Contractele sinalagmatice imperfecte
| Comentarii |
|
contractele sinalagmatice imperfecte, există unele contracte unilaterale care pot, după încheierea lor, în mod ocazional, să dea naştere la obligaţii în sarcina creditorului, obligaţii pe care acesta nu şi le-a asumat iniţial. Este cazul contractului de depozit. Dacă depozitarul a făcut unele cheltuieli cu conservarea bunului aflat în depozit, deponentul va fi obligat să-i plătească valoarea acestora. Într-o asemenea situaţie, precum şi în altele similare, se constată că există obligaţii în sarcina ambelor părţi contractante. In literatura de specialitate, asemenea contracte sunt denumite contracte sinalagmatice imperfecte. Poartă această denumire deoarece obligaţiile celor două părţi, deşi reciproce, nu sunt şi interdependente. În doctrina juridică dezvoltată pe marginea textelor vechiului Cod civil, o întreagă teorie s-a dezvoltat pe tema acestei categorii contractuale, fară a se ajunge la vreun consens cu privire la calificarea lor şi, implicit, cu privire la situaţia lor juridică, în ipoteza neexecutării lor. Chestiunea ni se pare că este astăzi tranşată de chiar textul art. 1171 C. civ. care nu admite existenţa categoriei. Observăm astfel:
a) contractul „sinalagmatic imperfect” prin el însuşi, face să se nască obligaţii numai în sarcina uneia dintre părţi; naşterea ulterioară a unei alte obligaţii în sarcina celeilalte părţi are ca izvor un fapt juridic distinct şi anume, îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului;
b) caracterul reciproc al prestaţiilor este insuficient pentru a fi în prezenţa unui contract sinalagmatic. Este necesar ca obligaţiile sau datoriile părţilor să fie interdependente. Datoriile fac parte din conţinutul raportului contractual, în timp ce prestaţiile alcătuiesc obiectul său. Sunt contracte în care obligaţiile sunt reciproce, dar prestaţia la care se obligă o parte poate fi datorată unui terţ (stipulaţia pentru altul), într-o astfel de ipoteză, contractul este sinalagmatic, deşi între stipulant şi promitent nu există reciprocitate de prestaţii, dar există reciprocitate de obligaţii;
c) în sfârşit, cel mai important argument este că interpretarea art. 1171 C. civ. reclamă o excludere a tuturor contractelor ale căror obligaţii nu sunt deopotrivă „reciproce şi interdependente” din sfera contractelor sinalagmatice. Prin urmare, toate contractele care nu generează obligaţii interdependente şi reciproce trebuie considerate unilaterale.
Acestea sunt motivele pentru care susţinem că aşa-ziselor „contracte sinalagmatice imperfecte” li se aplică regimul juridic al contractelor unilaterale, atât în ceea ce priveşte proba, cât şi efectele şi executarea lor. Cu toate acestea, caracterul sinalagmatic poate fi dat de voinţa părţilor care, cu ocazia încheierii contractului, înţeleg să îşi asume obligaţii reciproce şi interdependente deşi contractul, prin natura sa, este unilateral. Intr-o asemenea ipoteză, trebuie să admitem că ne situăm în sfera contractelor sinalagmatice, datorită libertăţii de voinţă în desemnarea conţinutului contractual.
