Competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare
| Comentarii |
|
competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în prezent, având în vedere prevederile Legii nr. 71/2011, conform cărora, dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competenţa tribunalelor comerciale ori, după caz, de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor sau curţilor de apel, după intrarea în vigoare a noului Cod civil, competenţa de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secţiilor civile ale tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228 al Legii nr. 71/2011, respectiv secţiilor civile reorganizate conform art. 225 al Legii nr. 71/2011(1), contestaţiile la executare se judecă după aceleaşi reguli, nefiind identificată o modificare de esenţă sub acest aspect; secţiile „comerciale”, devenite civile, îşi păstrează completele specializate, care vor prelua aceleaşi cauze. Credem însă că nu se va mai putea ridica problema competenţei funcţionale, cât timp nu mai există distincţia de regim jurisdicţional între contestaţiile la executare în materie civilă şi cele în materie comercială, ceea ce va elimina posibilitatea unei declinări între secţii (având în vedere dispoziţiile noului Cod de procedură civilă, care prevăd posibilitatea declinării competenţei între secţii, posibilitate tradusă, în reglementarea anterioară, prin trimiterile administrative).
Reglementarea anterioară
Sub aspectul competenţei de soluţionare a contestaţiilor la executare, în reglementarea anterioară, prin Decizia nr. XV din 5 februarie 2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că revine judecătoriei competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei formulate împotriva executării silite propriu-zise şi a contestaţiei care vizează lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie. Pe de altă parte, competenţa de soluţionare a contestaţiei privind înţelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu, ce reprezintă o hotărâre judecătorească comercială sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdicţional, revine, după caz, instanţei comerciale sau organului jurisdicţional care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Problema care a apărut în practica judiciară a fost aceea a contestaţiilor la executare propriu-zise formulate împotriva unor acte de executare silită, având ca izvor o parte din considerentele deciziei amintite anterior. Astfel, se arată că:
„De fapt, cu privire la instanţa competentă să soluţioneze căile de atac în contestaţiile la executare nu există practică neunitară, divergenţele de opinie apărând în ceea ce priveşte secţia din cadrul instanţei de control judiciar la care trebuie să se înregistreze asemenea pricini.
Sub acest aspect, nu poate fi vorba despre o interpretare şi aplicare diferită a legii, deoarece, cu excepţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile celorlalte instanţe - acolo unde există secţii specializate - nu au o competenţă proprie prevăzută în texte de lege susceptibile de interpretări diferite.
Astfel, competenţa de soluţionare a căii de atac se verifică în raport cu nivelul instanţei, împărţirea pe secţii fiind o chestiune de organizare judecătorească.
Cu toate acestea, în considerarea principiului specializării, este firesc ca, atunci când contestaţia la executare propriu-zisă sau contestaţia la titlu vizează un titlu emis în materie comercială, acestea să se îndrepte la secţia comercială - dacă aceasta există - a instanţei competente.
Sub acest aspect, nu poate fi primit punctul de vedere exprimat în unele hotărâri, conform căruia, atunci când este vorba despre o contestaţie la executare propriu-zisă, natura litigiului rămâne fără relevanţă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât există posibilitatea ca, într-o atare contestaţie, să se invoce şi apărări de fond, a căror natură comercială să fie indiscutabilă”.
Această motivare vine în contradicţie cu dispozitivul deciziei în interesul legii, ceea ce a fost de natură să creeze opinii diferite în practica secţiilor civile şi comerciale ale instanţelor de control judiciar. Ca o opinie majoritară, s-a apreciat că, faţă de caracterul obligatoriu al dispozitivului, se vor judeca de secţiile comerciale numai acele contestaţii la executare în cadrul cărora se invocă apărări de fond cu caracter comercial.
