Cheltuielile căsătoriei
| Comentarii |
|
cheltuielile căsătoriei, Regimul primar de bază din noul cod civil cuprinde dispoziţii imperative ce vizează şi cheltuielile căsătoriei.
Evident, fiecare familie, prin ducerea vieţii în comun, trebuie să facă faţă unor cheltuieli. în acest sens, art. 325 alin. (1) dispune că soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc. Ei sunt, de asemenea, obligaţi, potrivit cu art. 325 alin. (2), să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel.
Prevăzând în alineate diferite obligaţia soţilor de sprijin material reciproc şi obligaţia de a contribui fiecare la cheltuielile căsătoriei, înseamnă că legea nu identifică cele două obligaţii, dar nici nu exclude într-o anumită măsură interferenţa dintre ele. De principiu şi imperativ este că soţii îşi datorează sprijin material reciproc. De la acest principiu ei pot deroga prin convenţie matrimonială doar în ce priveşte contribuţia la cheltuielile căsătoriei.
Potrivit alin. (3) al art. 325, orice convenţie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soti este considerată nescrisă.
Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă, potrivit art. 326 Noul Cod Civil, o contribuţie la cheltuielile căsătoriei. Calificarea muncii ca o contributie la aceste cheltuieli, neprevăzută expres până acum într-un text de lege, dar privită astfel în doctrină şi în practică, constituie o contribuţie importantă pentru determinarea conţinutului cheltuielilor căsătoriei. Este de observat că legea priveşte cheltuielile căsătoriei ca incluzând evident nu numai interesele soţilor la ducerea vieţii în comun şi la întâmpinarea sarcinilor căsătoriei, ci şi interesele copiilor. De aceea, înţelesul sintagmei de „cheltuieli ale căsătoriei” de acum va putea fi determinat, fără putinţă de tăgadă, ca vizând într-un sens larg: cheltuielile pentru ducerea traiului în comun sub acelaşi acoperiş, cheltuielile pentru creşterea copiilor, dar şi întreţinerea ce soţii şi-o datorează reciproc, chiar şi în condiţiile speciale ale întreţinerii după divorţ.
Până când a fost inserat un text expres al noii legi, şi anume art. 326, care determină în concret sfera cheltuielilor căsătoriei, doar doctrina era cea care interpreta conţinutul acestora.
Obligaţia soţilor de a contribui fiecare, în raport cu mijloacele de care dispune, la cheltuielile căsătoriei nu se identifică întru totul cu obligaţia de sprijin material. Aceasta din urmă presupune, printre altele, şi acoperirea unor cheltuieli de agrement, desigur, pe lângă obligaţia de întreţinere reciprocă a soţilor, dar include şi obligaţia de întreţinere a copiilor minori. în caz de divorţ, obligaţia de sprijin material şi cea privind contribuţia la cheltuielile menajului comun al soţilor încetează, dar obligaţia părinţilor de a-şi întreţine copiii minori, cuprinsă în cea de-a doua, supravieţuieşte şi după divorţ.
Pe de altă parte, daca avem în vedere că, potrivit art. 325 alin. (2) Noul Cod Civil cu privire la contribuţia soţilor la cheltuielile căsătoriei, soţii pot deroga printr-o convenţie matrimonială, trebuie să precizăm că obligaţia lor de a contribui la creşterea şi educarea copiilor minori nu poate face obiectul unei convenţii matrimoniale, fiind imperativ datorată de părinţi.
Se impune deci să subliniem că obligaţia de sprijin material prevăzută de art. 325 alin. (1) este mai cuprinzătoare decât obligaţia de a contribui la cheltuielile căsătoriei, pe care implicit o include, dar cu care totuşi nu se identifică.
Veniturile încasate din profesie. Cu privire la această problemă, dispoziţiile regimului primar de bază prevăd, prin art. 327, că fiecare soţ este liber să exercite o profesie şi să dispună, în condiţiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligaţiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei. Observăm din acest text că, deşi soţii pot dispune cum doresc de veniturile încasate din muncă, cheltuielile căsătoriei se impută asupra acestora. Soţul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt soţ, are, conform art. 328, dreptul la compensaţie, în măsura îmbogăţirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăşit limitele obligaţiei de sprijin material şi ale obligaţiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.
