Libertatea de a contracta şi de a stabili conţinutul contractului
| Comentarii |
|
libertatea de a contracta şi de a stabili conţinutul contractului, indiferent de teoria care stă la baza contractului, este necesar să observăm că, în toate ideologiile democratice de construcţie a teoriei contractului, se regăseşte ideea libertăţii contractuale. Aşadar, fie că această libertate este limitată de libertatea celorlalţi membri ai societăţii (autonomia de voinţă), fie că este dată de spaţiul libertăţii de acţiune conferit de norma de drept (pozitivismul juridic), fie că este dată de interesul juridic şi economic al celorlalţi care trebuie să se afle într-un raport de proporţionalitate cu interesul celui despre a cărui libertate se vorbeşte (solidarismul juridic), soluţia practică este aceeaşi. De aceea, în toate sistemele de drept modeme regăsim, la nivel normativ, o reglementare principială a libertăţii contractuale.
Care este sensul acestei libertăţi contractuale? în primul rând, este vorba de dreptul oricui de a-şi alege singur partenerii contractuali şi de a negocia cu aceştia conţinutul viitorului contract. Apoi, este vorba de dreptul părţilor de a stabili în mod liber conţinutul contractului - adică de a defini contractual drepturile şi obligaţiile care servesc intereselor acestora. în această manieră, părţile au libertatea implicită de a stabili şi efectele pe care contractul urmează să le producă. Aceste trei aspecte ale libertăţii de a contracta se regăsesc astăzi şi în dreptul pozitiv român sub formula oferită de art. 1169 Noul Cod Civil: „Părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.” într-o manieră şi mai generală, care depăşeşte graniţele contractului, art. 12 alin. (1) noul cod civil prevede că: „Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”. Pe lângă formulările generale menite să stabilească substanţa acestui principiu, există o sumă de alte reglementări al căror rol este acela de a asigura funcţionarea acestui principiu şi de a garanta aplicabilitatea sa (de exemplu, art. 26 noul Cod Civil privind principiul ocrotirii şi garantării drepturilor şi libertăţilor civile; art. 30 noul Cod Civil privind principiul egalităţii în faţa legii civile etc.), dar şi o serie de norme a căror funcţie este aceea de a limita exerciţiul libertăţii contractuale (cum ar fi: art. 14-15 noul Cod Civil care consacră principiul exercitării drepturilor cu bună-credinţă; art. 12 alin. (2) noul Cod Civil care limitează capacitatea de a dispune a persoanei aflată în insolvabilitate; art. 11 noul Cod Civil care impune respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri).
Insă cea mai considerabilă limitare a principiului libertăţii contractuale, o limitare care le include în sine pe toate celelalte, este dată de dezideratul cuprins în art. 11 noul Cod Civil care prevede că „se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri”.
