Clasificarea contractelor după modul de formare
| Comentarii |
|
clasificarea contractelor după modul de formare, contracte consensuale, contracte solemne şi contracte reale. Această clasificare are la bază criteriul modului lor de formare valabilă.
A. Contractele consensuale.
Sunt acele contracte care se încheie prin simplul acord de voinţe al pârtilor (solo consensu), fără nicio formalitate. în dreptul vechiului Cod civil, consensualismul era principiul fundamental al încheierii contractelor şi al transferului contractual al dreptului de proprietate. Deşi consensualismul a rămas principiul de bază în continuare în încheierea contractelor (o urmare firească a autonomiei de voinţă), el cunoaşte şi numeroase excepţii expres prevăzute de lege.
Existenţa principiului este consacrată expres de art. 1178 Noul Cod Civil, care prevede: „Contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă” şi este reluată de prevederile art. 1240 noul cod civil Astfel, conform alin. (1): „Voinţa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris”, iar conform alin. (2), „Voinţa poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de a produce efecte juridice corespunzătoare”. Acelaşi consensualism îl regăsim cu valoare de principiu şi în art. 1674 noul Cod Civil, în materie de vânzare, unde se prevede că transmiterea proprietăţii are loc, cu excepţiile prevăzute de lege sau generate de voinţa părţilor, „de drept”, „din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă.”
De la principiul consensualismului sau lipsei formalismului în încheierea valabilă a contractelor există numeroase excepţii. Existenţa acestora este determinată de necesitatea ocrotirii intereselor părţilor şi terţilor iar, alteori, de apărarea unui interes public. Astfel, în ce priveşte părţile, obligaţia de a respecta anumite condiţii de formă este dispusă de lege pentru a le atrage atenţia asupra importanţei hotărârii lor de a contracta şi le oferă un răgaz de gândire; pe de altă parte, respectarea unei anumite forme, care constă, de regulă, în redactarea unui înscris, înseamnă precizie şi claritate în stabilirea efectelor contractului şi a răspunderii părţilor, oferind terţilor, care intenţionează să contracteze cu una din ele, posibilitatea de a cunoaşte cu certitudine raportul juridic existent. Alteori, forma scrisă a contractului este de natură a servi interesul public constând în necesitatea cunoaşterii, de către anumite autorităţi ale statului, a tuturor schimbărilor care intervin în situaţia juridică a unor bunuri de mare importanţă pentru societate, cum sunt imobilele. Excepţiile de la regula consensualismului se concretizează în celelalte două categorii de contracte din cuprinsul prezentei clasificări: contractele solemne şi contractele reale.
B. Contractele solemne.
Contractele solemne sunt acele contracte pentru a căror încheiere valabilă este necesar ca acordul de voinţă al părţilor să îmbrace o anumită formă sau să fie însoţit de anumite solemnităţi prevăzute de lege. Simplul acord de voinţă este insuficient pentru a avea valoarea unui contract. Nerespectarea formei sau formalităţilor prevăzute de lege se sancţionează cu nulitatea absolută a contractului. Astfel, conform art. 1174 alin. (3) noul Cod Civil „Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalităţi prevăzute de lege.” Pe de altă parte, potrivit art. 1242 alin. (1) noul Cod Civil, „Este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.” Intră în categoria excepţiilor: contractele prin care se strămută sau se transferă drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară [art. 1244 şi art. 885 alin. (2), art. 886 şi art. 888 noul Cod Civil], câteva contracte solemne în mod tradiţional cum este donaţia [art. 1011 alin. (1) noul Cod Civil], contractul de ipotecă (art. 2378 noul Cod Civil), vânzarea imobilelor (care este supusă şi ea, conform art. 1676 noul Cod Civil, regulilor de carte funciară în privinţa transferului drepturilor reale - fiind aşadar necesară forma autentică şi pentru aceste contracte). Toate aceste contracte trebuie încheiate în forma înscrisului autentic. Face excepţie donaţia de bunuri mobile, când solemnitatea care trebuie respectată constă în remiterea materială a bunului sau bunurilor de la donator la donatar, precum şi donaţiile indirecte şi donaţiile deghizate [conform art. 1011 alin. (2) noul Cod Civil].
C. Contractele reale.
Sunt acele contracte pentru a căror formare, pe lângă acordul de voinţe al părţilor, este necesară şi remiterea materială a bunului care este obiectul prestaţiei uneia din părţi1. Conform art. 1174 alin. (4) noul Cod Civil, „Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului.” Se includ în această categorie: împrumutul de consumaţie, contractul de transport, donaţia prin intermediul darului manual, comodatul (împrumutul de folosinţă), depozitul şi contractul de gaj. Toate aceste contracte se consideră încheiate numai din momentul predării sau remiterii bunului la care se referă. în lipsa acestei formalităţi, nu avem de a face cu un contract real2 ci, cel mult, cu o promisiune de a contracta. Uneori însă, chiar şi această promisiune poate produce efecte, în condiţiile în care persoana interesată (adică beneficiarul prezumtiv al predării nerealizate) se adresează instanţei solicitându-i să pronunţe o hotărâre judecătorească menită să „ţină loc de contract.” Dincolo de exagerarea acestei reglementări (care sperăm că va dispărea printr-o modificare ulterioară a actualului cod), reţinem că, asemenea prevederi se regăsesc în art. 2145 noul Cod Civil, în materie de contract de împrumut, unde se prevede că „Atunci când bunul se află în deţinerea beneficiarului, iar promitentul refuză să încheie contractul, instanţa, la cererea celeilalte părţi, poate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract, dacă cerinţele legii pentru validitatea acesteia sunt îndeplinite.” în ce priveşte „cerinţele legii pentru validitatea acestuia despre care face vorbire textul legal, acestea sunt toate celelalte condiţii de validitate ale contractului în general (art. 1179 noul Cod Civil), mai puţin condiţia remiterii voluntare în scopul executării contractului promis bunului ce face obiectul derivat al prestaţiei contractului.
In literatura de specialitate şi în practica judiciară se afirmă că, în cazul contractelor reale, acordul de voinţă al părţilor realizat chiar şi în forniă autentică, fară a fi însoţit de remiterea materială a bunului, constituie în realitate o simplă convenţie nenumită, un antecontract sau o promisiune unilaterală de â contracta. Din acest antecontract se naşte în sarcina debitorului obligaţia de a încheia contractul real, prin manifestarea consimţământului şi remiterea materială a bunului (a se vedea TMB, s. a IlI-a, dec. nr. 2705 din 22 septembrie 1983, cu notă aprobatorie de L. Mihai şi C. Turianu, în RRD nr. 5/1985, pg. 52-58. în acelaşi sens: A. Pop. Gh. Bcleiu, Drept civil. Teoria generală a dreptului civil, Universitatea Bucureşti, 1980, p. 198; Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor Dreptul de moştenire, Ed. Universitatea Bucureşti, 1983, p. 201). în actualele reglementări, regăsim însă, situaţii în care, acordul de voinţe, fară remiterea bunului, poate fi „transfonnat" într-un adevărat contract real prin obţinerea unei hotărâri care să ţină loc de contract (a se vedea, de exemplu, art. 2145 noul Cod Civil). Această prevedere - inovaţie a legiuitorului român şi neregăsibilă în alte codificări modeme, este o reglementare profund discutabilă. In principal, pentru că „transformarea” promisiunii de a contracta într-un contract nu se poate realiza prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti, ci numai prin intermediul remiterii efective a bunului (a se vedea Ph. Malaurie, L. Aynes, Ph. Stoffel-Munck, op. cit., p. 201 şi urm.; L. Pop Contractul, p. 119 şi urm.).
Având în vedere cele arătate mai sus, în literatura de specialitate s-a spus, anterior intrării în vigoare a actualului cod că, în realitate, nu ne-am afla în prezenţa unei categorii distincte de contracte civile. Ele pot fi văzute ca o subcategorie a categoriei mai largi a contractelor solemne. Aceasta deoarece, remiterea sau tradiţiunea lucrului, obiect al contractului, de la o parte la cealaltă, ar constitui o solemnitate necesară pentru perfectarea contractului1. Prin urmare, contractele solemne s-ar putea grupa în: contracte autentice şi contracte reale. într-un caz, solemnitatea ar consta în forma înscrisului autentic, iar în celalalt caz, în remiterea materială a bunului, obiect al prestaţiei contractuale. Chiar dacă o asemenea includere a contractelor reale în sfera celor solemne nu are nimic forţat (în condiţiile în care se reţine că ele prezintă particularităţi în cadrul acestei categorii contractuale), chestiunea a fost tranşată de legiuitor în sensul tradiţional - prin reglementarea distinctă a categoriei contractelor reale la art. 1174 alin. (1) şi (4) noul Cod Civil
Importanţa clasificării contractelor după modul de formare
Importanţa clasificării de mai sus este evidentă, din punct de vedere practic, la nivelul condiţiilor de validitate. Dacă în cazul contractelor consensuale trebuie verificate condiţiile obişnuite de validitate — capacitate, consimţământ, obiect şi cauză [art. 1179 alin. (1) noul Cod Civil], în ce priveşte contractele solemne, trebuie verificată, pe lângă condiţiile generale de validitate [art. 1179 alin. (1) noul Cod Civil] şi respectarea formei cerută ad validitatem de lege [art. 1179 alin. (2) noul Cod Civil] sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 1242 noul Cod Civil), în timp ce, în cazul celor reale, este necesară verificarea condiţiilor generale de validitate [art. 1179 alin. (1) noul Cod Civil] şi a condiţiei remiterii bunului [art. 1174 alin. (4) noul Cod Civil], fiind însă indiferentă, din perspectiva validităţii, forma contractului.
