Recalculare pensii. Decizia 148/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.148/AS
Ședința publică din 23 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,- C, împotriva sentinței civile nr.164/30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul C, având ca obiect recalculare pensie - rentă veteran de război.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă consilier juridic, în baza delegației nr.7998/22.09.2008, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebată fiind, reprezentanta recurentei pârâte susține că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța luând act de declarația acesteia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, întrucât reclamanta beneficiază de renta lunară prevăzută de lege de 50% din solda de grad a unui sublocotenent în calitate de văduvă de veteran de război, drepturi care se acordă retroactiv de la data intrării în vigoare a Legii nr.303/2007.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 18.02.2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C,acordarea soldei de grad și funcție cuvenită unui sublocotenent Ap., de la data de 18.02.2005 până la zi.
În motivare se arată că reclamanta solicită aceste drepturi de pe urma defunctului soț, decorat cu medalia Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial,ca soție supraviețuitoare,calitate pe care o dovedește cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv acte de stare civilă și decretul prin care s-a acordat medalia soțului său.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii motivat pe faptul că reclamanta beneficiază de renta lunară prevăzută de lege din solda de grad și funcție a unui sublocotenent în calitate de văduvă de veteran de război medaliat cu Crucea Comemorativă, drepturi care se acordă retroactiv de la data intrării în vigoare a Legii 303/200 iar începând cu data de 01.03.2004, ar fi beneficiat de un nou cuantum al pensiei lunare doar veteranii de război proveniți din sistemul Ap., intrând în vigoare G 12/2004.
S-a arătat că prin ultima ordonanță se înlătură diferențele ce ar fi apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul Ap. și cei din cadrul altor sisteme, fără a se modifica art. 13 și 14 din legea nr. 44/1999.
Prin sentința civilă nr. 164 din 30.04.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea civilă având ca obiect formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
A fost obligată pârâta că calculeze în favoarea reclamantei renta prevăzută de Legea nr. 44/ 1994 raportat la solda de grad și solda de funcție și să plătească reclamantei diferența dintre renta încasată și renta astfel calculată pentru perioada 18.02.2005- 18.02.2008.
În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că, în conformitate cu articolul unic al G nr. 12/2004, după articolul 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, se introduce un nou articol, articolul 141, cu următorul cuprins:
"Art. 141. - Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."
S-a constatat că, dacă art.13 și 14 din Legea nr. 44/1994 stabileau un mod de calcul al rentei prin raportare numai la solda de grad, prin art.141introdus de G nr. 12/2004 această rentă se calculează având în vedere atât solda de grad cât și solda de funcție.
Situația reclamantei se încadrează în condițiile art. 13 și 14 modificat, respectiv la solda de grad și funcție în procent de 50%, ca văduvă de veteran de război decorat cu medalia Crucea comemorativă a celui de al doilea război mondial, astfel că acțiunea sa este întemeiată pentru perioada care se circumscrie termenului de prescripție, de la data de 18.02.2005, pârâta fiind obligată și la plata diferențelor calculate pentru perioada 18.02.2005-18.02.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii
În motivarea recursului s-au invocat în esență următoarele:
În mod greșit instanța de fond obligă instituția să recalculeze în favoarea reclamantei renta prevăzută de Legea 44/1994 raportat la solda de grad și solda de funcție și obligă la plata diferenței dintre renta încasată și renta astfel calculată pentru perioada 18.02.2005 - 18.02.2008.
G nr. 12/2004 a fost adoptată în vederea înlăturării discriminării create prin apariția G nr. 2/2004, ordonanță ce a majorat coeficientul de ierarhizare în cazul personalului Ap. al nivelului soldei de grad, respectiv de funcție a sublocotenentului din acest sistem
Prin urmare, ordonanța înlătură diferențele ce ar fi apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul Ap. și cea datorată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme, fără însă a modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilesc clar drepturile de care beneficiază veteranii de război, în funcție de importanța distincțiilor ce le-au fost conferite.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru următoarele considerente:
Considerentele instanței de fond în sensul că renta lunară ce se cuvine reclamantei ar trebui să se calculeze în funcție de solda de grad și de funcție, la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ap. urmează a fi înlăturate, deoarece art. 141, introdus în Legea nr. 44/1994 prin intrarea în vigoare a nr.OUG 12/2004, este un text prin care se completează dispozițiile art. 13 și 14 din aceeași lege și nu unul prin care se modifică ori se abrogă implicit aceste prevederi legale.
OUG nr. 12/2004 conține prevederea expresă că după art. 14 al Legii nr. 44/1994 "se introduce" un nou articol, art. 141. Ori, fiind doar un text de completare, el nu poate conduce la modificarea în vreun fel a dispozițiilor art. 13 și 14 din lege, acestea menținându-și conținutul neschimbat.
Nu se poate susține teza la care face referire prima instanță că veteranii de război, indiferent de ordinele, medaliile și distincțiile pe care le-au primit, sunt îndreptățiți să li se calculeze renta ce se cuvine, în funcție de solda de grad și de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării, căci ar însemna să acceptăm ideea că art. 141modificat implicit art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, ceea ce, așa cum s-a arătat anterior, nu s-a întâmplat, intenția legiuitorului, clar exprimată, fiind doar aceea de a completa legea nu de aom odifica în vreun fel.
Întrucât art. 13 și 14 își păstrează conținutul și după adoptarea art. 141din nr.OUG 12/2004, înseamnă că se mențin și diferențierile de calcul al rentei pentru categoriile de veterani de război la care fac trimitere textele în discuție.
Prin adoptarea nr.OUG 12/2004 s-a intenționat instituirea unui sistem de calcul al rentelor pentru veteranii de război, prin raportare la același criteriu (solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării), deoarece anterior stabilirea rentelor se efectua prin raportare fie la solda unui sublocotenent din Ministerul Apărării, fie la solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Scopul urmărit prin intrarea în vigoare a respectivei ordonanțe a fost deci cel de a introduce un unic element de referință în raport de care să se determine rentele veteranilor de război - solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării - pentru că între diferitele categorii de veterani existau discrepanțe nejustificate, solda unui sublocotenent din cadrul fiind mai mică decât cea a unui sublocotenent din Ministerul Apărării. Acesta este și sensul în care trebuie interpretată expunerea de motive a nr.OUG 12/2004.
Adoptarea acestui act normativ a fost determinată de intrarea în vigoare a nr.OUG 2/2004, prin care solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării se majorase, depășind-o semnificativ pe cea a unui sublocotenent din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Faptul că nr.OUG 12/2004 este, în realitate, o consecință a intrării în vigoare a nr.OUG 2/2004 (și deci că este corect modul în care recurenta pârâtă a calculat renta cuvenită intimatei reclamante) rezultă și din împrejurarea că cele două acte normative au fost adoptate la un interval foarte scurt de timp (nici două luni de zile) de către aceeași autoritate, Guvernul României. Este un aspect ce rezultă și din conținutul Notei de fundamentare a nr.OUG 12/2004.
La aceeași concluzie, a netemeiniciei pretențiilor deduse judecății, se ajunge și prin faptul că în conținutul art. 141se utilizează sintagma "după caz". Existența acesteia confirmă ipoteza că la calculul rentei se vor menține diferențierile dintre veteranii de război ce decurg din interpretarea art. 13 și 14, fiecare dintre cele patru categorii (cazuri) de veterani urmând să beneficieze de o rentă stabilită strict conform procentului și soldei, de grad și/sau funcție, indicate expres de lege prin normele juridice sus amintite.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii cererii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,- C, împotriva sentinței civile nr.164/30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județul
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii cererii ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond;
Red.dec.jud. /20.10.2008
Dact.gref.
4 ex./21.10.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol