Judecător. Afectarea reputaţiei profesionale şi ingerinţa în actul de justiţie prin afirmaţii nefondate privind pregătirea profesională şi probitatea morală a unui judecător, făcute cu ocazia difuzării unei emisiuni de televiziune

Dezbaterea, în cadrul unei emisiuni televizate, a probatoriului administrat într-un dosar civil aflat încă în curs de judecată în căile de atac, şi prezentarea doar a opiniei părţii care a pierdut procesul, sunt de natură să aducă atingere reputaţiei profesionale a judecătorului, cu atât mai mult cu cât, moderatorul emisiunii a făcut afirmaţii nefondate cu privire la pregătirea profesională a acestuia şi probitatea sa morală.

Dezbaterea, în cadrul unei emisiuni televizate, a probatoriului administrat într-un dosar civil aflat încă în curs de judecată în căile de atac, şi prezentarea doar a opiniei părţii care a pierdut procesul, sunt de natură să aducă atingere reputaţiei profesionale a judecătorului, cu atât mai mult cu cât, moderatorul emisiunii a făcut afirmaţii nefondate cu privire la pregătirea profesională a acestuia şi probitatea sa morală. CSM, Plenul CSM

în cadrul unei emisiuni televizate, moderatorul și invitații săi au comentat o cauză civilă soluționată în primă instanță care, la acea dată, se afla în curs de judecată în căile de atac.

Comentariile au vizat în special activitatea judecătorului ce a pronunțat hotărârea, acesta fiind acuzat de necunoaștere a legii și de gravă neglijență pentru că a interpretat materialul probator administrat în cauză în defavoarea unuia dintre invitații emisiunii. Din discuțiile purtate de moderator cu ceilalți participanți la emisiune s-a desprins și ideea că judecătorul este corupt. De asemenea, moderatorul a afirmat că judecătorii sunt niște "guguștiuci care nu știu să aplice legea" și că "justiția se face vinovată de existența unor legi care nu mai corespund realității".

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat ca fiind întemeiată cererea de apărare a reputației formulată de judecător, reținând următoarele:

Interesul informării publicului interferează cu obligația jurnalistului de a nu aduce atingere reputației și drepturilor altor persoane.

Jurnalistul are îndatorirea de a da publicității numai informațiile de a căror veridicitate este sigur, neavând dreptul să prezinte doar opinia părții care a pierdut procesul, opinie ce este subiectivă, dată fiind implicarea sa în proces.

Prin comentariul probatoriului administrat în cauza civilă, moderatorul emisiunii, în mod nepermis, a săvârșit o imixtiune în actul de justiție de natură să creeze auditorilor impresia că judecătorul a dat dovadă de imparțialitate și lipsă de profesionalism.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, hotărârile judecătorești pot fi desființate și modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Atât încuviințarea și administrarea probelor din dosar, cât și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța se poate pronunța. Nicio persoană nu poate interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanță asupra aspectelor de judecată. Criticile, atât cu privire la administrarea probatoriului, cât și cu privire la soluțiile pronunțate, pot fi formulate numai în căile de atac, urmând să fie analizate de instanța de control judiciar. A proceda în sens contrar, ar însemna să se intervină în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât se încalcă principiul independenței justiției, recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Susținerile moderatorului referitoare la activitatea judecătorilor de la o anumită instanță, în sensul că aceștia nu sunt suficient de pregătiți, nefiind în măsură să aplice o lege veche la situații noi, sunt simple afirmații, fără dovezi concrete, care nu fac altceva decât să erodeze încrederea populației în imparțialitatea judecătorilor și în actul de justiție.

Nicio persoană, și mai ales un jurnalist, nu are dreptul să facă afirmații jignitoare gratuite cu privire la o altă persoană.

Afirmațiile nefondate de necunoaștere a legii și de corupție, ce îl vizau pe judecătorul care a pronunțat hotărârea, au fost de natură să-i afecteze acestuia reputația profesională.

Alte articole recente:

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Judecător. Afectarea reputaţiei profesionale şi ingerinţa în actul de justiţie prin afirmaţii nefondate privind pregătirea profesională şi probitatea morală a unui judecător, făcute cu ocazia difuzării unei emisiuni de televiziune