Drepturile locative ale soților asupra locuinţei închiriate
| Comentarii |
|
drepturile locative ale soților asupra locuinţei închiriate, în raţiunea legiuitorului, necesitatea reglementării aparte şi speciale a drepturilor locative ale soţilor asupra unei locuinţe închiriate se impune pentru a asigura o protecţie minimă unui aspect esenţial al raporturilor patrimoniale dintre soti - acela al ducerii vieţii de familie în căminul conjugal -, atât pentru perioadele de pace conjugală, cât şi pentru cele de criză, când soţii se separă ori divorţează. Se încearcă astfel a se păstra un echilibru între interesele economice ale soţilor şi conflictele ce ar putea deteriora căsătoria.
Până la acest moment, când avem deja o reglementare explicită a drepturilor locative ale soţilor, dacă unul dintre soţi dobândise, în timpul căsătoriei, un drept de folosinţă locativă, se punea întrebarea dacă acest drept este comun sau propriu. Răspunsurile doctrinei au fost controversate. Noul Cod, prin dispoziţiile imperative ale regimului primar, pune capăt acestor controverse. Astfel, art. 323 alin. (1) dispune cu privire la drepturile locative ale soţilor în timpul căsătoriei, prevăzând că, „în cazul în care locuinţa este detinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soţ are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie”.
Potrivit alin. (3) al art. 323, „în caz de deces al unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor continuă exercitarea dreptului său locativ, dacă nu renunţă în mod expres la acesta, în termenul prevăzut la art. 1834” (30 de zile de la moartea chiriaşului).
La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, potrivit cu art. 324 alin. (1) Noul Cod Civil, ţinând seama, în ordine, de interesele superioare ale copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
Acest text prevede expres criterii pentru atribuirea locuinţei, în caz de divorţ, unuia dintre soti, astfel încât să elimine mulţimea de controverse din literatura şi practica judiciară legate de problema cine este îndreptăţit să rămână după divorţ în locuinţa închiriată.
Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator - potrivit art. 324 alin. (2) Noul cod civil - să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa la partaj asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul închirierii, la cererea acestuia.
Pentru asigurarea acceptării de către locator a viitorului soţ titular al închirierii şi pentru a se produce faţă de acesta efectele atribuirii beneficiului contractului de închiriere, art. 324 alin. (3) Noul Cod Civil prevede că locatorul va fi citat în procesul de atribuire, astfel că efectele atribuirii faţă de acesta se vor produce de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.
Alineatul (4) al art. 324 arată că „Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi 2 soţi, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale producând efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj”.
Din prezentarea succintă a grupajului de norme imperative privind drepturile locative ale soţilor, ţinem să evidenţiem faptul că, deşi în ansamblu noul Cod civil înlesneşte desfacerea căsătoriei, lărgind posibilităţile de divorţ (aspecte care nu îşi au locul de prezentare în această lucrare), sancţionează culpa în producerea lui prin măsuri de ordin economic, patrimonial, aşa cum ar fi lipsirea dreptului la indemnizaţia de instalare în altă locuinţă.
