Excepţia nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată
| Comentarii |
|
excepţia nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată, este o excepţie de procedură, dilatorie şi absolută, normele care reglementează compunerea sau constituirea instanţei fiind norme de organizare judiciară, imperative (cu excepţia normelor de ordine privată ale art. 42 NCPC).
Instanţa se pronunţă asupra excepţiei, indiferent de soluţie, printr-o încheiere interlocutorie (care leagă instanţa, în sensul că ulterior nu poate reveni asupra soluţiei date prin această încheiere), care poate fi atacată numai odată cu fondul.
Dacă a fost pronunţată o hotărâre de primă instanţă, încălcarea acestor reguli poate fi invocată în apel, iar dacă hotărârea este definitivă (este dată fără drept de apel ori este dată în apel), pe calea recursului.
Nelegala compunere sau constituire a instanţei nu poate fi invocată în calea extraordinară de atac a revizuirii, deoarece această critică nu figurează printre motivele limitativ prevăzute pentru exerciţiul acesteia.
Spre deosebire de reglementarea anterioară, dacă hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi s-a invocat excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra ei, poate să fie exercitată contestaţia în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 NCPC.
Încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la compunerea sau constituirea instanţei atrage nulitatea hotărârii pronunţate; este vorba de o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, potrivit dispoziţiilor art. 176 pct. 4 NCPC.
Compunerea şi constituirea instanţei
Prin „compunerea instanţei” se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege.
în condiţiile Legii privind organizarea judiciară nr. 304/2004, republicată [art. 54 alin. (1)], cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel, se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
La judecata apelurilor şi a recursurilor se aplică întotdeauna sistemul colegialităţii. Astfel, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Având în vedere principiul accesorium sequitur principale, contestaţia la titlu, contestaţia în anulare, revizuirea, cererea de îndreptare a erorilor materiale, cererea de lămurire şi completare a hotărârii, care sunt cereri subsecvente faţă de pricina în care a fost pronunţată hotărârea a cărei îndreptare, lămurire sau completare, revizuire ori anulare se solicită, vor fi soluţionate în aceeaşi compunere în care s-a pronunţat hotărârea respectivă.
Potrivit art. 613 alin. (1) NCPC, curtea de apel va judeca acţiunea în anularea hotărârii arbitrale în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.
„Constituirea instanţei” desemnează alcătuirea completului de judecată cu toate persoanele şi organele prevăzute de lege, adică, pe lângă judecători, cu grefier, magistrat-asistent, procuror, asistenţi judiciari (în conflictele de muncă şi asigurări sociale) etc.
Prin nelegala compunere a completului se înţelege că pricina a fost judecată de un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel impus de lege de către un judecător incompatibil sau de către un judecător stagiar, deşi cauza era de competenţa unui judecător definitiv etc., iar nelegala constituire a completului presupune că instanţa nu a fost alcătuită cu toate organele şi persoanele prevăzute de lege.
în noua reglementare, potrivit prevederilor art. 19 NCPC, „judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii”.
Astfel, judecătorul care a participat la toate fazele procesului este cel care trebuie să pronunţe hotărârea.
Dar, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 2 NCPC, „casarea unor hotărâri se poate cere numai (...) dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii”.
în acest sens, dacă cel care a pronunţat hotărârea a participat la dezbaterea în fond, dar nu şi la cercetarea judecătorească sau la administrarea probelor, această împrejurare nu constituie motiv de casare.
Cu privire la greşita constituire, art. 488 alin. (1) pct. 1 NCPC se referă la casarea unor hotărâri dacă acestea au fost pronunţate de un complet ce nu a fost alcătuit potrivit dispoziţiilor legale.
