Asigurări sociale. Decizia 299/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 299
Ședința publică din data de 17 februarie 2010
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatoarea, cu domiciliul în comuna, sat, județul D, împotriva sentinței civile nr.1945 din 3 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta contestatoare personal, lipsind intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Recurenta contestatoare, având cuvântul, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act de declarația părții prezente, față de actele și lucrările dosarului apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având din nou cuvântul, recurenta contestatoare solicită admiterea recursului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și, pe fond, anularea deciziei contestate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, a solicitat anularea deciziei nr.-/6.08.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii
Motivând contestația, reclamanta a arătat că decizia nr.974/2004, prin care a fost încadrată în gradul II de invaliditate, este legală, deoarece, în raport de bolile de care suferă, avea dreptul la pensie de invaliditate.
Prin întâmpinare formulată, intimata Casa Județeană de Pensii Das olicitat respingerea contestației, având în vedere că la revizuirea medicală periodică contestatoarea nu s-a prezentat, iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme. A mai arătat că s-a emis decizia medicală nr.431/8.05.2009 prin care s-a revizuit decizia asupra capacității de muncă nr.974/26.03.2002, că petenta nu a urmat toată procedura de contestare a deciziei de revizuire, aceasta devenind definitivă, iar în baza acesteia s-a emis decizia de încetare a plății pensiei și de recuperare a sumei încasată necuvenit.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1945 din 3 noiembrie 2009, respins contestația formulată de în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/6.08.2009 emisă de intimată s-a dispus încetarea pensiei de invaliditate acordată contestatoarei și recuperarea sumei de 12551 lei, încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.07.2006-1.07.2009, iar la baza emiterii acestei decizii s-au avut în vedere intimată prevederile art.89 alin.1, art.91 lit.b din Legea nr.19/2000 modificată și completată, precum și decizia de revizuire nr.431/8.05.2009 emisă de
Prin această decizie s-a revizuit decizia asupra capacității de muncă nr.974/26.03.2002, stabilindu-se de către M că a fost emisă fără a fi respectată procedura de încadrare în grad de invaliditate și de revizuire medicală, nefiind emisă la indicațiile medicului expert, titularul neprezentându-se pentru consultații la revizuirea medicală, iar în arhiva M nu există un dosar medical pentru titulară, nu există un documentar în baza căruia să poată fi emisă o decizie medicală, nu există acte medicale în baza cărora să se pună un diagnostic clinic, iar exemplarul de pe decizie nu este semnat și parafat de medicul expert, prezentând o semnătură falsă.
Decizia de revizuire nr.431/8.05.2009 emisă de M nu a fost contestată în conformitate cu prevederile art.56 din Legea nr.19/2000 modificată și completată, precum și ale Ordinului nr.340/2001, astfel cum rezultă din recunoașterea contestatoarei exprimată la ultimul termen de judecată, decizia rămânând definitivă, consecința fiind înlocuirea deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
A mai reținut instanța de fond că susținerea contestatoarei, potrivit căreia decizia nr.974/2004 privind încadrarea în grad de invaliditate este nerevizuibilă și că din acest motiv nu a contestat decizia nr.431/8.05.2009 emisă de M, nu poate fi primită, având în vedere că există numeroase nereguli în conținutul acesteia în sensul că mențiunea "nerevizuibilă"este aplicată pe verso-ul deciziei, după ce anterior exista mențiunea termenului de revizuire "martie 2005" și "martie 2006" (această din urmă mențiune fiind anulată prin tăiere), există o modificare în ce privește anul emiterii la cifra unităților, nefiind respectate nici prevederile art.26 Cap. II din Ordinul 340/2001 care stabilește că "după fiecare revizuire medicală medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală, după caz, privind menținerea în același grad de invaliditate, încadrarea în alt grad de invaliditate sau încetarea calității de pensionar de invaliditate".
Așa fiind, instanța de fond a constatat că decizia privind încetarea plății pensiei nr.- din 06.08.2009 a fost emisă în conformitate cu prevederile art.89 alin.1 și art.91 lit.b din Legea nr.19/2000, care stabilesc că plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia, iar în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile și modificările legale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs formulate, recurenta a arătat că, deși instanța de fond a reținut că nu a fost respectată procedura de încadrare în grad de invaliditate și revizuire și că pe numele acesteia nu există un dosar medical în arhiva M, deci nu există documentație în baza căreia să se emită o decizie de pensie, instanța de fond nu explică în niciun fel faptul că timp de 7 ani aceasta a fost beneficiara acestei pensii, iar Casa Județeană de Pensii nu a sesizat nicio problemă în acest interval de timp.
A mai arăta recurenta că nu a contestat decizia -/06.- emisă de intimată, întrucât decizia de încadrare în grad de invaliditate era nerevizuibilă, iar faptul că în conținutul ei există ștersături sau adăugiri nu o culpabilizează pe acesta în niciun fel, răspunderea fiind a intimatei în totalitate pentru aceste modificări.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței pronunțate de Tribunalul Dâmbovița și, pe fond, anularea deciziei -/06.-, precum și exonerarea de la plata sumei de 12551.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că instanța de fond a constatat că, prin decizia nr.-/6.08.2009 emisă de intimată, s-a dispus încetarea pensiei de invaliditate acordată contestatoarei și recuperarea sumei de 12551 lei, încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 1.07.2006-1.07.2009, iar la baza emiterii acestei decizii s-au avut în vedere de intimată prevederile art.89 alin.1, art.91 lit.b din Legea nr.19/2000 modificată și completată, precum și decizia de revizuire nr.431/8.05.2009 emisă de
Întrucât decizia de revizuire nr.431/8.05.2009 nu a fost contestată în conformitate cu prevederile art.56 din Legea nr.19/2000 modificată și completată, și ale Ordinului nr.340/2001, a rămas definitivă, consecința fiind înlocuirea deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
A mai reținut instanța de fond că susținerea contestatoarei, potrivit căreia decizia nr.974/2004 privind încadrarea în grad de invaliditate este nerevizuibilă și că din acest motiv nu a contestat decizia nr.431/8.05.2009 emisă de M, nu poate fi primită, având în vedere că există numeroase nereguli în conținutul acesteia în sensul că mențiunea "nerevizuibilă"este aplicată pe verso-ul deciziei, după ce anterior exista mențiunea termenului de revizuire "martie 2005" și "martie 2006", există o modificare în ce privește anul emiterii la cifra unităților, nefiind respectate nici prevederile art.26 Cap. II din Ordinul 340/2001 care stabilește că "după fiecare revizuire medicală medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală, după caz, privind menținerea în același grad de invaliditate, încadrarea în alt grad de invaliditate sau încetarea calității de pensionar de invaliditate".
Curtea mai reține că, pentru a pronunța soluția arătată mai sus, prima instanță a reținut că există numeroase nereguli, însă nu a adus la cunoștința părților necesitatea administrării de probe pentru elucidarea acestor nereguli, cum ar fi prezentarea înscrisurilor originale, verificări în registrele intimatei și orice alte probe necesare și utile pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, potrivit disp. art.129 alin.5 pr.civ. care stabilesc căJudecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Prin urmare, raportat la această dispoziție legală, Curtea constată că prima instanță nu a făcut toate demersurile necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauza de față.
Față de aceste considerente, Curtea reține că, întrucât în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor - art.305 pr.civ. lipsa administrării de probe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că, în baza art.312 alin.5 pr.civ. va dispune casarea sentinței și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru rejudecare.
Cu ocazia rejudecării instanța de fond va administra toate probele necesare unei juste soluționări a cauzei, cum ar fi înscrisurile și orice alte probe considerate necesare și utile, care să stabilească în mod clar dacă decizia asupra capacității de muncă nr.974/26.03.2004 a fost emisă la data menționată pe aceasta, dacă decizia a fost modificată de contestatoare sau de alte persoane și dacă a fost respectată procedura prevăzută de lege la emiterea deciziei. De asemenea, instanța de fond va ține seama și de celelalte motive invocate de în recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de contestatoarea, cu domiciliul în comuna, sat, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1945 din 3 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, județul
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Th./Red. - MD/LC
5 ex./05.03.2010
- - Tribunalul Dâmbovița
- /
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela