Judecător. Declaraţii publice ale unui reprezentant al unei organizaţii neguvernamentale referitoare la modul de instrumentare a unui dosar. Afectarea reputaţiei profesionale

Judecătorul A, în calitate de membru al Comisiei de Cercetare a Averii Persoanelor prevăzute în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, a admis cererea formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă instanţa X şi a constatat că persoanele cercetate nu justifică, în perioada 12.12.2000 – 14.12.2004, caracterul licit al unor bunuri în valoare de 46.029.123.730 ROL.Împrejurarea că ordonanţa pronunţată nu este favorabilă părţilor cercetate nu înseamnă că a fost pronunţată în afara legii sau ca urmare a săvârşirii unor abuzuri de către judecători.Declaraţiile făcute de reprezentantul organizaţiei neguvernamentale reprezintă un punct de vedere partinic, o interpretare subiectivă a unor probe administrate în cauză, întrucât organizaţia îl asistă pe cercetat. Afirmaţia conform căreia judecătorul A. ar fi săvârşit un abuz în serviciu nu se bazează pe hotărâri ale unor autorităţi din care să rezulte că acesta se face vinovat de o conduită abuzivă.Această declaraţie afectează în mod injust reputaţia profesională a judecătorului A, prin cultivarea neîncrederii cetăţenilor în imparţialitatea şi independenţa acestuia în activitatea de judecată.

CSM, Plenul CSM Hotărârea nr. 779 din 7 decembrie 2006

La data de 15.08.2006, judecătorul A de la instanța X a formulat cerere de apărare a reputației, ca urmare a declarațiilor publice făcute în cadrul unei conferințe de presă, de către directorul unei organizații neguvernamentale, reproduse de presa centrală la data de 2.08.2006.

în motivarea cererii, judecătorul A. a arătat că, în calitate de președinte al Comisiei speciale de cercetare a averii persoanelor prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, a soluționat, alături de ceilalți membri ai comisiei, sesizarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă instanța X privind cercetarea averii unui fost ministru.

în urma probelor administrate, Comisia Specială a admis cererea și a constatat că cercetații nu justifică, în perioada 12.12.2000 - 14.12.2004, caracterul licit al unor bunuri. în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cauza a fost trimisă spre soluționare instanței X. Ordonanța motivată a fost făcută publică și se află pe site-ul Comisiei speciale, putând fi lecturată de orice persoană interesată.

La data de 1.08.2006, directorul acelei organizații neguvernamentale a susținut o conferință de presă în timpul căreia a afirmat, în esență, că cercetatul își justifică în totalitate proveniența bunurilor aflate la vedere, că în procesul de control al averii sale, magistrații au încălcat mai multe proceduri; că cercetatul a prezentat Comisiei de cercetare a averilor demnitarilor, printre altele, un document bancar care atestă exact diferența de bani care nu putea fi justificată, aproximativ un milion de euro; că avem de-a face cu un abuz în serviciu din partea judecătorului.

Prin Hotărârea nr. 779 din 7 decembrie 2006, Plenul CSM a admis cererea de apărare a reputației profesionale formulată de judecătorul A, cu următoarea motivare:

Prin ordonanța nr. 1/16.01.2006 Comisia de Cercetare a Averii Persoanelor prevăzute în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 a admis cererea formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă instanța X și a constatat că cercetații nu justifică, în perioada 12.12.2000 - 14.12.2004, caracterul licit al unor bunuri în valoare de 46.029.123.730 ROL.

în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, cauza a fost trimisă spre soluționare înaltei Curți de Casație și Justiție.

în baza art. 13 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 31 din aceeași lege, s-a dispus aplicarea de măsuri asigurătorii, prin instituirea sechestrului asigurător, asupra unui număr de opt terenuri, precum și asupra unui apartament.

în prezent, dosarul se află în curs de soluționare în fond la completul competent de la instanța X. Prin urmare, legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 1/16.01.2006 urmează să fie analizată de către instanța de judecată, în cadrul procedurii prevăzute de art. 24 alin. (1) coroborat cu art. 16-18 din Legea nr. 115/1996 și apoi pe calea recursului, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) și (3) coroborat cu art. 19 alin. (2) și art. 20 din aceeași lege.

împrejurarea că ordonanța menționată nu este favorabilă părților cercetate nu înseamnă că a fost pronunțată în afara legii sau ca urmare a săvârșirii unor abuzuri de către judecători. Prezumția instituită de art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată, trebuie să funcționeze în privința oricărui judecător și procuror. Pe de altă parte, în activitatea de judecată, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, astfel cum prevăd dispozițiile constituționale și cele de organizare judiciară.

Declarațiile făcute reprezintă un punct de vedere partinic, o interpretare subiectivă a unor probe administrate în cauză, întrucât, astfel cum se susține în cuprinsul articolelor de presă, organizația sa îl asistă pe cercetat.

în aceeași ordine de idei, afirmația conform căreia judecătorul A. ar fi săvârșit un abuz în serviciu nu se bazează pe hotărâri ale unor autorități din care să rezulte că judecătorul se face vinovat de o conduită abuzivă în pronunțarea ordonanței. Din această perspectivă, nu trebuie omis faptul că judecătorul nu a pronunțat singur ordonanța nr. 1/16.01.2006, ci împreună cu membrii comisiei.

Această declarație afectează în mod injust reputația profesională a judecătorului A, prin cultivarea neîncrederii cetățenilor în imparțialitatea și independența acestuia în activitatea de judecată.

Alte articole recente:

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Judecător. Declaraţii publice ale unui reprezentant al unei organizaţii neguvernamentale referitoare la modul de instrumentare a unui dosar. Afectarea reputaţiei profesionale