ARTICOLUL 117 Înfiinţarea Administraţia publică centrală de specialitate Administraţia publică

I. Justificarea reglementării. Dezvoltarea firească a principiilor de organizare consacrate în art. 116 impune stabilirea unor reguli ale modului în care se constituie autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate. Dreptul comparat oferă situaţii diferite, după cum în componenţa Guvernului sunt incluse sau nu şi alte categorii de persoane decât miniştri, iar unele Constituţii, cum este cazul Franţei, nu cuprind nici un fel de dispoziţii în această privinţă, lăsând sarcina reglementării pe seama legii.

Numărul de ministere, cum s-a văzut, conduce implicit şi la o mărire sau

Citește mai mult

micşorare a numărului de membri ai Guvernului. Nu de puţine ori s-a putut depăşi o criză guvernamentală tocmai prin restructurarea administraţiei ministeriale, înfiinţându-se ministere noi faţă de situaţia anterioară crizei guvernamentale. De aici grija unor legiuitori constituanţi de a cuprinde dispoziţii cât mai elastice cu privire la regimul juridic al înfiinţării ministerelor sau pur şi simplu de a nu face nici un fel de referire la această problemă.

Pe de altă parte, promovarea unei asemenea concepţii poate duce la o creştere exagerată, adesea pe criterii de partid, pur subiective, a numărului de ministere, implicit a cheltuielilor publice.

II. Regimul înfiinţării ministerelor. Articolul 117, care nu a fost modificat prin Legea de revizuire a Constituţiei, prevăzând că ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii, a statuat principiul potrivit căruia acest aspect este de competenţa exclusivă a Parlamentului, care poate, în acest scop, să adopte şi o lege specială, dar şi o lege generală de organizare şi funcţionare a ministerelor. Dar legea sau ordonanţa se poate limita la înfiinţarea unui minister, fie şi prin reorganizarea altor ministere, lăsând detaliile organizării şi funcţionării pe seama unei hotărâri de Guvern. Este evident, însă, că procesul la care se referă alin. (1) al art. 117 este intim legat de procesul de constituire a Guvernului, cum s-a arătat în comentariul de la art. 103.

Prima lege pentru organizarea ministerelor în România a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 169 din 2 august 1929, deci la un secol de la înfiinţarea acestora. Este de reţinut că în prima versiune a Constituţiei din 1952 exista şi o nominalizare a ministerelor.

III. Regimul înfiinţării altor organe centrale subordonate Guvernului.

Cât priveşte înfiinţarea altor organe centrale de specialitate decât ministerele, dar ca autorităţi guvernamentale, fie în subordinea directă a Guvernului, fie în subordinea ministerelor, Constituţia, în alin. (2) al art. 117 consacră dreptul Guvernului sau, după caz, al ministerelor, de a înfiinţa asemenea organe, dar numai în cazul în care acest drept îi este recunoscut de lege. Per a contrario, în orice situaţie, chiar şi asemenea organe nu pot fi înfiinţate decât tot prin lege. Mai mult, textul constituţional condiţionează exercitarea acestui drept de existenţa avizului Curţii de Conturi. Din coroborarea art. 117 alin. (2) cu art. 140 rezultă că suntem în prezenţa unui control prealabil al Curţii de Conturi. Nu mai puţin, faţă de modificările aduse prin Legea de revizuire a Constituţiei şi faţă de schimbarea filozofiei cu privire la rolul Curţii de Constituţionale şi a Curţii de Conturi, trebuie admis că avizul Curţii de Conturi a dobândit caracterul unui aviz conform. Pe cale de consecinţă, în ipoteza în care se va continua practica actuală de constituire a unor asemenea structuri, fără solicitarea avizului Curţii de Conturi sau, după caz, contrar acestui aviz, trebuie să admitem că suntem în prezenţa unui litigiu de competenţa Curţii Constituţionale, potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie.

Nimic nu opreşte ca, în exercitarea atribuţiilor sale, prevăzute în art. 140 alin. (3) din Constituţie, Curtea de Conturi, prin raportul pe care îl înaintează Camerei Deputaţilor sau Senatului, să solicite Preşedintelui Senatului sau, după caz, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, sesizarea Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. e), evocat mai sus. Tocmai de aceea, apreciem că, în Legea organică a Curţii Constituţionale, care va reglementa procedura şi în această categorie de litigii, ar trebui să se prevadă necesitatea citării şi a Curţii de Conturi, care a întocmit raportul către Camera Parlamentului. Astfel, Curţii de Conturi i s-ar putea asigura posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere, în contradictoriu cu Guvernul sau cu ministerul, autorităţi acuzate de folosirea iraţională a banilor publici, prin raportul pe care această Curte 1-a prezentat Parlamentului. în felul acesta se va justifica şi soluţia din Legea de revizuire a Constituţiei de trecere a atribuţiilor jurisdicţionale a Curţii de Conturi la instanţele judecătoreşti.

în filozofia Legii de revizuire a Constituţiei, paradoxal la prima vedere, rolul Curţii de Conturi în sfera instituţiilor fundamentale ale statului a crescut şi nu s-a diminuat, problemă la care vom reveni în comentariul la art. 140.

IV. Regimul înfiinţării autorităţilor centrale autonome. Autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa numai prin lege organică, regulă consacrată de alin. (3) al art. 117. Practic este recomandabil ca fiecare autoritate din această categorie să aibă propria lege organică, dar textul constituţional admite şi altă posibilitate, care se întemeiază pe expresia utilizată în text „prin lege organică".

în adevăr, formularea „prin lege organică" are o semnificaţie mai largă, putând cor.duce atât la ideea unei legi organice pentru fiecare autoritate autonomă în parte, cât şi la ideea unei legi organice care să vizeze înfiinţarea mai multor autorităţi autonome, cum poate fi admisă şi ideea unei legi organice care să conţină reglementări de principiu, un fel de drept comun al autorităţilor centrale autonome ale administraţiei de stat. La această interpretare ajungem prin compararea expresiei „prin lege organică" cu expresia articulată „legea organică". Expresia in condiţiile prevăzute de legea organică" [de exemplu art. 5 alin. (1)] are în vedere o lege organică consacrată precis unei anumite materii (în speţă, legea organică a cetăţeniei).