ARTICOLUL 111 Informarea Parlamentului Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111

Informarea Parlamentului

(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.

Comentarii despre ARTICOLUL 111 Informarea Parlamentului Raporturile Parlamentului cu Guvernul

sonia ivan 4.07.2012

I. Geneza textului. Originea acestui text se află în textele care preconizau dreptul Adunării Deputaţilor de a controla activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, respectiv dreptul Senatului de a controla activitatea Serviciului Român de Informaţii. în Comisia de elaborare a Proiectului de Constituţie, după discutarea Tezelor în Adunarea Constituantă, încet, încet s-a conturat ideea necesităţii unui text care să reprezinte un fel de sediu general al controlului parlamentar asupra Guvernului şi, mai apoi, asupra întregii administraţii publice. Este cert că atunci când s-a conceput

Citește mai mult

structura Proiectului Constituţiei şi s-a ajuns la concluzia unui capitol consacrat raporturilor Parlamentului cu Guvernul, pentru conţinutul acestuia s-a avut în vedere Titlul V din Constituţia Spaniei. Cum spaniolii au inclus în acest titlu, în primul articol (art. 108) problema răspunderii politice a Guvernului, pe care Proiectul Constituţiei României a inclus-o în capitolul consacrat Guvernului, informarea Parlamentului (art. 109 din Constituţia Spaniei) a devenit prima problemă a capitolului la care ne referim din Constituţia României.
Prima parte a alin. (1) în Proiectul Constituţiei a avut redactarea: „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de Comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora", la care, în urma dezbaterilor din Adunarea Constituantă, s-a adăugat partea finală „în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor". La această formulare s-a ajuns plecându-se de la un amendament care cerea să se prevadă expres că Guvernul îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului, iar trimiterea de informaţii reprezintă tocmai o dimensiune a acestui control, idee care coincidea cu viziunea Comisiei de elaborare a Proiectului de Constituţie.

In Adunarea Constituantă au fost discuţii foarte serioase, atât asupra noţiunilor utilizate, ca de pildă noţiunea de „organe ale administraţiei publice", cât şi asupra sferei de extensie a controlului parlamentar asupra Guvernului şi administraţiei publice

Se spune că legiuitorul nu face confidenţe, inclusiv legiuitorul constituant, dar, nu mai puţin, dezbaterile din Parlament în general, şi în Constituantă în particular, argumentele aduse pentru admiterea sau, după caz, pentru respingerea unui amendament sunt esenţiale în procesul de interpretare a textului, de descifrare a ceea ce uzual numim „voinţa legiuitorului" sau „ratio legis". în acest sens, este de reţinut că Adunarea Constituantă a respins un amendament formulat de un deputat al opoziţiei, care cerea ca informaţiile să fie date şi la solicitarea grupurilor parlamentare. Pentru respingerea amendamentului din partea Comisiei Constituţionale s-a argumentat că membrii unui grup parlamentar pot solicita asemenea informaţii prin intermediul preşedinţilor comisiilor din care fac parte, prezumându-se că solicitarea informaţiilor în acest cadru reflectă un interes politic mai larg, al mai multor grupuri parlamentare, întrucât Comisiile, ca şi birourile Camerelor, se constituie cu respectarea configuraţiei politice a Parlamentului).

II. Principii ale reglementării. Cu privire la această instituţie, cum remarca şi Ion Vida într-o lucrare consacrată puterii executive, se impun câteva precizări: a) controlul sub forma obligaţiei de a prezenta informaţii priveşte atât Guvernul, cât şi orice organ al administraţiei publice, atât de la nivel central, cât şi de la nivel local (inclusiv autorităţile locale alese, ce realizează administraţia publică în virtutea principiului autonomiei locale); b) este vorba, prin excelenţă, de un control politic, cu toate consecinţele care decurg de aici (nu este de conceput, de pildă, anularea unui act administrativ de o Cameră sau comisie parlamentară); c) solicitările făcute de către Camere sau comisii nu pot depăşi sfera activităţii guvernamentale şi a administraţiei publice; d) obligaţia de a prezenta informaţii şi documente există numai dacă cererea vine din partea preşedinţilor Camerelor sau comisiilor, şi nu din partea unui parlamentar; e) solicitarea informaţiilor şi documentelor trebuie să vizeze situaţii ce ţin obiectiv de natura controlului parlamentar şi nu de interese personale ale parlamentarilor; f) obiectul controlului îl reprezintă doar informaţiile şi documentele care pot fi făcute publice.

în mod corect, autorul citat reţine că art. 31 alin. (2) al Constituţiei, referitor la dreptul la informaţie nu consacră „privilegii" pentru parlamentari în raport cu restul cetăţenilor, textul protejând deopotrivă şi instituţiile publice care sunt obligate să asigure „informarea corectă" numai în problemele care ţin de competenţa lor şi numai dacă „informarea" nu pune în pericol realizarea atributelor legale ale autorităţilor.

III. Semnificaţii în procesul legislativ. Prezentarea informaţiilor şi documentaţiilor cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare are o deosebită importanţă, îndeosebi în cadrul procesului legislativ, pentru analiza şi fundamentarea diferitelor opţiuni. Tocmai de aceea, potrivit alin. (1), în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie. Nerespectarea acestei obligaţii, dacă are ca efect încălcarea interdicţiei prevăzute la art. 138 alin. (5), referitoare la aprobarea unor cheltuieli bugetare fără stabilirea sursei de finanţare, are drept consecinţă neconstituţionalitatea măsurii astfel adoptate care, sub aspect strict economic şi financiar, tocmai fiindcă nu poate fi executată, apare ca fiind nerealistă, demagogică.

Ultimul alineat al art. 111 se referă la accesul membrilor Guvernului la lucrările Parlamentului. Fiind învestiţi pe baza votului de încredere al Parlamentului, evident că accesul membrilor Guvernului la lucrările în plen sau în comisiile Camerelor este liber şi asigurat, mai ales că ei pot avea şi calitatea de parlamentari, potrivit art. 71 alin. (2) şi art. 105 alin. (1). In fond, accesul membrilor Guvernului la lucrările Parlamentului este una dintre consecinţele implicate de mandatul de încredere acordat Guvernului. Pentru acelaşi motiv, dacă li se solicită prezenţa, participarea este obligatorie. Este o obligaţie ce rezultă din însăşi logica mandatului încredinţat, pe baza căruia membrii Guvernului au fost numiţi în funcţiile pe care le deţin.

De altfel, soluţia participării membrilor Guvernului, ca regulă, fără condiţionări şi proceduri prealabile, este specifică regimului parlamentar, fiind înscrisă expres în unele constituţii (de exemplu art. 110 din Constituţia Spaniei), iar alte constituţii admit prezenţa membrilor Guvernului la lucrările Parlamentului numai când această prezenţă este solicitată (de exemplu art. 100 din Constituţia Belgiei).

Răspunde