ARTICOLUL 121 Autorităţi comunale şi orăşeneşti Administraţia publică locală Administraţia publică

ARTICOLUL 121

Autorităţi comunale şi orăşeneşti

(1) Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.

(2) Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.

(3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.

Comentarii despre ARTICOLUL 121 Autorităţi comunale şi orăşeneşti Administraţia publică locală Administraţia publică

sonia ivan 4.07.2012

I. Semnificaţia alineatului 1. Primul alineat al art. 121 arată că autonomia locală în comune şi oraşe se realizează prin două autorităţi, consiliul local şi, respectiv, primarul, ambele alese în condiţiile legii. De asemenea, textul scoate în evidenţă că aceste autorităţi, desemnate, prin vot, de comunitatea locală, sunt şi autorităţile care realizează administraţia publică. In felul acesta legiuitorul nostru constituant consacră dubla natură a autorităţii comunale şi orăşeneşti alese, ceea ce reflectă dubla natură a comunei şi oraşului: colectivitatea şi unitatea administrativ-teritorială;

Citește mai mult

în acest sens, comuna şi oraşul reprezintă în principal o colectivitate locală, în mod secundar, ele constituie şi o circumscripţie teritorială pentru gestionarea anumitor servicii de stat. Acest dublu caracter se va regăsi în dubla serie de atribuţii ale primarului, aşa cum se exprimă, între alţii, profesorul francez Jean Rivero.
Este de menţionat că, în legislaţia şi doctrina din multe ţări occidentale, noţiunea de comună este folosită pentru a desemna atât comuna rurală, cât şi oraşul (comuna urbană), terminologie cu care s-a operat şi la noi în perioada interbelică.

în Constituţia României din 1991, corespunzător împărţirii admi-nistrativ-teritoriale a ţării [art. 3 alin. (3)], s-a consacrat distincţia dintre comună, ca localitate rurală şi oraş, ca denumire generică pentru localităţile urbane.

Formularea din alin. (1) la care ne referim este foarte elastică şi ea permite mai multe combinaţii legislative, în funcţie de ceea ce se va considera a fi soluţia mai potrivită la un moment sau altul. Este cert că prin lege nu se poate desfiinţa una dintre cele două autorităţi, legea respectivă ar fi neconstituţională, dar se pot imagina diferite formule de alegere.

Nu se poate ca printr-o lege să se stabilească altă modalitate de desemnare (adică de învestire) a unei persoane cu calitatea de consilier, respectiv cu calitatea de primar, decât prin alegeri, dar modalităţile de alegere în sensul sistemului de scrutin, de organizare a circumscripţiilor etc. rămân la latitudinea şi la înţelepciunea legiuitorului organic, pentru că această materie intră sub incidenţa art. 73 alin. (3) lit. a), fiind vorba de o dimensiune a sistemului electoral, mai exact de un subsistem al acestuia, alegerile locale.

Textul Constituţiei îngăduie, astfel, ca alegerea primarului să se facă separat de alegerea consilierilor, şi acesta să nu aibă iniţial calitatea de consilier, cum este sistemul reglementat la ora actuală, dar textul Constituţiei îngăduie şi varianta ca alegerea primarului să se facă pe lista consilierilor, cum, după părerea noastră, tot constituţională este şi formula după care consiliul local ales alege, mai departe, primarul.

II. Semnificaţia alin. (2). în alin. (2) al articolului la care ne referim se precizează regula după care atât consiliile locale, cât şi primarii funcţionează ca autorităţi administrativ autonome, în condiţiile legii. Rezultă că autorităţile comunale şi orăşeneşti, în virtutea principiului autonomiei locale, nu se află într-un raport de subordonare faţă de vreo autoritate judeţeană sau centrală. Raportându-ne concret la textele următoare din Constituţie, vom reţine, că între consiliul local, respectiv primar, pe de o parte, şi consiliul judeţean, pe de altă parte, nu este un raport de subordonare, precum şi nici între consiliul local, respectiv primar, pe de o parte, şi prefect, minister sau Guvern, pe de altă parte.

Cu toate că, din logica internă a art. 121 ca şi din coroborarea acestui articol cu cel consacrat prefectului, rezultă că prefectul nu este o autoritate supraordonată faţă de consiliul local sau faţă de primar, prin Legea de revizuire a Constituţiei s-a simţit nevoia unei precizări exprese în acest sens, în articolul consacrat prefectului, text inutil în opinia noastră, aceasta deoarece relaţia de subordonare implică pentru organul ierarhic superior următoarele drepturi faţă de organul subordonat: a) de a-i organiza activitatea; b) de a-i da îndrumări obligatorii (dreptul de instrucţiune); c) de a exercita controlul general asupra activităţii sale (asupra tuturor aspectelor acestei activităţi - economice, financiare, juridice, organizatorice, culturale etc.); d) de a-i anula actele şi chiar de a se substitui în emiterea unui act; e) de a aplica sancţiuni administrative-disciplinare.

Este de la sine înţeles că, în virtutea autonomiei locale, aceste elemente nu se pot regăsi în raporturile dintre consiliul local, respectiv primar, pe de o parte, şi oricare altă autoritate locală sau centrală, pe de altă parte, ceea ce nu exclude însă, tot în baza textelor Constituţiei, exercitarea de către consiliul judeţean a prerogativelor sale de autoritate coordonatoare, precum şi de către prefect a dreptului său de control al legalităţii sau de către Guvern a sarcinii sale de conducător general al administraţiei publice, prevăzută de art. 102 alin. (1) din Constituţie.

De asemenea, se impune a remarca că principiul autonomiei în activitatea consiliului local şi, respectiv, a primarului presupune şi stabilirea raportului dintre aceste autorităţi, astfel încât funcţionalităţile lor să fie compatibile, însuşi textul constituţional în discuţie introduce precizarea „în condiţiile legii" în ceea ce priveşte funcţionarea consiliilor locale şi a primarilor ca autorităţi administrative autonome. în acest sens, art. 5 din Legea administraţiei publice locale, chiar în primul alineat, precizează următoarele: „Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive...".

III. Semnificaţia alin. (3). în fine, alin. (3) al articolului pe care îl comentăm consacră noţiunea de subdiviziune administrativ-teritorială pentru municipii care, potrivit art. 3 alin. (3) din Constituţie, fac parte din categoria oraşelor. Textul admite, astfel, posibilitatea constituirii acestor subdiviziuni, iar la nivelul lor, a consiliilor locale şi, respectiv, a primarilor.
Se subînţelege că, în virtutea regulilor prevăzute de alin. (2), legea va stabili şi raporturile dintre consiliile locale şi primarii de la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe de o parte, şi consiliul local, respectiv primarul, de la nivelul municipiului în ansamblul său, pe de altă parte. Este rezolvată aici problema marilor aglomerări urbane, dar şi problema organizării unor subdiviziuni administrativ-teritoriale rurale ale municipiilor (comunelor suburbane).

Până la ora actuală o asemenea organizare este cunoscută numai la nivelul Municipilui Bucureşti, capitala ţării, dar trebuie spus că textul Constituţiei nu a vizat numai Municipilui Bucureşti, ci şi celelalte mari oraşe ale ţării: Braşov, Cluj, Iaşi, Timişoara, etc. unde nu s-a pus problema organizării de sectoare cu consilii sau primari de sector, probabil şi datorită constantelor dispute de la nivelul capitalei, mai ales atunci când primarul general are o coloratură politică, iar unul sau mai mulţi primari de sector au altă coloratură politică.

Din perspectiva textului Constituţiei, suntem de părere, tocmai pentru a evita asemenea dispute care se răsfrâng, în final, asupra cetăţenilor, că se impune reglementarea administraţiei publice locale la nivelul capitalei în mod distinct faţă de restul municipiilor ţării, necesitatea adoptării unei legi speciale pentru constituirea şi funcţionarea acestei administraţii locale, aşa cum a existat în perioada interbelică.

Menţionăm, în finalul acestor comentarii, că articolul la care ne referim nu a suferit nici o modificare prin Legea de revizuire a Constituţiei.

Răspunde