competenţă generală, instituţie de drept procesual civil prin intermediul căreia se delimitează atribuţiile instanţelor judecătoreşti de activitatea altor autorităţi sau instituţii. Constituţia României instituie, în această privinţă, principiul potrivit căruia justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Aceasta înseamnă că toate cauzele civile sau de altă natură sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, cu excepţia acelora date în mod expres prin lege în căderea altor autorităţi sau instituţii; natura unor litigii determină necesitatea rezolvării lor de către alte organe decât instanţele judecătoreşti. Astfel, în sistemul nostru de drept anumite cauze se soluţionează de organele administrative cu activitate jurisdicţională. C.g. a instanţelor judecătoreşti se stabileşte după alte criterii decât cele prevăzute de lege pentru alte autorităţi sau instituţii, cum este cazul organelor arbitrale sau ale birourilor notarilor publici; competenţa organelor arbitrale se determină pe baza acordului de voinţă al părţilor; c.g. a instanţelor judecătoreşti se delimitează de activitatea birourilor notariale în funcţie de caracterul contencios sau necontencios al cererii; în materie succesorală, legea instituie o procedură necontencioasă ce se desfăşoară în faţa notarului public; prin natura acestei proceduri, notarii publici au competenţa de a soluţiona doar cereri cu privire la care există un acord între părţi (de exemplu, în legătură cu numărul şi calitatea moştenitorilor sau în ce priveşte compunerea masei succesorale); dacă intervine un dezacord între părţi, competenţa de soluţionare a cererilor menţionate revine instanţelor judecătoreşti; soluţionarea litigiilor succesorale de către instanţele judecătoreşti nu este însă condiţionată de sesizarea prealabilă a birourilor notariale.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Competenţă generală
