Procuror. Efectuarea de cercetări şi începerea urmăririi penale faţă de un procuror, dispuse ca urmare a unei plângeri formulate de un învinuit, cu privire la modul în care procurorul şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, nu constituie o încălcare a ind
Comentarii |
|
În timp ce procurorul N.P. administra probe într-un dosar penal privind pe un învinuit, în baza unei plângeri formulate de acesta, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui N.P., sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C.pen.Efectuarea de cercetări faţă de procuror (inclusiv începerea urmăririi penale), în contextul sus-menţionat, în conformitate cu dispoziţiile legale, nu sunt de natură a afecta reputaţia profesională a acestuia.
CSM, Plenul CSM Hotărârea nr. 275 din 20 martie 2008
Procurorul N.P., de la Direcția Națională Anticorupție, a solicitat să se constate că independența și imparțialitatea sa în efectuarea urmăririi penale într-un dosar penal au fost afectate, prin acte de imixtiune, de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică.
Motivele sesizării au fost următoarele:
Dosarul a fost înregistrat și repartizat prin rezoluția din 13 octombrie 2005 procurorului N.P.
La data de 4 aprilie 2006 acesta a dispus începerea urmăririi penale față de un învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) și b), art. 132și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.
La data de 24 mai 2006 s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor învinuitului până la concurența sumei de 350 de mii de euro.
La data de 26 mai 2006 s-a procedat la schimbarea încadrării juridice în art. 12 lit. a) și b) din Legea nr. 78/2000 și art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C.pen.
învinuitul a formulat plângeri împotriva începerii urmăririi penale, a schimbării încadrării juridice și a măsurii sechestrului asigurător, plângeri respinse de către procurorul șef secție prin rezoluțiile din 16 mai 2006 și 7 iunie 2006.
La data de 27 octombrie 2006 urmărirea penală a fost extinsă și pentru fapta prevăzută de art. 248-2481 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.
învinuitul a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând să se constate că procurorul N.P. și-a exercitat funcția cu rea-credință, în instrumentarea dosarului.
Sesizarea a fost clasată la Inspecția Judiciară.
învinuitul a formulat două cereri de recuzare a procurorului N.P., cereri respinse prin ordonanțele din 30.06.2006 și 19.02.2007.
în aceeași perioadă, învinuitul a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție solicitând începerea urmăririi penale față de procurorul N.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C.pen.
La sfârșitul anului 2006 dosarul în care procurorul N.P. efectua cercetări era în curs de finalizare, învinuitul fiind citat pentru prezentarea materialului de urmărire penală.
Imediat după citarea învinuitului, pentru prezentarea materialului de urmărire penală, la data de 17 ianuarie 2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat acte din dosarul instrumentat de procurorul N.P.
La data de 22 ianuarie 2007 a solicitat prezența procurorului la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de făptuitor pentru data de 25 ianuarie 2007, iar la 30 ianuarie 2007 s-a început urmărirea penală.
Procurorul a fost citat în calitate de învinuit pentru data de 5 februarie 2007, dând curs solicitărilor.
în sesizare este exprimată aprecierea că acest mod de acțiune al procurorului de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă o imixtiune, o intervenție nefirească în activitatea profesională a petentului, de natură a-l influența.
în argumentarea susținerilor sale, procurorul N.P. a depus la dosar rezoluția prin care procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică a admis plângerea formulată împotriva rezoluției de începere a urmăririi penale în dosarul în care era cercetat, infirmând măsura dispusă prin această rezoluție.
în motivarea rezoluției de infirmare se precizează faptul că plângerile formulate de învinuit împotriva măsurilor dispuse de procurorul N.P. în dosar (începerea urmăririi penale, schimbarea încadrării juridice, aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului) au fost respinse de procurorul șef secție, iar în continuare învinuitul a formulat plângere împotriva aceleiași măsuri la înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins-o ca inadmisibilă.
în urma examinării materialului rezultat ca urmare a verificărilor efectuate, Plenul CSM a apreciat că începerea urmăririi penale față de procurorul N.P., dispusă prin rezoluția procurorului competent de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, nu constituie un act de natură a afecta independența și imparțialitatea acestuia în instrumentarea dosarului penal în discuție.
Astfel, procurorul de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizat legal cu săvârșirea unor fapte de natură penală de către procurorul N.P.:
- plângerea părții vătămate a fost înregistrată în registrul de evidență a activității de urmărire penală și de supraveghere a acesteia și a fost repartizată spre soluționare procurorului competent;
- fiind sesizat legal cu efectuarea de cercetări în dosar, procurorul competent avea obligația de a proceda la efectuarea acestora și de a dispune în funcție de rezultatele obținute în sensul începerii urmăririi penale, sau de a soluționa cauza prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, conform dispozițiilor art. 228 C.proc.pen.;
- după abrogarea dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească care stipulau că "magistrații nu pot fi cercetați, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată fără avizul ministrului Justiției", începerea urmăririi penale față de un magistrat nu mai este condiționată de obținerea vreunui aviz și nu poate fi cenzurată decât în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată, aplicabile tuturor persoanelor cercetate penal;
- în actuala reglementare numai percheziția, reținerea și arestarea magistraților și magistraților asistenți sunt supuse încuviințării Secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată nefiind condiționate de niciun aviz sau încuviințare potrivit art. 95 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și republicată;
- neexistând necesitatea (cerința) vreunui aviz prealabil începerii urmăririi penale față de un magistrat, rezultă că începerea urmăririi penale poate avea loc atunci când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 cu excepția celui de la b1) - conform art. 228 alin. (1) C.proc.pen.;
- nicio dispoziție legală nu prevede condiționarea începerii urmăririi penale de existența unei soluții în dosarul în care procurorul acuzat de abuz în serviciu efectuează urmărire penală;
- existența răspunderii penale, în cauzele în care există indicii sau probe că s-a acționat cu gravă neglijență sau în mod abuziv, a fost stabilită și în practica judiciară, exemplificativă fiind Decizia nr. 5515 din 26 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3286/2006 al înaltei Curți de Casație și Justiție.
în raport cu toate aceste considerente, Plenul CSM a constatat că efectuarea de cercetări și începerea urmăririi penale dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva procurorului N.P., exercitate în conformitate cu dispozițiile legale, nu constituie o încălcare a independenței și imparțialității procurorului.
← Procuror. Articol de presă. Afectarea independenţei,... | Procuror. Articol de presă. Afectarea reputaţiei profesionale → |
---|