Procuror. Declaraţiile publice ale unor politicieni şi membri ai Executivului. Afectarea independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei profesionale

Comentarii

0

Prin aceste afirmaţii, politicienii şi membrii Executivului au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic, aşa cum sunt protejate de dispoziţiile art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului care consacră libertatea de exprimare.Dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Prin aceste afirmaţii, politicienii şi membrii Executivului au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic, aşa cum sunt protejate de dispoziţiile art. 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului care consacră libertatea de exprimare.Dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. CSM, Plenul CSM

La originea cauzei s-a aflat sesizarea formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin care se solicita Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, să apere independența și imparțialitatea magistraților procurori afectate de afirmațiile publice defăimătoare ale unor politicieni.

Cererea a avut în vedere declarațiile publice ale unor politicieni și membri ai Executivului care, pornind de la cazuri punctuale, făceau referire la activitatea desfășurată de procurori în general.

Declarațiile au fost determinate de apariția unor articole de presă referitoare la cercetarea penală a unor miniștri sau foști miniștri.

Referindu-se la aceste cauze aflate pe rolul parchetelor, unii politicieni și membri ai Executivului și-au extrapolat nemulțumirile, acuzând, în general, procurorii de obediență politică, lipsă de moralitate, "obrăznicie" și comportament abuziv.

Astfel:

Ministrul Sănătății a declarat că "procuratura și D.N.A. funcționează ca poliție politică" - cotidianul "Cronica Română", ediția din 1 octombrie 2007.

Ministrul Justiției, făcând referire la cauza în care era cercetat, a declarat că influența politică asupra procurorilor vine mai degrabă dinspre președintele României, decât dinspre ministrul Justiției" și că "noi trăim paradoxul anului 2007 _ când foștii procurori ceaușiști ne dau lecții despre cum ar trebui reformată justiția. Lucrurile acestea trebuie să înceteze. Justiția nu poate fi reformată de foști procurori ceaușiști" - cotidianul "Cronica Română", ediția din 1 octombrie 2007.

Un membru al unui partid politic care avea și calitatea de deputat a declarat că "DNA și Parchetul General sunt în acest moment strict poliție politică, unealta de instrumentare de dosare împotriva oamenilor politici incomozi" - ziarul "Gardianul", ediția din 19.09.2007.

Deputații din Biroul Permanent al Camerei Deputaților au afirmat că "procurorii sunt obraznici" - într-o publicație din anul 2007.

Punctul de vedere exprimat la data de 29 ianuarie 2008 de către conducerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție referitor la aceste afirmații a fost în sensul că termenii folosiți de unii politicieni nu sunt specifici "liberei dezbateri de idei, proprii discursului politic, fiind cu mult depășite limitele admisibile, în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, ale unui astfel de discurs".

S-a susținut că libertatea de a critica o instituție publică, libertate specifică discursului public, a fost transformată în declarații de natură a discredita un întreg corp profesional.

Plenul CSM a apreciat că prin aceste declarații publice, ce culpabilizează întregul corp al magistraților procurori, s-a produs o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, cu consecința scăderii încrederii cetățenilor în sistemul judiciar și, implicit, a scăderii prestigiului procurorilor și a afectării independenței acestora.

Prin art. 1 pct. (4) din Constituția României, se consacră expres principiul separației puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Potrivit acestui principiu, reprezentanților celorlalte puteri - legislativă și executivă - nu le este permisă exprimarea unor opinii cu privire la calitatea actului de justiție și a celor care-l înfăptuiesc.

într-un stat de drept nimeni și, cu atât mai puțin, un reprezentant al uneia din celelalte două puteri, nu are dreptul să extrapoleze nemulțumirile referitoare la instrumentarea unei anumite cauze, asupra întregului sistem judiciar. în măsura în care se procedează astfel, persoana care face aceste afirmații aduce inevitabil, atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat cu consecința afectării prestigiului justiției și, implicit, a independenței și reputației magistraților.

Justiția, în statul de drept, este socotită o putere pe lângă celelalte puteri ale statului (art. 21 și art. 124 din Constituția României).

Puterea judecătorească trebuie să fie monolită și independentă. Pentru aceasta este necesar să existe anumite garanții față de celelalte puteri ale statului pentru a se evita politizarea și pentru a crea independența și imparțialitatea magistratului.

O justiție puternică influențează, determină și menține o stare economică sănătoasă, o societate în care ordinea socială se manifestă pe deplin.

Când din anumite motive funcția și rolul puterii judecătorești sunt diminuate, statul pierde calitatea de stat de drept cu toate consecințele și implicațiile socio-economice ce decurg din aceasta.

De principiu, dacă separația puterilor în stat nu este bine conturată, atunci realitatea socială este incertă, neclară, iar puterea judecătorească nu mai este putere în stat, ci doar o funcție în stat și separația nu mai este a puterilor, ci a funcțiilor în stat.

în raportul Singhvi către Comisia drepturilor omului a ONU din 1987 se precizează că "principiile independenței și imparțialității sunt pietrele de fundament ale motivării și legitimității funcției judiciare în orice stat" (pct. 75).

Pe de altă parte, din "Principiile fundamentale referitoare la independența magistratului", adoptate la Milano în anul 1985 și confirmate de Adunarea Generală a O.N.U. din același an, rezultă că "independența magistraturii trebuie garantată de către stat și enunțată în Constituție sau altă lege națională, iar toate instituțiile guvernamentale sau altele trebuie să o respecte" (pct. 1).

Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, dorind să promoveze independența sistemului judiciar, a elaborat mai multe reguli cu valoare de principiu.

Una dintre acestea vizează obligația statelor de a lua toate măsurile necesare pentru a respecta, promova și proteja independența judecătorilor.

Documentul prevede că sensul de "independența judecătorilor" nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime.

Conținutul acestui principiu constă, între altele, și în obligația organelor Executivului și Legislativului să se abțină de la adoptarea oricăror măsuri care ar putea submina independența judecătorilor. Pe lângă toate acestea, se precizează în document "că nu ar trebui să fie permis grupurilor de presiune să submineze independența sistemului judiciar".

Convenția de la Havana pentru prevenirea crimei și tratamentul delincvenților, adoptată la Congresul VIII al O.N.U., la pct. 4 prevede că "statele veghează ca procurorii să-și îndeplinească atribuțiile profesionale în deplină libertate, fără a face obiectul unor intimidări, hărțuiri, fără a suferi ingerințe nefondate și fără a li se angaja, în mod nejustificat, responsabilitatea civilă, penală sau de altă natură".

în Recomandarea (2000) 19 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiție penală, adoptată la data de 6 octombrie 2000 la cea de-a 724-a reuniune a delegațiilor miniștrilor, la pct. 11 din capitolul "Relația dintre procurorii publici și puterea executivă și legislativă" se prevede că "statele trebuie să ia măsurile adecvate pentru a asigura că procurorii publici își pot efectua îndatoririle și responsabilitățile profesionale fără intervenție nejustificată sau expunere la responsabilitatea civilă, penală sau de alt tip".

Prin afirmațiile ce au făcut obiectul analizei, politicienii și membrii Executivului au depășit limitele admisibile ale discursului public politic, așa cum sunt protejate de dispozițiile art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului care consacră libertatea de exprimare.

Dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri în ipoteza în care folosirea libertății de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Referindu-se la restrângerea libertății de exprimare în scopul garantării autorității și imparțialității puterii judecătorești, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în afacerea Braford contra Danemarcei a decis că "interesul de a proteja reputația și a asigura autoritatea magistraților este superior aceluia de a permite o discuție liberă asupra imparțialității acestora".

în cauza Pager și Oberschlick contra Austriei s-a statuat că "activitatea justiției nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept".

Pornind de la ideea că pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile, magistrații au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere ar putea fi afectată de afirmațiile bazate pe generalizări pripite care pun la îndoială capacitatea profesională, integritatea și imparțialitatea procurorilor, Plenul CSM a considerat că prin declarații de genul celor analizate se aduce atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: