Competenţa materială a curţii de apel
| Comentarii |
|
competenţa materială a curţii de apel, pentru procesele începute după intrarea în vigoare a NCPC (15 februarie 2013) - potrivit art. 96 pct. 1 NCPC, curţile de apel judecă, în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.
Este vorba despre litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei, care se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel [art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004].
Se reţine că textul modificat nu va duce la o interpretare diferită de cea de până acum cu privire la modul de aplicare a celor două criterii, valoric şi ierarhic.
Astfel, acest text de lege instituie două criterii alternative, dar care se aplică în două situaţii diferite: criteriul valoric în ceea ce priveşte litigiile referitoare la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora; criteriul organului emitent în ceea ce priveşte restul litigiilor privind actele administrative. Astfel, pentru litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale sau judeţene, precum şi pentru cele referitoare la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 1.000.000 lei, instanţa de fond competentă material este tribunalul; pentru cauzele având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele referitoare la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de peste 1.000.000 lei, instanţa de fond competentă material este curtea de apel.
Cauza ce va avea ca obiect contestarea unei decizii de impunere, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale în suma mai mică de 1.000.000 lei, chiar dacă emitentul actului administrativ-fiscal prin care au fost stabilite obligaţiile deduse judecăţii este o autoritate centrală, va fi de competenţa materială a tribunalului, iar nu a curţii de apel.
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (11) din aceeaşi lege, toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Curtea de apel mai judecă, în primă instanţă, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale (art. 610 NCPC); cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia [art. 142 alin. (1) NCPC].
Hotărârea pe care o pronunţă curtea de apel în primă instanţă poate să fie atacată numai cu recurs, nu şi cu apel, având în vedere că înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară curţii de apel, nu are competenţa de a judeca în apel, potrivit art. 97 pct. 1 NCPC.
96. Ca instanţe de apel, curţile de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă (art. 96 pct. 2 NCPC). Curtea de apel devine astfel instanţă de drept comun pentru soluţionarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în primă instanţă, cu excepţia celor care sunt susceptibile de a fi atacate numai cu recurs sau sunt date fără drept de apel.
în anumite materii, prin norme speciale se prevede în mod expres competenţa curţilor de a judeca în apel, spre exemplu: apelurile declarate împotriva încheierilor date de preşedintele tribunalului sau curţii de apel în procedura necontencioasă judiciară, conform art. 537 alin. (3) NCPC; apelurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11 din Legea nr. 85/2006, potrivit art. 8 din acelaşi act normativ.
97. Ca instanţe de recurs, curţile de apel judecă recursurile în cazurile anume prevăzute de lege, potrivit art. 96 pct. 3 NCPC. Astfel, curţile de apel pot soluţiona recursuri împotriva hotărârilor date în apel de tribunale, a celor date de tribunale în primă instanţă şi în alte cereri date prin lege în competenţa lor, care, potrivit legii, sunt supuse numai recursului, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. De exemplu, recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în fond de tribunale în materia contenciosului administrativ; recursurile împotriva hotărârii tribunalului privind liberul acces la informaţiile de interes public [art. 22 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 544/2001].
98. De asemenea, curtea de apel va judeca orice alte cereri date prin lege în competenţa lor, potrivit art. 96 pct. 3 NCPC. Exemplificativ, amintim: contestaţia împotriva deciziei de returnare a străinilor de pe teritoriul României [art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată]; contestaţia împotriva Hotărârea Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti [art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată].
99. Se observă şi reglementarea unei competenţe materiale speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, care poate judeca, între altele:
- acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, introdusă de statul interesat împotriva posesorului sau detentorului bunului [art. 68 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată];
- cererile prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996;
- apelul împotriva hotărârii arbitrale privind forma definitivă a metodo-logiilor negociate de organismele de gestiune colectivă, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite titularilor de drepturi de autor ori de drepturi conexe [art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe];
- apelul împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Bucureşti cu privire la cererea de înregistrare a unui partid politic sau la cererea prin care Ministerul Public solicită încetarea activităţii partidului şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice, conform art. 21 alin. (2) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, republicată.
Reglementarea anterioară
Pentru procesele începute înainte de data de 15 februarie 2013, curţile de apel sunt instanţe de excepţie în privinţa judecării apelurilor, având în vedere că tribunalele sunt instanţe de excepţie în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. în condiţiile în care tribunalele sunt instanţe de apel de drept comun, înseamnă că instanţele de recurs de drept comun sunt curţile de apel.
Prin Legea nr. 202/2010, curţile de apel au devenit instanţe de recurs pentru următoarele cereri:
1) în ceea ce priveşte cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, acestea sunt de competenţa tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. h) CPC, indiferent de valoarea sumei solicitate cu titlu de despăgubiri. Având în vedere redactarea dată art. 2821 CPC prin Legea nr. 202/2010, hotărârile date de tribunal în primă instanţă cu privire la cererile din această categorie vor fi supuse doar recursului la curtea de apel, indiferent de valoarea pretenţiilor;
2) în cazul cererilor având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnării în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, hotărârea dată în primă instanţă de tribunal este supusă doar recursului la curtea de apel;
3) de asemenea, hotărârile pronunţate în cererile de acordare a despăgubirilor şi de repunere în drepturi formulate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 221/2009, care sunt de competenţa în primă instanţă a tribunalului, sunt supuse recursului la curtea de apel;
4) potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
