Competenţa materială a instanţelor judecătoreşti
| Comentarii |
|
competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, Competenţa materială presupune delimitarea între instanţe de grad diferit şi este reglementată de norme de ordine publică, având un caracter absolut.
În ceea ce priveşte reglementarea noului Cod de procedură civilă, se reţine că, sub aspectul competenţei materiale a instanţelor, ca modificare esenţială, dispare distincţia dintre litigiile comerciale şi cele civile. Se păstrează concepţia tradiţională de stabilire a competenţei materiale în raport de: natura pricinii; valoarea obiectului cererii; organul emitent (în materia contenciosului administrativ).
Sub aspectul obiectului concret al cererilor, nu există modificări de substanţă, prin enumerările cuprinse la art. 94 şi art. 95 NCPC fiind menţinute, în principiu, competenţele materiale aplicabile şi anterior. Spre deosebire însă de reglementarea anterioară, tribunalul devine instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. Tribunalul va judeca ca instanţă de recurs numai în cazurile prevăzute de lege şi va soluţiona apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Din punct de vedere al criteriului valorii pricinii:
- tribunalul devine instanţă cu plenitudine de competenţă pentru judecata de primă instanţă, faţă de prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC;
- curţile de apel devin instanţe de comun în ceea ce priveşte judecarea apelurilor, iar
- înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca, ca regulă, recursuri.
Judecătoriile devin instanţe de excepţie în materie civilă, renunţându-se la principiul plenitudinii de competenţă a acestora. Acestea par a deveni, aşa cum se arată în doctrină, „veritabile instanţe pentru micile creanţe”.
1. Competenţa materială a judecătoriei
2. Competenţa materială a tribunalului
3. Competența materială a curții de apel
4. Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
