Recalculare pensii. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 327/AS

Ședința publică de la 24 2009

Completul specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de reclamantul, domiciliat în M, Constanței, nr.1, -A,.C,.3,.26, împotriva sentinței civile nr.241/15 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, iar pentru intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii C răspunde consilier juridic, conform delegației nr.22008/23.11.2009, depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm.pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că hotărârea tribunalului a fost comunicată reclamantului la data de 28.07.2009 iar acesta a declarat recursul la data de 24.08.2009.

Curtea pune în discuția părților excepția tardivității declarării recursului.

Recurentul arată că nu locuiește la adresa unde a fost comunicată hotărârea și lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată.

Instanța, verificând actele dosarului constată că recurentul nu a precizat de-a lungul procesului o altă adresă de domiciliu și deci nu și-a îndeplinit obligația de a anunța instanța despre schimbarea domiciliului.

Reprezentantul intimatei pârâtei solicită admiterea excepției, să se constate că recursul este tardiv.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

La data de 24.08.2009 recurentul - reclamant a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 241/15 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând obligarea acesteia la recalcularea punctajului mediu anual stabilit prin decizia nr.-/09.07.2008, precum și la recalcularea și virarea contravalorii pensiei de asigurări sociale cuvenite, începând cu data de 01.12.2005, așa cum se prevede în decizia de recalculare nr.- din 30 2005.

Prin sentința civilă nr.2346/C/13.11.2008, Judecătoria Mangaliaa admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat cauza spre competentă soluționare, în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Constanța, secția civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Prin sentința civilă nr.241/15.05.2009 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul.

La termenul acordat pentru soluționarea recursului, instanța, din oficiu a invocat excepția tardivității declarării recursului și a rămas în pronunțare cu privire la acest aspect.

În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Excepția este fondată.

Verificând actele și lucrările dosarului, instanța reține că hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentului - reclamant la data de 28.07.2009, astfel cum rezultă din dovada de comunicare atașată în dosarul de fond (fila 91) iar recursul împotriva acesteia a fost declarat la data de 24.08.2009, data poștei - fila 32 din dosarul nr- al Curții de Apel Constanța.

Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel" iar, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Cum în cauză recurentul reclamant nu a respectat aceste dispoziții legale, a depus cererea de recurs cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, cu toate că hotărârea recurată i-a fost comunicată la adresa indicată în dosar, nu a formulat cerere de repunere în termenul de recurs și nu a produs probe prin care să dovedească faptul că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare recursul în termen, excepția va fi admisă și recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul ca tardiv formulat de reclamantul, domiciliat în M, Constanței, nr.1, -A,.C,.3,.26, împotriva sentinței civile nr.241/15 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

- gref.-

2 ex./14.12.2009

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 327/2009. Curtea de Apel Constanta