Clasificarea contractelor după conţinut
| Comentarii |
|
clasificarea contractelor după conţinut, după conţinutul lor, Codul civil împarte contractele în: sinalagmatice şi unilaterale.
A. Contractele sinalagmatice. Art. 1171 C. civ. prevede: „Contractul este sinalagmatic atunci când obligaţiile născute din acesta sunt reciproce şi interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în sarcina ambelor părţi.” Rezultă că specificul contractului sinalagmatic constă în caracterul reciproc şi interdependent al obligaţiilor pârtilor, înseamnă că fiecare parte are concomitent, atât calitatea de creditor, cât şi calitatea de debitor, faţă de cealaltă parte. Sau, se mai poate spune: obligaţia ce revine uneia dintre părţi îşi are cauza juridică în obligaţia reciprocă a celeilalte părţi, astfel încât ele nu pot exista una fără cealaltă, fiind interdependente. Ideea de cauză, care explică interdependenţa obligaţiilor în contractele sinalagmatice, trebuie înţeleasă în sens bivalent, ca o manifestare a ideii de scop în momentul încheierii contractului, cât şi pe durata existenţei şi executării contractului.
Prototipul contractelor sinalagmatice este contractul de vânzare. Vânzătorul se obligă să transfere dreptul de proprietate şi să predea bunul vândut, iar cumpărătorul se obligă reciproc să plătească preţul. De asemenea, în cazul contractului de închiriere, locatorul se obligă să procure locatarului folosinţa temporară şi paşnică a unui bun, iar locatarul se obligă să-l folosească la fel ca un bun părinte de familie şi să achite chiria stabilită. Toate contractele oneroase fac parte din categoria celor sinalagmatice.
B. Contractele unilaterale. Din acelaşi text legal - art. 1171 C. civ., se deduce şi definiţia contractelor unilaterale. Acestea sunt toate acele contracte care nu sunt sinalagmatice - adică acele contracte în care o parte sau mai multe părţi se obligă faţă de cealaltă (sau celelalte părţi) - adică unilateral, fară ca acesta sau acestea din urmă să se oblige faţă de primele la vreo contraprestaţie. Cu alte cuvinte, sunt acele contracte care dau naştere la obligaţii numai în sarcina uneia dintre părţi şi sunt caracterizate de lipsa interdependenţei şi reciprocităţii. O parte este numai creditor, iar cealaltă numai debitor. Fac parte din această categorie: donaţia, comodatul, mandatul, depozitul, fideiusiunea etc. De pildă, în contractul de donaţie, donatorul este numai debitor şi donatarul este numai creditor.
Importanţa practică a clasifciării contractelor după conţinut
Clasificarea contractelor în sinalagmatice şi unilaterale prezintă importanţă practică din două puncte de vedere:
a) din punct de vedere probator. Înscrisul sub semnătură privată destinat a constitui proba unui contract, este reglementat de lege diferit, în funcţie de categoria de contracte din care face parte. De regulă, atunci când e vorba de un contract sinalagmatic, trebuie respectată condiţia dublului sau multiplului exemplar. Cu alte cuvinte, înscrisul este necesar să fie redactat în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese distincte participă la încheierea contractului. în cazul contractelor unilaterale, înscrisul sub semnătură privată este suficient a fi redactat într-un singur exemplar şi remis creditorului. în schimb, dacă prin acel contract debitorul se obligă să plătească o sumă de bani sau să dea o cantitate de bunuri generice, înscrisul va trebui să conţină formula „bun şi aprobat” scrisă cu propria sa mână;
b) din perspectiva regulilor speciale aplicabile efectelor lor. contractele sinalagmatice se deosebesc de cele unilaterale prin anumite reguli speciale. Caracterul reciproc şi interdependent al obligaţiilor celor două părţi determină următoarele efecte specifice ale contractelor sinalagmatice: i. excepţia de neexecutare a contractului care constă în dreptul oricărei părţi de a suspenda executarea prestaţiei datorate, atât timp cât cealaltă parte nu execută prestaţia la care ea însăşi s-a obligat: ii. rezoluţiunea contractului pe care este îndreptăţită să o ceară în justiţie o parte contractantă în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale de către cealaltă parte; iii. riscurile neexecutării contractului datorită forţei majore sau cazului fortuit generează efecte diferite, în primul rând datorită reciprocităţii prestaţiilor generând adesea o obligaţie de restituire, ceea ce nu este cazul la contractele unilaterale (sau cel puţin, eventuala obligaţie de restituire în cazul lor, nu este una de natură contractuală).
