Art. 53 cod procedura civila Intervenţia Alte persoane care pot lua parte la judecată

1. De vreme ce ia procedura în starea în care se află la data admiterii intervenţiei, terţul nu va putea să solicite refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior acestui moment, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative ce trebuiau invocate anterior admiterii intervenţiei.

Considerăm însă că terţului trebuie să i se recunoască dreptul de a propune şi administra probe, chiar dacă în condiţiile art. 138 alin. (1) dovezile care nu au fost cerute până la prima zi de înfăţişare nu vor mai putea fi invocate ulterior.

Aceasta deoarece legiuitorul recunoaşte,

Citește mai mult

chiar şi intervenientului principal, dreptul de a intra în proces până la închiderea dezbaterilor. Or, în lipsa posibilităţii de administrare a unor probe, intervenţia sa ar fi pur formală şi i s-ar nesocoti dreptul la apărare, încălcându-se cerinţele art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. în măsura în care administrarea probelor propuse de intervenient ar duce la întârzierea soluţionării cererii principale, instanţa poate dispune disjungerea şi judecarea lor separată.

S-a arătat că legea nu prevede obligativitatea comunicării către terţul intervenient a unor copii de pe actele aflate la dosar (cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, înscrisurile depuse de părţile iniţiale) ceea ce înseamnă că el trebuie să şi le procure singur. Mai mult, dacă nu ar exista motive pentru amânarea judecării cererii principale, terţul nu poate obţine un termen pentru a lua cunoştinţă de actele dosarului, cu consecinţa întârzierii cererii principale.

2. întrucât terţul are poziţia procesuală a reclamantului şi având în vedere efectele şi finalitatea cererii de intervenţie principală, el poate să formuleze o cerere de chemare în judecată a altor persoane (art. 57) şi o cerere de chemare în garanţie (art. 60).

3. întrucât intervenientul principal se bucură de independenţă procesuală, atât faţă de reclamant cât şi faţă de pârât, instanţa va continua să judece cererea sa dacă după admiterea în principiu reclamantul a renunţat la judecată sau la dreptul subiectiv ori pârâtul a achiesat la pretenţiile reclamantului sau părţile iniţiale au înţeles să pună capăt litigiului printr-o tranzacţie.

O rezervă ar trebui făcută pentru situaţia în care cererea principală este respinsă ca inadmisibilă pe motiv că ar fi de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau este respinsă ca nefiind de competenţa instanţelor române deoarece, nefiind competentă să judece cererea principală, instanţa nu devine competentă nici în privinţa cererii incidentale, nefiind posibilă o „prorogare de competenţă".

4. Cât priveşte soluţiile ce pot fi date cererii de intervenţie în interes propriu, este de remarcat că, atunci când cererea principală şi cererea de intervenţie au acelaşi obiect, ele nu pot fi admise amândouă în întregime, întrucât se exclud reciproc. Dacă se admite în întregime cererea principală va fi respinsă cererea de intervenţie şi invers. Este însă posibil ca ambele cereri să fie admise în parte, ambele să fie respinse ori una să fie admisă în parte iar cealaltă respinsă.

5. în cazul intervenţiei accesorii, soluţia ce poate fi dată acestei cereri este influenţată de natura sa juridică.

Astfel, soluţia depinde de soluţia dată cererii de chemare în judecată, însă diferit după cum terţul a intervenit în favoarea reclamantului sau în favoarea pârâtului.

Dacă cererea de intervenţie este în favoarea reclamantului:

- se va admite, dacă se admite şi cererea principală, întrucât apărarea terţului i-a folosit reclamantului;

- se va respinge, dacă se respinge şi cererea principală, pentru că în acest caz apărarea terţului nu l-a ajutat pe reclamant;

- dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv, cererea de intervenţie rămâne fără obiect şi va fi respinsă în consecinţă.

Dacă cererea de intervenţie este în favoarea pârâtului:

- se va admite, dacă se respinge cererea de chemare în judecată, deoarece dacă reclamantul a căzut în pretenţii înseamnă că apărarea terţului a fost favorabilă pârâtului;

- se va respinge, dacă se admite cererea principală, pentru că pârâtul a căzut în pretenţii, ceea ce înseamnă că apărarea terţului nu a fost utilă;

- dacă pârâtul achiesează la pretenţiile reclamantului, cererea de intervenţie rămâne fără obiect şi va fi respinsă ca atare.

Pe de altă parte, dacă părţile sting litigiul printr-o tranzacţie, terţul nu poate să ceară continuarea judecăţii. S-a spus11 că terţul ar putea totuşi să învedereze instanţei împrejurarea că părţile iniţiale au încheiat tranzacţia pentru a-i frauda interesele, ipoteză în care instanţa va refuza să ia act de tranzacţie şi va continua judecata pe fond. Considerăm însă că această măsură nu poate fi adoptată automat, la simpla afirmaţie a terţului privitoare la fraudarea intereselor sale, ci instanţa trebuie să se convingă de temeinicia susţinerilor lui din împrejurările cauzei.

6. în ce priveşte suportarea cheltuielilor de judecată, dacă partea în folosul căreia a intervenit terţul cade în pretenţii, ea singură va suporta cheltuielile de judecată, nu şi intervenientul. Totuşi, dacă partea care a câştigat procesul a făcut o serie de cheltuieli pentru combaterea cererii de intervenţie, atunci intervenientul va fi obligat la plata acestor cheltuieli. Desigur, terţul va suporta cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu în favoarea părţii pentru care a intervenit. în argumentarea acestei soluţii, s-a arătat ' că intervenţia voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea ce va cădea în pretenţii.

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prin Decizia nr. 10 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 C. proc. civ.

în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei a susţinut că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (l)-(3) privind liberul acces la justiţie şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, deoarece

Citește mai mult

limitarea intervenientului în exercitarea drepturilor sale creează premisele
pronunţării unei hotărâri nelegale. Or, introducerea ulterioară în cauză a intervenientului reprezintă o recunoaştere a drepturilor sale procesuale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că dispoziţia criticată din Codul de procedură civilă reprezintă o normă de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este stabilită prin lege. Articolul criticat face parte din Secţiunea I „Intervenţia” a Capitolului III „Alte persoane care pot lua parte la judecată” din Titlul I „Părţile” al Cărţii a doua „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă.

Prin dispoziţiile criticate nu se limitează drepturile intervenientului, astfel cum în mod eronat a susţinut autorul excepţiei, întrucât nu-1 împiedică pe acesta să se adreseze instanţelor judecătoreşti, să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege şi să beneficieze de garanţiile procesului echitabil. Aşadar, Curtea nu poate reţine că aceste dispoziţii contravin prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi nici celor ale art. 24 din Legea fundamentală privind dreptul la apărare.

Referitor la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că nici această susţinere nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile procedurale atacate nu instituie un tratament juridic diferenţiat pentru persoane aflate în situaţii similare.