Judecător. Articol de presă. Afectarea reputaţiei profesionale

Comentarii

0

Prin articolul de presă se fac afirmaţii care nu corespund realităţii şi se pune sub semnul întrebării, total nefondat, buna-credinţă a judecătorului A. Din cuprinsul articolului rezultă că acest judecător nu a procedat conform dispoziţiilor legale referitoare la administrarea probei cu înscrisuri. Totodată, articolul este de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorului.Cele consemnate în articol nu corespund realităţii, fiind de natură să aducă atingere demnităţii funcţiei de magistrat. Prin urmare, cererea de apărare a reputaţiei profesionale a judecătorului A este întemeiată.

CSM, Plenul CSM Hotărârea nr. 366 din 8 mai 2007

La data de 15 martie 2005, un cotidian din presa centrală a publicat un articol despre un dosar soluționat la instanța X de un complet de judecată din care a făcut parte și judecătorul B, în faza procesuală a recursului.

în articolul de presă au fost făcute speculații cu privire la un presupus interes pe care judecătorul B l-ar fi avut în soluționarea cauzei, precum și la existența unei stări de incompatibilitate a acestuia, ca o consecință a participării la unele ședințe de judecată în care s-a aflat pe rol, în apel, acest dosar.

De asemenea, s-a susținut că administrarea probatoriului, în apel, în ședințele de judecată la care a participat judecătorul B, nu s-a făcut în condiții procedurale.

Urmare apariției acestui articol, judecătorul B a solicitat apărarea bunei-reputații, întrucât a considerat că afirmațiile sunt de natură a-i afecta grav reputația profesională.

Prin Hotărârea nr. 366 din data de 8 mai 2007 a Plenului CSM, a fost admisă cererea de apărare a reputației profesionale formulată de judecătorul B.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B reclamanții A.M.C., G.G., A.M.N., A.I., G.B.C.M., G.B.Ș. și G.B.A. au chemat în judecată pe pârâții M.F.P., C.G.M.B., SC L. SA și SC C. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că pârâta SC L. SA a dobândit de la un neproprietar imobilele situate în București, B-dul M., sector 1 (teren și construcții), precum și imobilul compus din 1.773 mp teren și 4 construcții, reprezentând restaurantul C.L. și anexele pe care le-a transmis prin aport în natură pârâtei SC C. SA.

De asemenea, reclamanții au solicitat instanței să constate că, anterior apariției Decretului nr. 92/1950, au dobândit prin succesiune de la autorul lor comun, C.A., dreptul de proprietate asupra imobilelor sus-menționate și să o oblige pe pârâta SC C. SA să le lase în deplină proprietate și posesie cele două imobile.

Prin sentința civilă nr. 247/06.03.2001, Tribunalul B a respins ca neîntemeiată cererea principală și ca lipsită de interes cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC C. SA împotriva intervenientei A.P.A.P.S.

Apelul declarat de apelanții-reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel B.

Judecătorul B a făcut parte din completul de judecată învestit cu soluționarea dosarului nr. 2992/2001 la primele patru termene de judecată.

Astfel, primul termen de judecată în apel a fost fixat la data de 2.10.2001. Cauza a fost amânată cu acordul părților din proces, la cererea intimatei-pârâte SC C. SA, pentru lipsă de apărare.

La al doilea termen de judecată, instanța a încuviințat administrarea probelor, respectiv înscrisuri, interogatorii și expertiză tehnică judiciară. în vederea administrării probatoriului încuviințat s-a dispus amânarea cauzei la data de 22 ianuarie 2002. La acest termen părțile au solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de raportul de expertiză întocmit de expertul I.G. Constatând că raportul de expertiză nu a fost depus în termenul prevăzut de art. 209 C.proc.civ., instanța a dispus amânarea cauzei la data de 19.02.2002.

La acest termen, constatând că expertul desemnat în cauză nu a răspuns la unul din obiectivele stabilite de instanță, instanța a dispus amânarea cauzei la data de 2.04.2002.

Ulterior datei de 19.02.2002, judecătorul B nu a mai participat la ședințele de judecată în care dosarul nr. 2992/2001 al Curții de Apel B a primit termene. Acest dosar a fost soluționat prin decizia civilă nr. 182/10.02.2004 pronunțată de completul de judecată compus din doamnele judecător A.P. și V.T.; apelul a fost respins ca nefondat.

în articolul de presă se susține, în mod eronat, că judecătorul B "s-a retras" din completul de judecată, ca urmare a unui zvon legat de "interferențele" pe care soțul său, avocat de meserie, le-ar fi avut cu apelanții reclamanți din dosar.

în realitate, modificările intervenite în legătură cu planificarea în ședințele de judecată a judecătorului B au fost determinate de promovarea acestuia în funcția de judecător inspector la Curtea de Apel B. prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii începând cu data de 1 martie 2002, astfel că nu a mai putut asigura continuitatea completului de judecată.

în considerarea atribuțiilor exercitate de judecătorii-inspectori (care exced activității de judecată), începând cu luna martie 2002, judecător B a fost programat în ședințele de judecată, de regulă, o dată pe lună. De exemplu, în luna martie 2002 aceasta a participat la ședința de judecată a completului 2 din data de 19 martie 2002, iar în luna aprilie 2002 a participat la ședința de judecată a completului 2 din data de 16 aprilie 2002, conform planificărilor întocmite de conducerea Curții de Apel B.

Prin comparație, în luna ianuarie 2002, anterior numirii în funcția de judecător-inspector, judecătorul B a fost planificat în 6 ședințe de judecată.

Ulterior, judecătorul B a fost programat în ședințele de judecată la o altă secție a Curții de Apel B.

Soțul judecătorului B desfășoară, în principal, activitate didactică, fiind cadru universitar.

Susținerile din articolul de presă cu privire la existența unor presupuse legături cu părți din dosar ale domnului avocat C, din chiar maniera de exprimare utilizată (evazivă și tendențioasă) conduc la concluzia că, în lipsa oricăror indicii care să justifice o asemenea presupunere, sunt de natură să știrbească reputația profesională a judecătorului B.

Autorii articolului susțin că judecătorul B a primit la dosar acte "discutabile ca autenticitate și legalitate", fotocopii, iar nu înscrisuri originale.

Din verificarea dosarelor a rezultat că, în ședințele de judecată la care a participat judecătorul B, părțile nu au depus înscrisuri. între termenele de judecată părțile au depus unele înscrisuri, de exemplu la data de 22.11.2001 intimata-pârâtă SC C. SA a depus întâmpinare însoțită de un set de înscrisuri.

Potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (2) C.proc.civ., "când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câte părți sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanță; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul", iar în conformitate cu art. 139 alin. (1) C.proc.civ., părțile sunt datoare să aibă asupra lor înscrisurile originale ori să le depună la grefa instanței sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris.

Prin urmare, înscrisurile nu se depun în original la dosar, ci în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

S-a constatat că, pe de o parte, doamna judecător B nu a administrat proba cu înscrisuri la termenele la care a făcut parte din completul de judecată, iar pe de altă parte, toate părțile din proces au beneficiat de asistență juridică, astfel că aveau posibilitatea să conteste valabilitatea înscrisurilor depuse de părțile cu interese contrarii în dosar.

Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 182/10.02.2004 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr. 2992/2001 a fost înregistrat pe rolul instanței de recurs la data de 15.02.2005 sub nr. 14775/2004 și repartizat completului de judecată C3.

La termenul de judecată din 21.02.2007, când instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbaterea recursului, din completul de judecată a făcut parte și judecător B.

în anul 2007 judecător B a fost desemnată ca titular în completul de judecată numerotat C3.

Cu privire la presupusa stare de incompatibilitate a judecătorului B la pronunțarea deciziei nr. 2178 din 8 martie 2007, se rețin următoarele:

Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 alin. (1) teza I C.proc.civ. îi interzice judecătorului care a pronunțat o hotărâre să participe la judecata aceleiași pricini, în apel sau în recurs. Pentru a deveni incompatibil, judecătorul trebuie să fi pronunțat o hotărâre prin care s-a dezlegat o problemă litigioasă, de natură să dezînvestească instanța. Judecătorul care a pronunțat în cursul procesului doar unele încheieri preparatorii, nu este incompatibil.

Aceasta este situația în care s-a aflat judecător B care în faza apelului a încuviințat probele solicitate de părți. Din încheierile de ședință sus-menționate nu a rezultat că la acele termene de judecată instanța s-ar fi pronunțat asupra unor aspecte care în faza recursului să fi fost dezbătute din nou.

Față de împrejurarea că normele care reglementează instituția incompatibilității judecătorilor sunt de strictă interpretare și aplicare, ele nu pot fi extinse prin analogie.

De asemenea, nu s-a constatat existența vreunei situații prevăzute de art. 27 C.proc.civ. care să necesite formularea unei declarații de abținere. De altfel, părțile nu au formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B în acest dosar.

Nu poate fi reținută ca întemeiată nici afirmația conform căreia doamna judecător A ar fi impus o anumită soluție, având în vedere că hotărârea pronunțată în recurs a fost rodul deliberării celor trei membri ai completului de judecată.

Prin urmare, verificările efectuate au relevat lipsa de temei a afirmațiilor cuprinse în articolul intitulat "îmbogățirea prin retrocedări fabricate" publicat în C.N. din data de 15.03.2007, acestea fiind în mod vădit tendențioase și de natură să afecteze reputația profesională a judecătorului B, acesta remarcându-se în întreaga sa activitate prin profesionalism și corectitudine.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: