întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile Codului d e procedură civilă și cele ale Legii nr. 19/2000.

Au fost atașate întâmpinării nota de constatare nr. 61377/1.11.2007, decizia nr. 1626/1.11.2007, decizia de încetare a plății pensiei nr. - din 14.11.2007.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză la cererea ambelor părți, prin sentința civilă nr.952 pronunțată la data de 24 aprilie 2008, Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea formulată de petentă, a anulat decizia nr. 2579 din 22.12.2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, decizia nr. 1626 din 01.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și decizia nr. -/14.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia nr.1626/01.11.2007, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat decizia nr. 6185/6.12.2005 asupra capacității de muncă emisă contestatoarei pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Prin decizia nr. -/14.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 8658 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate.

În ceea ce privește susținerea intimatei în sensul că contestatoarea nu a respectat procedura prealabilă de contestare a deciziei de anulare a deciziei medicale, tribunalul a constatat că nu poate fi primită, deoarece aceasta s-a adresat cu contestație Cabinetului de Expertiză M, conform art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, înregistrată sub nr.2224/27.11.2007, care i-a comunicat că anularea nu a avut la bază criterii medicale asupra cărora ar fi avut competență să se pronunțe medicul expert și că rămân valabile elementele deciziei nr. 1626/01.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală M, iar după primirea acestui răspuns, s-a adresat instanței de judecată, contestând în termen ambele decizii prin contestația formulată.

S-a reținut de către instanța de fond împrejurarea că s-a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă-Cabinetul Medical M, de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale- Direcția de Audit Intern și Control.

Controlul a avut loc în baza HG nr.13/08.01.2004 și a Secțiunii C, pct.III, art.39 din Ordinul nr.340/2001, constatându-se deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară, precum și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.

S- mai reținut că s-a dispus începerea urmăririi penale față de asistenta medicală de la Cabinetul de recuperare a capacității de muncă M, suspectată de a fi falsificat documente din dosarele medicale ale pensionarilor, însă nu sunt indicii că contestatoarea ar avea vreo legătură cu activitatea infracțională desfășurată de această angajată, iar instanța penală nu s-a pronunțat în legătură cu existența unor infracțiuni de fals material sau intelectual în înscrisuri oficiale și nici nu s-au anulat deciziile de încadrare în grade de invaliditate pe acest motiv.

Totodată, s-a arătat că, în mod cert, CNPAS, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă, în baza art.39 din Ordinul nr.340/2001 invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot fi retroactive întrucât decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Întrucât decizia asupra capacității de muncă emisă anterior deciziei nr.1626/01.11.2007 a devenit definitivă, a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, anularea ei, conform celor reținute de instanța de fond, este posibilă numai în condițiile expres prevăzute de lege, dispozițiile Legii nr.19/2000 și ale Ordinului nr. 340/2001 neprevăzând modalitatea de anulare cuprinsă în decizia contestată.

S-a reținut de către prima instanță că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind faptul că nimeni nu își poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act, iar numai în situația constatării săvârșirii unor fapte penale de către contestatoare sau de către salariați ai intimatei se poate solicita, în cadrul procesului penal, anularea deciziilor și înscrisurilor nereale, precum și obligarea la plata despăgubirilor civile de către persoanele vinovate de săvârșirea faptelor penale.

Împotriva sentinței primei instanțe intimata Casa Județeană de Pensii Dad eclarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp. art. 304 punctele 8 și 9 Cod procedură civilă și art. 3041Cod procedură civilă.

Susține recurenta că, în mod eronat, instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, încălcând prevederile art. 244.pr.civ. conform cărora instanța poate să suspende cauza când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, în cauză făcându-se dovada că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul la care a fost emisă și decizia medicală contestată.

Se mai învederează că, în mod greșit a reținut prima instanță faptul că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat prevederile art.39 din Ordinul nr.340/2001, întrucât în mod corect și legal, așa cum s-a prevăzut și în decizia de anulare a deciziilor de încadrare medicală, temeiul legal al anulării l-a reprezentat art.41, capitolul III, secțiunea C din Ordinul nr.340/2001, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis, la sesizarea organelor de control ale CNPAS.

În aceste condiții, arată recurenta, aceasta a procedat în mod corect și legal la anularea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate, în urma notei de constatare nr. 61377/01.11.2007 a CNPAS-Direcția Audit Intern și Control.

Tot în mod eronat, susține recurenta, instanța de fond a reținut că depunerea de către intimata contestatoare a unor documente medicale la dosar ori că deținerea de asemenea documente duc la concluzia că acestea au fost depuse la M, neexistând dovezi în acest sens, iar documentele depuse de intimată la dosar nu au fost analizate de către medicul specialist în expertizare medicală a capacității de muncă, acesta neexpertizând-o pe contestatoare.

În ceea ce privește consultarea obligatorie a B, se arată că în mod greșit și-a întemeiat instanța motivarea, întrucât, potrivit art.56 din Legea nr.19/2000 nu există obligația consultării institutului de către, ci numai posibilitatea consultării acestuia, iar în cazul în care institutul respectiv este consultat, avizul acestuia este obligatoriu.

Pentru aceste considerente, recurenta consideră că instanța, în mod nelegal a anulat decizia de încetare a pensiei de invaliditate emisă corect și legal în conformitate cu prevederile art. 91 alin. 1 lit. din Legea nr. 19/2000.

S-a solicitat, pentru aceste motive, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestației.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a răspuns criticilor aduse în recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefundat, potrivit considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește primul motiv de recurs prin care se susține că, în mod eronat, instanța de fond a respins cererea recurentei-intimate de suspendare a cauzei în temeiul art.244 Cod procedură civilă, pe motiv că s-a început urmărirea penală împotriva asistentei medicale de la cabinetul de unde a fost emisă și decizia medicală contestată, Curtea reține că nu se justifică suspendarea judecății în baza art.244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Astfel, conform art. 244 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Textul respectiv instituie un caz de suspendare legală facultativă și nu de drept, fiind la latitudinea instanței de a aprecia, în raport de obiectul cauzei și de probatoriile administrate, dacă se impune suspendarea judecării cauzei pe acest temei.

Faptul că împotriva asistentei medicale, de la Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M, s-a început urmărirea penală, persoană care este menționată și în nota de constatare nr.19485/02.05.2007 ca fiind cea responsabilă de efectuarea de înscrisuri și înregistrări neconforme realității la dosarul medical și în evidențele cabinetului precum și în documentele transmise Casei Județene de Pensii D, nu poate constitui un argument suficient pentru a se dispune suspendarea judecării pricinii de față în temeiul art. 244 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, nefăcându-se dovada unei legături de cauzalitate între cercetările care se efectuează împotriva asistentei respective și intimată.

Neîntemeiate sunt și criticile privitoare la soluționarea greșită a fondului cauzei de către prima instanță.

Astfel, prin decizia nr. 1626/01.11.2007, Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat decizia asupra capacității de muncă emisă pentru intimata, pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.

Ulterior, prin decizia nr. -/14.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D, s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 8658 lei reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.12.2005-01.12.2007 având în vedere decizia de anulare nr. 1626/01.11.2007 prin care a fost anulată decizia de încadrare în grad de invaliditate.

În cuprinsul deciziei nr. 1626/01.11.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au invocat rezultatele controlului consemnate în nota de constatare nr. 61377/01.11.2007, iar drept temei juridic au fost indicate anumite dispoziții ale Legii nr.19/2000, ale Ordinului nr.340/2001 al pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, precum și ale nr.HG1229/2005 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă.

Potrivit notei de constatare nr. 61377/01.11.2007 (filele 34-35 dosar fond), a fost efectuat un control, în baza nr.HG13/2004 și a Ordinului nr.340/2001 al - secțiunea C, punctul III, art.39, de către Direcția Audit Intern și Control a CNPAS, control ce a vizat activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă a Cabinetului Medical

În atare situație, în mod corect prima instanță a făcut trimitere în fundamentarea soluției la dispozițiile art.39, din secțiunea C, punctul III, din Ordinul nr.340/2001 al, text de lege invocat chiar în cuprinsul notei de constatare și care statuează, printre altele, că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a activității de control se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare.

Prin urmare, în cazul în care, în urma unui control, se constată deficiențe în ceea ce privește derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate ori de revizuire medicală, se pot emite noi decizii prin care să fie menținut acelaș grad de invaliditate, persoana în cauză să fie încadrată în alt grad de invaliditate sau decizii de încetare a invalidității, efectele producându-se numai pentru viitor.

Intimata s-a adresat cu contestație împotriva deciziei nr.1626/01.11.2007 la Oficiul Județean de Expertiză Medicală D, în temeiul art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000, după cum i s-a indicat chiar în cuprinsul deciziei, iar acesta din urmă i-a comunicat răspunsul nr. 2579/22.12.2007 conform căruia anularea dispusă prin decizia contestată nu a avut la bază criterii medicale, ci nerespectarea unor proceduri medicale, astfel încât s-a arătat că rămân valabile elementele deciziei nr. 1626/01.11.2007 a Cabinetului de Expertiză Medicală

Recurenta a susținut că la dosarul medical intimata-petentă nu a depus documente justificative, iar aceasta nu a fost expertizată de medicul specialist, deși atât din conținutul adresei nr. 2579/22.12.2007 a Oficiului Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D, către intimată, cât și al notei de constatare nr. 61377/01.11.2007 întocmită în urma controlului, rezultă că nu motive medicale, ci nerespectarea procedurilor legale datorate, în principal, unei angajate a cabinetului, au impus anularea deciziilor asupra capacității de muncă emise pentru intimată, măsură contestată ulterior de beneficiară.

În consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că nu i se pot imputa intimatei neregulile constatate în dosarul său medical, iar existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză și Recuperare a Capacității de Muncă M nu poate justifica anularea deciziei capacității de muncă emisă intimatei-petente, indicate în cuprinsul deciziei nr.1626/01.11.2007.

Nu rezultă din considerentele sentinței atacate că prima instanță și-ar fi întemeiat motivarea pe faptul că la soluționarea contestației formulată în baza art.56 alin.2 din Legea nr.19/2000 este obligatorie consultarea Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, însă, în conformitate cu disp.art.56 alin.3 din această lege, această consultare este obligatorie și nu opțională, așa cum pretinde recurenta.

Astfel, conform art. 56 alin. 3 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, la soluționarea contestației, casa teritorială de pensii consultă Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, iar avizul acestui institut este obligatoriu și rămâne definitiv.

În raport de considerentele mai sus arătate, soluția primei instanțe apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât Curtea privește recursul intimatei Casa Județeană de Pensii D ca nefondat, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă îl va respinge ca atare.

Va respinge cererea intimatei formulată prin întâmpinare privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud. D, împotriva sentinței civile nr. nr.952 pronunțată la data de 29 mai 2008 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu petenta domiciliată în comuna, sat,județul

Respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 2 octombrie 2008.

Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

- - - -- - -

Grefier

CP/VS

2 ex- 6.10.2008

d,f, --Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Cristina Pigui
Judecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1925/2008. Curtea de Apel Ploiesti