Angajarea cetățenilor străini în România
| Comentarii |
|
angajarea cetățenilor străini în România, potrivit art. 36 din Codul Muncii, cetăţenii străini şi apatrizii pot fi angajaţi prin contract individual de muncă în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă, eliberată/eliberat potrivit legii.
Încadrarea în muncă a străinilor din spaţiul european (UE și SSE)
Obligativitatea solicitării autorizaţiei de muncă în vederea încheierii unui contract individual de muncă cu un angajator din România nu există în cazul străinilor care au cetăţenia unuia din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv a unuia dintre statele care aparţin Spaţiului Economic European. Regimul juridic aplicabil dreptului de rezidenţă şi desfăşurării unor activităţi profesionale pe teritoriul României în cazul acestor categorii de străini este reglementat prin Legea nr. 309/2004 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, precum şi prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.
Aceşti străini pot intra în România în baza cărţii de identitate ori a paşaportului şi pot ocupa locurile de muncă vacante în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români. Dreptul iniţial de rezidenţă pe teritoriul României al cetăţenilor statelor membre este limitat la 3 luni de la data intrării în ţară, fără îndeplinirea unor formalităţi suplimentare. Prin excepţie, cetăţenii Uniunii Europene care intră pe teritoriul României şi sunt în căutarea unui loc de muncă beneficiază de drept de rezidenţă pentru o perioadă de până la 6 luni de la data intrării, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare.
Dreptul de rezidenţă al acestor categorii de străini se prelungeşte în condiţiile în care aceştia se încadrează în muncă şi prezintă autorităţilor de resort o cerere însoţită de contractul individual de muncă încheiat cu un angajator din România.
CONCLUZIE: Străinii care au cetăţenia unuia dintre statele aparţinând Uniunii Europene ori Spaţiului Economic European nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 C. muncii, republicat.
Încadrarea în muncă a străinilor din afara spaţiului european
Apatrizii, precum şi cetăţenii străini provenind din statele aflate în afara graniţelor Uniunii Europene, respectiv Spaţiului Economic European, pot încheia contracte individuale de muncă cu angajatori din România numai în baza unei autorizaţii de muncă, eliberate de către Oficiul Român pentru Imigrări, în urma solicitării angajatorului, conform procedurii reglementate prin O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României.
Autorizaţiile de muncă: Persoana fizică sau juridică din România care doreşte să angajeze cetăţeni străini extracomunitari ori apatrizi, în funcţie de tipul şi durata activităţii profesionale ce urmează să facă obiectul contractului individual de muncă, poate solicita Oficiului Român pentru Imigrări eliberarea uneia dintre următoarele categorii de autorizaţii de muncă:
• autorizaţia de muncă pentru lucrători permanenţi: permite încheierea unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată ori determinată cu străinul, fiind eliberată pentru o perioadă de cel mult un an, cu posibilitatea de prelungire automată 1 pentru noi perioade până la un an în situaţia continuării raporturilor de muncă cu acelaşi angajator;
• autorizaţia de muncă pentru lucrătorii detaşaţi: permite titularului să presteze muncă, pentru o perioadă de maximum un an la un interval de minimum 5 ani, în baza deciziei de detaşare de la un angajator persoană juridică străină la un angajator persoană juridică din România ori la o reprezentanţă, sucursală sau filială din România a unei persoane juridice cu sediul în străinătate. în temeiul prevederilor acordurilor, convenţiilor sau înţelegerilor internaţionale la care România este parte, perioada pentru care lucrătorul detaşat desfăşoară activitatea pe teritoriul României poate fi prelungită în condiţiile şi situaţiile prevăzute în mod expres de acestea;
• autorizaţia de muncă pentru lucrătorii sezonieri: permite încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată de cel mult 6 luni într-un interval de 12 luni, neputând fi prelungită. Dacă lucrătorul sezonier a respectat obligaţia de părăsire a teritoriului României la expirarea duratei contractului individual de muncă, poate fi angajat ulterior la acelaşi angajator, în baza unei autorizaţii de muncă nominale;
• autorizaţia de muncă pentru lucrătorii stagiari: permite încheierea unui contract individual de muncă pe durata efectuării unui stagiu, în scopul calificării ori îmbunătăţirii pregătirii profesionale a stagiarului. Autorizaţia de muncă se poate prelungi succesiv pentru noi intervale de cel mult 12 luni, însă numai până la absolvirea stagiului profesional;
• autorizaţia de muncă pentru sportivi: permite încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată de cel mult 12 luni cu un sportiv profesionist, cu posibilitatea prelungirii pentru noi intervale de cel mult 12 luni;
• autorizaţia de muncă pentru lucrătorii transfrontalieri: permite încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată de cel mult 12 luni cu un lucrător transfrontalier, cu posibilitatea prelungirii pentru noi intervale de cel mult 12 luni1 .
Condiţii de angajare cerute în persoana străinului: încadrarea în muncă a străinilor extracomunitari ori apatrizilor la un angajator care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României este supusă unor condiţii cumulative deosebit de severe:
- îndeplinirea condiţiilor speciale de pregătire profesională şi experienţă în activitate, conform fişei de post întocmite de către angajator (cu excepţia angajaţilor sezonieri);
- aptitudinea medicală pentru desfăşurarea activităţii profesionale -potrivit declaraţiei pe proprie răspundere a străinului;
- lipsa unor antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pe teritoriul României - potrivit declaraţiei pe proprie răspundere a străinului;
- încadrarea în contingentul de străini extracomunitari ori apatrizi ce pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României, aprobat anual prin hotărâre a Guvernului;
- cunoştinţe minime de limba română - potrivit declaraţiei pe propria răspundere a străinului.
Condiţii de angajare cerute în persoana angajatorului: Angajatorul care doreşte să încadreze în muncă un străin din afara comunităţii europene ori un apatrid trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- este după caz, persoană juridică de naţionalitate română, reprezentanţă, sucursală, filială a unei persoane juridice cu sediul în străinătate, ori persoană fizică;
- locurile de muncă vacante de care dispune nu pot fi ocupate de cetăţeni români, cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Euro-pene ori Spaţiului Economic European, precum şi de rezidenţi permanenţi pe teritoriul României. Această condiţie nu trebuie îndeplinită de angajator la încadrarea în muncă a străinilor ce îndeplinesc funcţia de administrator unic într-o societate comercială cu participare străină, a sportivilor profesionişti, a lucrătorilor transfrontalieri, precum şi a străinilor ce deţin un permis de şedere în scop de studii;
- are plătite la zi obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat;
- desfăşoară în mod efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Eliberarea şi prelungirea autorizaţiei de muncă: Dacă se constată îndeplinirea în mod cumulativ a cerinţelor legale, autorizaţia de muncă se eliberează de către Oficiul Român pentru Imigrări pentru o perioadă de cel mult un an, cu excepţia autorizaţiilor de muncă sezoniere ori nominale. Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea duratei pentru care a fost eliberată autorizaţia de muncă, încadrarea în muncă la alt angajator se poate face numai dacă se obţine o nouă autorizaţie de muncă, cu excepţia titularilor autorizaţiilor de muncă sezonieră ori nominală, respectiv cu excepţia lucrătorilor detaşaţi.
Autorizaţia de muncă se prelungeşte automat pentru noi perioade de până la un an în situaţia continuării raporturilor de muncă cu acelaşi angajator în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, prin prelungirea dreptului de şedere în scop de muncă, şi se atestă prin permisul de şedere care se eliberează în acest scop.
în cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe perioade determinate, autorizaţia de muncă se prelungeşte pentru perioada solicitată care nu poate fi mai mare de un an şi decât termenul de valabilitate al contractului. Pentru prelungirea valabilităţii autorizaţiei peste perioada de valabilitate iniţială a contractului este necesară prezentarea acordului scris al părţilor cu privire la prelungirea valabilităţii contractului, încheiat potrivit prevederilor Codului muncii.
Permisul de şedere în scop de muncă: Autorizaţia de muncă este necesară străinului extracomunitar ori apatridului în vederea obţinerii vizei de lungă şedere pentru angajare în muncă, respectiv a permisului de şedere în scop de muncă, conform procedurilor stabilite prin O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Sancţiuni: Primirea la muncă a unui străin extracomunitar ori apatrid fără autorizaţie de muncă sau permis de şedere în scop de muncă, respectiv menţinerea unui străin în muncă după expirarea autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă constituie fapte sancţionate contravenţional de Inspecţia Muncii cu amendă de la 1.500 la 2.000 lei pentru fiecare străin, fără ca amenda să poată depăşi 100.000 lei.
Străini exceptaţi de la obligativitatea autorizaţiei de muncă: Există anumite categorii de străini din afara comunităţii europene ori apatrizi, care pot fi încadraţi în muncă la angajatori din România fără a avea nevoie de autorizaţie de muncă:
• străinii titulari ai unui drept de şedere permanentă pe teritoriul României;
• străinii al căror acces pe piaţa muncii din România este reglementat prin acorduri, convenţii sau înţelegeri bilaterale încheiate de România cu alte state;
• străinii care au dobândit o formă de protecţie în România1’1;
• străinii care desfăşoară în România activităţi didactice, ştiinţifice sau culturale, în baza unor acorduri bilaterale ori a ordinelor emise de ministerele de resort;
• străinii care desfăşoară pe teritoriul României activităţi temporare solicitate de ministere ori de alte autorităţi administrative;
• străinii numiţi la conducerea filialelor, reprezentanţelor ori sucursalelor unor companii cu sediul în străinătate;
• străinii membri de familie ai cetăţenilor români
Angajatorii care încadrează în muncă aceste categorii de străini au obligaţia să comunice Oficiului Român pentru Imigrări copia contractului individual de muncă, modificările intervenite în derularea acestui contract, precum şi decizia de încetare a raporturilor de muncă. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează contravenţional cu amendă" de la 1.500 la 3.000 lei.
Încadrarea în muncă a străinilor potrivit Codului muncii
(art. 36 C. muncii, republicat)
Legea nr. 40/2011 nu a făcut decât să actualizeze terminologic prevederile Codului muncii, înlocuind vechea sintagmă „permis de muncă", consacrată prin Legea nr. 203/19992!, cu actuala denumire a acestui document „autorizaţie de muncă", conform O.U.G. nr. 56/2007.
Codul muncii stabileşte, în cadrul art. 36, obligaţia angajatorilor care încadrează în muncă cetăţeni străini sau apatrizi, de a solicita autorizaţie de muncă ori permis de şedere în scop de muncă pentru aceştia. Legea nr. 40/2011 a avut ca model de reglementare la această modificare a Codului muncii, dispoziţia art. 26 lit. a) din O.U.G. nr. 56/2007, modificată şi completată, ce sancţionează contravenţional primirea la muncă a străinilor fără autorizaţie de muncă sau permis de şedere în scop de muncă.
CONCLUZIE: în condiţiile în care reglementarea anterioară a Codului muncii era desuetă în privinţa angajării străinilor, actuala reglementare stabilită prin Legea nr. 40/2011 este incompletă şi parţial eronată. Această concluzie se desprinde pe baza următoarelor argumente:
Problematica străinilor din spaţiul european: în condiţiile Legii nr. 309/2004, respectiv O.U.G. nr. 102/2005, persoanele care au cetă-tenia unuia din statele membre ale Uniunii Europene ori Spaţiului Economic European pot fi încadrate în muncă la angajatori pe teritoriul României fără a necesita eliberarea unei autorizaţii de muncă ori a unui permis de şedere în scop de muncă.
Articolul 36 C. muncii, republicat, nu defineşte noţiunea de „străin", astfel încât această sintagmă include, în accepţiunea codului, toate persoanele care nu au cetăţenia română. Atât O.U.G. nr. 56/2007, cât şi O.U.G. nr. 194/2002 definesc în mod expres accepţiunea „străinului" care necesită autorizaţie de muncă, respectiv permis de şedere în scop de muncă, fiind vorba numai de persoanele care nu deţin cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European.
Pe cale de consecinţă, obligaţia stabilită în mod generic prin Codul muncii, ca toate categoriile de străini să poată fi încadrate în muncă pe teritoriul României numai în baza unei autorizaţii de muncă sau a unui permis de şedere în scop de muncă, este greşită.
Problematica străinilor extracomunitari exceptaţi de la obligativitatea autorizaţiei de muncă: O.U.G. nr. 56/2007 exceptează în mod expres anumite categorii de apatrizi ori străini extracomunitari de la obligaţia privind obţinerea autorizaţiei de muncă. Dreptul de şedere pe teritoriul României dobândit de aceste categorii de străini, în condiţiile O.U.G. nr. 194/2002, este în majoritatea cazurilor diferit de dreptul de şedere în scop de muncă. Angajatorii acestor categorii de străini au doar obligaţia transmiterii către autorităţile competente11 a documentelor privind încheierea, modificarea şi încetarea raporturilor de muncă.
Şi în această situaţie, reglementarea art. 36 C. muncii, republicat, îşi dovedeşte limitele, impunând la angajarea tuturor categoriilor de străini autorizaţia de muncă sau permisul de şedere în scop de muncă.
Obligaţie cumulativă: Autorizaţia de muncă prevăzută de O.U.G. nr. 56/2007 reprezintă numai premisa obţinerii ulterioare a permisului de şedere în scop de muncă, conform procedurii reglementate prin O.U.G. nr. 194/2002. Pentru încadrarea legală în muncă a străinilor extracomunitari ori apatrizilor, sunt necesare deci ambele documente, lipsa oricăruia dintre acestea fiind sancţionată contravenţional.
Din modalitatea de exprimare utilizată de legiuitor în cadrul art. 36 C. muncii, republicat, rezultă existenţa unei obligaţii alternative în privinţa angajării străinilor în România, în baza unei autorizaţii de muncă sau a unui permis de şedere în scop de muncă, eliberate potrivit legii.
CONCLUZIE: în opinia noastră, reglementarea generică a Codului muncii privitoare la încadrarea în muncă a străinilor ar fi trebuit să facă doar referire la faptul că angajarea cetăţenilor străini şi apatrizilor se poate face cu respectarea prevederilor cuprinse în legile speciale. Câteodată mai puţin înseamnă mai mult, în cazul de faţă, mai corect.
