Judecător. Principiul independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii

Comentarii

0

O anumită succesiune a evenimentelor poate fi interpretată de un judecător învestit cu soluţionarea litigiului, ca o influenţă subiectivă, care este de natură să lezeze independenţa acestuia, să-i cauzeze temeri legate de consecinţele soluţiei adoptate asupra carierei profesionale şi, pe cale de consecinţă, poate altera obiectivitatea judecătorului în analiza cererii.Astfel, insistenţa şi caracterul repetitiv al solicitării datelor cu privire la acest dosar, intervenţia Ambasadei Z, care, primind memoriul cetăţeanului italian, nu s-a limitat la înaintarea acestuia către organele competente, ci a întreprins demersuri în nume propriu în legătură cu litigiul, verificările administrative efectuate anterior soluţionării cauzei, coroborate cu relatarea convorbirii telefonice dintre inspectorul desemnat şi un alt judecător, au cauzat temerea judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului că adoptarea unei soluţii contrare intereselor părţii susţinute de aceste demersuri, ar putea să aibă urmări negative în plan profesional, în ceea ce o priveşte.Deşi verificările administrative nu au încălcat limitele legale şi nu au lezat prin ele însele independenţa judecătorului, datorită momentului în care s-au efectuat şi a inabilităţii persoanelor implicate, judecătorul a perceput personal aceste verificări, ca o încercare indirectă de intimidare şi de influenţare, într-un anumit sens, a propriei convingeri.În procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să poată acţiona fără niciun fel de restricţie, influenţă subiectivă, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte.Pentru a se asigura că un judecător se bucură de respectul funcţiei pe care o deţine şi că procesele sunt derulate în mod eficient, toate persoanele implicate în cauza respectivă (de exemplu părţile, martorii, experţii) trebuie să se supună autorităţii judecătorului, în conformitate cu legea naţională. Organele statului sau reprezentanţii acestora trebuie, de asemenea, să se supună autorităţii judecătorului [Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor – adoptată de Comitetul de Miniştri în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516-a întâlnire a secretarilor de stat].

O anumită succesiune a evenimentelor poate fi interpretată de un judecător învestit cu soluţionarea litigiului, ca o influenţă subiectivă, care este de natură să lezeze independenţa acestuia, să-i cauzeze temeri legate de consecinţele soluţiei adoptate asupra carierei profesionale şi, pe cale de consecinţă, poate altera obiectivitatea judecătorului în analiza cererii.Astfel, insistenţa şi caracterul repetitiv al solicitării datelor cu privire la acest dosar, intervenţia Ambasadei Z, care, primind memoriul cetăţeanului italian, nu s-a limitat la înaintarea acestuia către organele competente, ci a întreprins demersuri în nume propriu în legătură cu litigiul, verificările administrative efectuate anterior soluţionării cauzei, coroborate cu relatarea convorbirii telefonice dintre inspectorul desemnat şi un alt judecător, au cauzat temerea judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului că adoptarea unei soluţii contrare intereselor părţii susţinute de aceste demersuri, ar putea să aibă urmări negative în plan profesional, în ceea ce o priveşte.Deşi verificările administrative nu au încălcat limitele legale şi nu au lezat prin ele însele independenţa judecătorului, datorită momentului în care s-au efectuat şi a inabilităţii persoanelor implicate, judecătorul a perceput personal aceste verificări, ca o încercare indirectă de intimidare şi de influenţare, într-un anumit sens, a propriei convingeri.În procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenţi şi să poată acţiona fără niciun fel de restricţie, influenţă subiectivă, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte.Pentru a se asigura că un judecător se bucură de respectul funcţiei pe care o deţine şi că procesele sunt derulate în mod eficient, toate persoanele implicate în cauza respectivă (de exemplu părţile, martorii, experţii) trebuie să se supună autorităţii judecătorului, în conformitate cu legea naţională. Organele statului sau reprezentanţii acestora trebuie, de asemenea, să se supună autorităţii judecătorului [Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor – adoptată de Comitetul de Miniştri în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516-a întâlnire a secretarilor de stat]. CSM, Plenul CSM

Prin cererea înregistrată la Inspecția Judiciară, judecătorul A, președinte de secție din cadrul Curții de Apel B, a solicitat apărarea independenței profesionale în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Presiunile reclamate au constat în: formularea, în mod repetat, a unor cereri de preschimbare a primului termen de judecată, a unor solicitări repetate și insistente, scrise și telefonice de către Ambasada Z, la grefa instanței, în legătură cu modalitatea soluționării cererilor, participarea unei persoane, fără mandat din partea părților, în ședința de judecată desfășurată în Camera de Consiliu, persoană care nu și-a declinat identitatea, pătrunderea avocatului C, apărătorul reclamantei, ulterior ședinței, în timpul deliberării, în biroul președintelui secției.

Judecătorul susține că, la presiunile menționate, s-au adăugat și verificările efectuate de inspectorul D, în urma unei sesizări formulate de către reclamantă, prin intermediul Ambasadei Z și înregistrată la Inspecția Judiciară. Punctul culminant al presiunilor, în aprecierea doamnei judecător, l-a constituit relatarea unei discuții telefonice, care a avut loc ulterior între inspectorul D și judecătorul Q și care viza verificările ce se desfășurau la Inspecția Judiciară.

Toate susținerile referitoare la demersurile efectuate de reclamantă, prin intermediul Ambasadei Z, în legătură cu dosarul menționat, sunt reale.

Astfel, s-a constatat că reclamanta X București, prin administratorul cetățean italian, a formulat o petiție către Ambasada Z prin care a solicitat acesteia sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii și a altor instituții competente cu privire la încălcarea gravă a dreptului său la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

Sesizarea a fost înaintată de Ambasadă printr-o "notă verbală" atât Curții de Apel B, cât și la Consiliul Superior al Magistraturii, solicitându-se adoptarea măsurilor legale care se impun pentru respectarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului italian.

La Curtea de Apel B sesizarea a fost înregistrată la Biroul de informare și relații publice, iar pentru soluționarea acesteia judecătorul delegat a solicitat relații Curții de Apel B, în legătură cu dosarul, demersuri care au fost aduse la cunoștința doamnei judecător A cu o zi înainte de termenul acordat pentru soluționarea cererilor de preschimbare.

Biroul de informare și relații publice al Curții de Apel B a înaintat Ambasadei Z rezultatul verificărilor.

Acest aspect a fost prezentat de judecător ca fiind prima intervenție de natură a-i afecta independența, în continuarea căruia se adaugă telefoanele repetate din partea Ambasadei Z prin care se solicitau relații cu privire la stadiul litigiilor ce vizează petiționara. Telefoanele au fost aduse la cunoștința doamnei judecător de către personalul auxiliar datorită funcției exercitate de aceasta.

Demersurile avocaților reclamantei debitoare - concretizate în încercarea avocatului C de a susține interesele părții, după încheierea dezbaterilor, în biroul judecătorului și solicitarea comunicării soluției pronunțate în cererea de preschimbare a termenului, imediat după pronunțare - pot fi apreciate ca fiind justificate, având în vedere obiectul și urgența cererii de a cărei soluționare depindea împiedicarea evacuării debitoarei din imobil. Sub acest aspect însă, modalitatea în care a procedat primul avocat (pătrunderea fără drept în biroul președintelui secției, în timpul deliberării) încalcă normele deontologice ale profesiei de avocat, depășind limitele justificabile ale demersului unui reprezentant legal al unei părți din litigiu.

Prezența unei persoane străine de cauză, în Camera de consiliu, la momentul soluționării cererii de preschimbare a termenului, persoană care a părăsit sala la solicitarea președintelui completului, poate fi apreciată ca un act de presiune, numai în contextul intervențiilor anterioare ale Ambasadei Z și ale reprezentanților părții.

Prin hotărârea nr. 112 din 1 martie 2007, Plenul CSM a admis cererea de apărare a independenței formulată de judecătorul A.

în considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

Atât din discuțiile cu judecătorul, cât și din relațiile prezentate de către inspector, a reieșit că verificările efectuate nu au depășit limitele prevăzute de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

în aprecierea judecătorului A, principalul factor de presiune l-a constituit discuția telefonică dintre inspector și o fostă colegă, judecătorul Q, discuție ce i-a fost relatată în dimineața zilei următoare, de către judecătorul Q.

Discuția telefonică a fost inițiată de inspectorul D, având în vedere că doamna judecător Q a fost cea care a pronunțat încheierea prin care s-a respins ca prematură prima cerere de suspendare, precum și datorită relațiilor de colegialitate.

Așa cum s-a menționat în nota de relații a judecătorul D, intenția sa a fost aceea de a o pune în temă pe judecătorul Q asupra aspectelor reținute, referitoare la practica secției de acordare a unor termene lungi în cazul cererilor de suspendare provizorie a executării silite împotriva căreia este formulată o cale de atac, prin raportare la termenul de 5 zile prevăzut de art. 578 C.proc.civ.

Discuția informală purtată cu judecătorul nu a vizat, sub niciun aspect, soluția pronunțată în cauză, ci doar aspectele administrative reținute cu ocazia verificărilor și menționate în nota întocmită, aceasta purtând doar o discuție colegială, în legătură cu practica altor instanțe, care soluționează în termene foarte scurte astfel de cereri, considerând că o astfel de abordare preîntâmpină nemulțumirile creditorilor și ale debitorilor, referitoare la durata procedurilor.

în concluzie, convorbirea telefonică nu a cuprins referiri la posibilitatea unor consecințe negative asupra judecătorului și nu a existat intenția de a aduce atingere independenței judecătorului A.

Percepția judecătorului Q cu privire la cele discutate cu inspectorul și relatarea acestei discuții, a doua zi după efectuarea verificărilor de către inspector, au fost interpretate de judecătorul A ca fiind forme de presiune de natură a afecta independența sa, în condițiile în care, în speță, aceasta urma să se pronunțe în ziua următoare.

Succesiunea evenimentelor, așa cum a fost reținută și prezentată, poate fi interpretată de un judecător învestit cu soluționarea litigiului, ca o influență subiectivă care este de natură să lezeze independența acestuia, să-i cauzeze temeri legate de consecințele soluției adoptate asupra carierei profesionale și, pe cale de consecință, poate altera obiectivitatea judecătorului în analiza cererii.

Astfel, insistența și caracterul repetitiv al solicitării datelor cu privire la acest dosar, intervenția Ambasadei Z, care, primind memoriul cetățeanului italian, nu s-a limitat la înaintarea acestuia către organele competente, ci a întreprins demersuri în nume propriu în legătură cu litigiul, verificările administrative efectuate anterior soluționării cauzei, coroborate cu relatarea convorbirii telefonice dintre inspectorul desemnat și un alt judecător, au cauzat temerea judecătorului învestit cu soluționarea dosarului că adoptarea unei soluții contrare intereselor părții susținute de aceste demersuri, ar putea să aibă urmări negative în plan profesional, în ceea ce o privește.

De precizat că, deși verificările administrative nu au încălcat limitele legale și nu au lezat prin ele însele independența judecătorului, datorită momentului în care s-au efectuat și a inabilității persoanelor implicate, judecătorul a perceput personal aceste verificări ca o încercare indirectă de intimidare și de influențare, într-un anumit sens, a propriei convingeri.

în procesul decizional, judecătorii trebuie să fie independenți și să poată acționa fără niciun fel de restricție, influență subiectivă, presiuni, amenințări sau interferențe, directe sau indirecte.

Pentru a se asigura că un judecător se bucură de respectul funcției pe care o deține și că procesele sunt derulate în mod eficient, toate persoanele implicate în cauza respectivă (de exemplu părțile, martorii, experții) trebuie să se supună autorității judecătorului, în conformitate cu legea națională. Organele statului sau reprezentanții acestora trebuie, de asemenea, să se supună autorității judecătorului [Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor - adoptată de Comitetul de Miniștri în data de 13 octombrie 1994 la cea de-a 516-a întâlnire a secretarilor de stat].

Potrivit art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, această instituție apără judecătorii și procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. Totodată și Carta Europeană cu privire la Statutul Judecătorului consacră dreptul judecătorului de a sesiza un organism abilitat (Consiliul Superior al Magistraturii - în sistemul juridic român), dacă apreciază că independența sa ori independența justiției sunt amenințate într-un mod oarecare, astfel încât judecătorul să fie apărat în cazul prejudicierii independenței sale. Acest drept este o garanție necesară pentru a proteja judecătorul de orice formă de presiune.

Aspectele relevate sunt de natură să aducă atingere independenței profesionale a judecătorului, președinte de secție din cadrul Curții de Apel B și Plenul consideră că sunt îndeplinite dispozițiile art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 46 alin. (6) din același act normativ.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege: