Art. 49 cod procedura civila Intervenţia Alte persoane care pot lua parte la judecată
| Comentarii |
|
Capitolul III
Alte persoane care pot lua parte la judecată
Secţiunea I
Intervenţia
Alte persoane care pot lua parte la judecată
Secţiunea I
Intervenţia
Art. 49
(1)Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane
(2)Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
(3)Ea este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.
| ← Art. 48 cod procedura civila Persoanele care sînt împreună... | Art. 50 cod procedura civila Intervenţia Alte persoane care... → |
|---|
2. Intervenţia voluntară prezintă două particularităţi:
- procesul pornit de reclamant trebuie să fie în curs la data cererii de intervenţie.
Dacă acest proces a fost finalizat prin pronunţarea hotărârii ori a fost stins pentru că a intervenit un act procesual de dispoziţie (renunţarea reclamantului la judecată sau la dreptul subiectiv, achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului, încheierea unei
Citește mai mult
tranzacţii) sau s-a perimat, cererea de intervenţie este inadmisibilă.Situaţia este aceeaşi dacă pricina în care doreşte să intervină terţul este suspendată. Terţul nu ar putea să solicite repunerea cauzei pe rol pentru a depune cererea de intervenţie. Art. 245, care reglementează condiţiile în care poate reîncepe judecata atunci când procesul a fost suspendat, nu conferă şi terţilor dreptul de a cere repunerea pe rol;
- terţul intervine în proces din proprie iniţiativă.
3. Intervenţia voluntară principală este folosită de terţul care urmăreşte să i se recunoască sau stabilească un drept propriu.
Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii ci urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie favorabilă părţii pentru care a intervenit.
Ca atare, natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare.
Din acest motiv, cererea de intervenţie voluntară accesorie nu trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, ci este suficient să aibă menţiunile înscrise în art. 82 alin. (1). în plus, terţul va trebui să arate numărul dosarului constituit pentru judecarea cererii principale, interesul său de a interveni în judecată precum şi partea în folosul căreia intervine.
Totuşi, terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit. El are un interes propriu în participarea la judecata procesului care poartă între anumite persoane pentru că prin aceasta poate evita să fie acţionat ulterior în judecată de partea a cărei apărare o sprijină.
Prin Decizia nr. 76 din 25 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 27 iulie 2000, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Autorul excepţiei a susţinut că textul procedural contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 51,54 şi 119 din Constituţie.
Curtea a considerat că excepţia este nefondată întrucât textele criticate dau expresie concretă, într-o modalitate specifică, principiului constituţional al liberului acces la
Citește mai mult
justiţie.Raportând textele de lege criticate pentru neconstituţionalitate la prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea a
constatat că nu se poate reţine nicio incompatibilitate între aceste texte şi dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) -„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege”- ale art. 51 -„Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”- ale art. 54 -„Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”- şi ale art. 119 din Constituţie -„Administraţia publică din unităţile admi-nistrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice”.
Prin decizia de îndrumare nr. 3/1976 Plenul Tribunalului Suprem a hotărât că o persoană încadrată în muncă poate interveni în interesul uneia din părţi în cazul litigiilor de muncă privitoare la desfacerea contractului de muncă, în litigiile privitoare la răspunderea materială şi în cele referitoare la obligaţia legală de restituire.” -1. Leş, Cu privire la participarea terţelor persoane în litigiile de muncă, Revista română de drept nr. 12/1979, p. 27-31.
2. „în ce ne priveşte, considerăm că în procedura somaţiei de plată niciuna dintre formele de intervenţie voluntară sau forţată a terţelor persoane în procesul civil nu este admisibilă, având în vedere natura necontencioasă a acestei proceduri, cel puţin în prima sa fază. Aceasta deoarece, prin oricare dintre for-
mele de intervenţie arătate, s-ar depăşi limitele acestei proceduri, angajându-se dezbateri contradictorii, de natură contencioasă.” -1. Deleanu, Gh. Buta, Procedura somaţiei de plată. Doctrină şi jurisprudenţă, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 169.
3. „Intervenientul subsidiar, contrar celui principal, nu e parte independentă, care să aibă un interes deosebit de cel al părţilor din proces, ci e numai ajutorul acelei părţi, al cărei câştig de cauză îi foloseşte.” -Procedura civilă ardeleană, Legea nr. I din 1911 cu toate modificările şi întregirile ce i s-au adus prin legi, decrete şi ordonanţe, Texte traduse, aranjate şi adnotate de dr. T. Moisil, Editura şi Proprietatea Institutului de Arte Grafice Alexandru Anca, Cluj, 1924, p. 49.
- 1. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art. 139 alin. (1) - Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze
Citește mai mult
drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acţiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat.- 2. Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, art. 20 alin. (2) - Persoanele fizice sau juridice interesate pot
interveni în proces, dacă depun o cerere de intervenţie în interes propriu, potrivit Codului de procedură civilă. Cererea de intervenţie se comunică din oficiu persoanelor care au semnat cererea de înregistrare.
- 3. Ordonanţa Guvernului nr. 92/ 2003privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Legea nr. 174/2004, art. 182 - (1) Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.
(2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 175 alin. (5) şi nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.
(3) Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunica toate cererile şi declaraţiile celor drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
(4) Dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la intervenţia forţată şi voluntară sunt aplicabile.
I. Calificarea intervenţiei ca principală sau accesorie
1. Criterii. 1) Intervenţia principală este-conformart. 49 alin. (2)C. proc. civ.
- aceea prin care terţul urmăreşte realizarea sau conservarea unui drept al său, tinzând să câştige pentru sine obiectul procesului. Calificarea corectă a cererii de intervenţie prin care chiriaşul doar tinde să sprijine apărările pârâtului
în procesul de revendicare a imobilului este aceea a unei intervenţii accesorii, conform art. 49 alin. (1) C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2075/1998);
2) în partajul bunurilor
Citește mai mult
comune ale soţilor, intervenţia accesorie făcută de părinţii soţiei a avut scopul de a majora cota de contribuţie a acesteia la comunitatea de bunuri, prin recunoaşterea pe cale judecătorească a ajutorului patrimonial dat pentru procurarea unor bunuri, şi nu pe acela de a stabili un drept de proprietate în favoarea intervenienţilor. (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 130/1998);3) Prin definiţie, reclamantul pretinde pentru sine recunoaşterea dreptului dedus judecăţii, iar intervenientul
accesoriu nu pretinde pentru sine nimic, nu invocă un drept propriu, ci poate face doar apărări în favoarea părţii pentru care a intervenit. Prin urmare, prin admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie -formulată de ceilalţi coproprietari - acţiunea în revendicare exercitată doar de o parte din coproprietari rămâne inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1168/1999);
II. Intervenţia principală
2. Acţiuni strict personale. 1) Intervenţia principală, la care se referă art. 49 alin. (2) C. proc. civ., are ca scop invocarea de către un terţ a unui drept ce urmează a fi valorificat în cadrul unui proces civil declanşat între alte persoane, care, dacă nu ar fi apărat pe această cale, ar cauza intervenientului un prejudiciu.
Intervenţia principală are o sferă restrânsă de aplicare în materia raporturilor privind starea şi capacitatea persoanelor, deoarece, în acest domeniu, acţiunile civile au caracter personal, motiv pentru care ele pot fi exercitate doar de titularii dreptului dedus judecăţii. Datorită caracterului strict personal al acţiunii, intervenţia principală este inadmisibilă în cererile privind anularea sau desfacerea căsătoriei. Inadmisibilitatea intervenţiei principale în astfel de acţiuni se întemeiază pe ideea că o terţă persoană nu poate formula pretenţii proprii în legătură cu obiectul procesului respectiv.
De aceea, cererea de intervenţie principală formulată în cadrul acţiunii de divorţ, prin care s-a solicitat evacuarea din imobilul proprietatea soacrei a ginerelui său, este inadmisibilă, deoarece nu există conexitate cu acţiunea principală, deci între părţile în divorţ nu există dispută privitoare la acea locuinţă (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1890/1992, în Dreptul nr. 8/1993, p. 70);
2) Este admisibilă intervenţia voluntară în acţiunea de tăgăduire a paternităţii, dacă terţul a avut relaţii extraconjugale cu mama copilului (Jud. Braşov, sentinţa civilă nr. 6583/1987, în R.R.D. nr. 12/1988, p. 65, cu notă critică de V.M. Ciobanu).
în sens contrar: Este inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de o altă persoană, în cadrul acţiunii în tăgăduirea paternităţii, întrucât această acţiune are un caracter strict personal (Trib. jud. Sibiu, secţia civilă, decizia nr. 279/1988, în Dreptul nr. 8/1990, p. 57).
Notă: Soluţia trebuie reconsiderată, ca urmare a declarării neconstituţionale a art. 54 alin. (2) C. fam., în măsura în care nu i se recunoaşte decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea de tăgăduire a paternităţii, cu următoarea motivare: „Consacrarea prin dispoziţiile art. 54 alin. (2) C. fam. a dreptului la promovarea unei acţiuni în tăgăduirea paternităţii prezumate doar în favoarea tatălui prezumtiv (...) constituie o încălcare a principiului egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie (...) Esenţială, din punctul de vedere care interesează aici este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, raţiunea comună constând în asigurarea prevalenţei realităţii asupra ficţiunii. Or, potrivit unui principiu juridic de maximă generalitate, identitatea de raţiune impune identitate de soluţii.
Totodată, prevederile art. 54 alin. (2) C. fam., în măsura în care refuză recunoaşterea şi pentru mamă a dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii prezumate, contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, care consacră egalitatea dintre soţi ca unul dintre principiile pe care se întemeiază instituţia familiei.
Cu referire la dispoziţiile art. 26 din Constituţie, Curtea constată că, prin consacrarea monopolului tatălui
prezumtiv în promovarea acţiunii în tăgăduirea paternităţii prezumate, art. 54 alin. (2) C. fam. nu dă expresie exigenţelor alin. (1) al textului constituţional, de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată, ci, dimpotrivă, relevă o imixtiune în aceasta, în măsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificaţie juridică unei realităţi biologice, făcând-o dependentă exclusiv de bunul plac al unei singure persoane, cu ignorarea intereselor legitime şi ale altor persoane. (...) Textul criticat contravine şi alin. (2) al art. 26 din Constituţie, în condiţiile în care nu recunoaşte şi copilului dreptul la acţiune în contestarea paternităţii prezumate, (...) ceea ce nu poate avea decât semnificaţia unei negări a dreptului recunoscut oricărei persoane fizice prin articolul constituţional mai sus menţionat, de a dispune de ea însăşi" (C.C., Decizia nr. 349/2001, M. Of. nr. 240 din 10 aprilie 2002).
în acest mod, Curtea Constituţională a revenit asupra propriei jurisprudenţe, decizia citată fiind în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 27 octombrie 1994, în cauza Kroon şi alţii c. Olandei,) privind încălcarea art. 8 din Convenţie;
3. Partide politice. Cererea de intervenţie în interes propriu ar putea fi admisă în principiu, în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 27/1996 privind partidele politic, numai dacă ar fi îndeplinite cerinţele Codului de procedură civilă privitoare la intervenţia principală (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 92/1996, în C.P.J. 1993-1998, p. 69);
4. Revendicare imobil naţionalizat.
Poate formula cerere de intervenţie în interes propriu, într-un litigiu privind revendicarea unui imobil naţionalizat, chiriaşul acelui imobil (Trib. Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, decizia nr. 3326/1998, în C.P.J.C. 1998, p. 206);
5. Lipsa calităţii procesuale. Recurenţii au formulat la judecătorie o cerere de intervenţie, cerere ce în mod corect le-a fost respinsă ca inadmisibilă, cu motivarea că obiectul cauzei îl constituie reconstituirea unui dosar dispărut şi nicidecum stabilirea sau constatarea unui drept; rezultă, aşadar, că recurenţii nu au avut calitatea de părţi în cauză, motiv pentru care urmează a se admite excepţia lipsei calităţii procesuale a recurenţilor (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 881/2003);
6. Soluţionare. Cererea de intervenţie în nume propriu trebuie soluţionată de sine stătător, în raport cu propriul interes juridic al intervenientului, iar nu respinsă ca fiind lipsită de interes, pe considerentul că cererea de chemare în judecată se respinge ca tardivă (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1912 din 29 mai 2000, în B.J - Bază de date).
III. Intervenţia accesorie
7. Contestaţie la executare. Prevede-rileart. 49-56 C. proc. civ. nu limitează formularea cererii de intervenţie în anumite materii. Astfel, cererea de intervenţie accesorie se poate face în orice fel de acţiune, fără niciun fel de deosebire, inclusiv în cadrul unei contestaţii la executare (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 647/1969, în C.D. 1969, p. 251);
8. Revendicare imobiliară. Copro-prietate. în cadrul unei acţiuni în reven-
dicarea unui bun imobil aflat în copro-prietate, unul dintre coproprietari, având numai o cotă parte nedeterminată în materialitatea ei, nu poate revendica proprietatea decât împreună cu ceilalţi coproprietari. Cererea de intervenţie accesorie, formulată de celălalt coproprietar, nu poate justifica admiterea acţiunii. în consecinţă, acţiunea în revendicare şi cererea de intervenţie accesorie se resping ca nefondate (C.A. Calaţi, secţia civilă, decizia nr. 704/1995, în C.P.J. 1995, p. 106. în acelaşi sens; C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1683/1999, în Juridica nr. 7/2000, cu precizarea că această instanţă a respins cererea în revendicare ca inadmisibilă).
Notă: Soluţia respingerii ca inadmisibilă a acţiunii în revendicare introduse chiar de o parte/de unul din coproprietari, consacrată pe cale jurisprudenţială, va trebui reconsiderată în lumina celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Lupaş şi alţii contra României: „Regula unanimităţii nu numai ca i-a împiedicat pe reclamanţi să obţină examinarea temeiniciei acţiunilor lor de către instanţe. în realitate, ţinându-se cont de circumstanţele speciale ale speţei şi în special de data naţionalizării şi de dificultăţile ce decurg din aceasta pentru a identifica moştenitorii unui fost coproprietar, precum şi de refuzul moştenitorului unui alt fost coproprietar de a se alătura acţiunilor lor, ea reprezintă un obstacol insurmontabil pentru orice tentativă
viitoare de revendicare a bunurilor indivize (...).
Aplicarea strictă a regulii unanimităţii le-a impus reclamanţilor o sarcină disproporţionată ce i-a privat de orice posibilitate clară şi concretă de a obţine examinarea de către instanţe a cererilor lor de restituire a terenurilor în litigiu, aducând astfel atingere substanţei înseşi a dreptului lor de acces la o instanţă.
Prin urmare, a avut loc încălcarea articolului 6 paragr. I din Convenţie, (hotărârea din 14 decembrie 2006 publicată în M. Of. nr. 464 din 10 iulie 2007).
9. Soluţionare. Pentru că numai un recurs declarat în termen ar fi făcut posibilă analizarea cererii de intervenţie accesorie, formulată în interesul recurentei, şi având în vedere principiul accesorium sequiturprincipale, cererea de intervenţie este respinsă ca o consecinţă a respingerii ca tardiv a recursului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 133/2002).
IV. Constituţionalitate
10. Egalitatea în drepturi. Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor. Principii de bază. Art. 49 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2), art. 54 şi art. 119 [art. 57, respectiv art. 120 în urma republicării - n.a.] din Constituţie. Aceste texte dau expresie concretă,
într-o modalitate specifică, principiului constituţional al liberului acces la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţie, în situaţia în care o persoană justifică un interes, condiţie care, de altfel, stă la baza exercitării oricărei acţiuni civile în justiţie (C.C., Decizia nr. 76/2000, M. Of. nr. 350 din 27 iulie 2000).
Din dispoziţiile Legii nr. 50/1991 rezultă că părţi în procesul de desfiinţare a construcţiilor realizate fără autorizaţie, pornit în baza procesului-verbal de constatare a contravenţiei, pot fi numai organul constatator, care a întocmit procesul-verbal de contravenţie, şi persoana sancţionată contravenţional. Lărgirea cadrului procesual prin intervenirea în proces a unor persoane care urmăresc valorificarea unui drept propriu nu este posibilă, faţă de dispoziţiile art. 27din lege. - C.A. Bucureşti, Secţia
a IV-a civilă, decizia nr.
Citește mai mult
1407/2002, Practică judiciară civilă pe anii2001- 2002, p. 394.Litigii de muncă. Intervenţie accesorie
în litigiile de muncă se poate face cerere de intervenţie accesorie, în cazurile în care o altă persoană încadrată în aceeaşi unitate are interesul de a se alătura fie unităţii pârâte, fie reclamantului pentru a contribui la soluţionarea justă a unor împrejurări care o interesează şi pe ea. - Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr. 3/1976, C.D./1976, p. 33.
Revendicare imobil naţionalizat. Intervenţie principală
Poate formula cerere de intervenţie în interes propriu într-un litigiu privind revendicarea unui imobil naţionalizat chiriaşul acelui imobil. - T. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 3326/1998, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1998, p. 206.
Notă - întrucât prin acţiunea în revendicare reclamantul urmăreşte valorificarea dreptului său de proprietate asupra bunului în litigiu şi cum, prin definiţie, intervenientul principal invocă un drept propriu asupra aceluiaşi bun, tinzând să câştige pentru sine obiectul procesului, chiriaşul nu poate formula cerere de intervenţie în interes propriu într-o asemenea acţiune, de vreme ce el nu are un drept de proprietate pe care să-l ocrotească. Cel mult, chiriaşul poate să intervină pentru a sprijini apărarea pârâtului, deci printr-o cerere de intervenţie accesorie. în acelaşi sens, C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 213/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, p. 199.
Revendicare imobiliară. Coproprietari. Intervenţie
Acţiunea în revendicare presupune un drept exclusiv asupra bunului revendicat şi de aceea, în caz de coproprietate, ea nu poate fi exercitată decât de toţi coproprietarii.
Dacă acţiunea a fost pornită numai de doi din cei trei coproprietari, cererea de intervenţie este inadmisibilă şi va fi respinsă în consecinţă.
Faptul că cel de-al treilea coproprietar a formulat o cerere de intervenţie accesorie, nu este de natură să acopere neregularitatea procedurală decurgând din modul în care a fost pornită acţiunea.
Prin definiţie, reclamantul pretinde pentru sine recunoaşterea dreptului dedus judecăţii.
Tot prin definiţie, intervenientul accesoriu nu poate pretinde pentru sine nimic, el nu invocă un drept propriu, ci poate numai să facă apărare în favoarea părţii pentru care a intervenit.
Această deosebire de poziţie procesuală a determinat instanţa de recurs să aprecieze că, şi prin admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, acţiunea în revendicare exercitată de o parte dintre coproprietari este inadmisibilă. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1168/1999, Juridica nr. 7/2000, p. 275.
Revizuire. Intervenţie voluntară. Admisibilitate
Este inadmisibilă cererea de intervenţie prevăzută de art. 49-56 C. proc. civ. în cadrul revizuirii hotărârilor judecătoreşti întrucât revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se cercetează existenţa unor aspecte pe care legiuitorul le-a considerat ca fiind de natură să conducă la retractarea hotărârii atacate, este evident că aceasta se poate discuta numai în prezenţa celor care au fost părţi în judecata ce s-a purtat şi doar asupra a ceea ce a format obiectul judecăţii. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 424/1999, B.J./1999, p. 142.
Starea şi capacitatea persoanelor. Intervenţie principală
Intervenţia principală are o sferă restrânsă de aplicaţiune în materia raporturilor privind starea şi capacitatea persoanelor, deoarece în acest domeniu acţiunile civile au un caracter personal, motiv pentru care ele pot fi exercitate doar de titularii dreptului dedus judecăţii.
Datorită caracterului strict personal al acţiunii, intervenţia principală este inadmisibilă în cererile privind anularea sau desfacerea căsătoriei. Inadmisibilitatea intervenţiei principale în astfel de acţiuni se întemeiază pe ideea că o terţă persoană nu poate formula pretenţii proprii în legătură cu obiectul procesului respectiv. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 1890/1992, B.J./1990-1992, p. 248.