Contestarea judiciară a soluţiei din procedura prealabilă fiscală
| Comentarii |
|
contestarea judiciară a soluţiei din procedura prealabilă fiscală, în raport de soluţia organului fiscal, distingem mai multe ipoteze:
1. Contestatia este admisă.
Dacă contestatia viza anularea unui act, acesta va fi desfiintat în termen de 30 de zile. Dacă contestatia viza emiterea unui act, acesta va fi emis în termen de 45 de zile.
2. Contestaţia este admisă, cu reverificare.
Soluţia este posibilă, doar dacă actul iniţial există. Acesta va fi desfiinţat, organul emitent va reface procedura de reverificare şi va emite un nou act administrativ fiscal. Contribuabilul, dacă este în continuare lezat de acest nou act, reîncepe procedura de contestare. Contribuabilul poate să conteste decizia de admitere cu soluţia reverificării, dacă consideră că drepturile sale sunt lezate prin
introducerea unei cereri de chemare în judecată. Prin acţiune se va solicita instanţei de judecată anularea deciziei de reverificare.
3. Contestaţia este respinsă.
Aceasta este probabil ipoteza cea mai frecventă. Contribuabilul va continua procedura de contestare în etapa judiciară. Dacă există un act administrativ fiscal, atunci cererea adresată instantei va fi o cerere în anulare cu două obiecte: decizia de soluţionare şi actul iniţial. Dacă nu există un act administrativ fiscal iniţial, atunci cererea adresată instantei va fi o cerere mixtă în anularea deciziei de soluţionare şi în obligaţie de a face pentru emiterea actului dorit.
Instanţa de judecată nu poate fi sesizată decât după emiterea deciziei de soluţionare a contestatiei. Condiţia prealabilă a acţiunii în anulare este dată de definitivarea situaţiei fiscale la organul fiscal prin soluţionarea contestaţiei prealabile.
4. Contestaţia nu este soluţionată în termen.
Contribuabilul la expirarea termenului de soluţionare se va adresa instanţei de judecată cu o acţiune în obligaţia de a face, solicitând obligarea organului fiscal la emiterea deciziei de soluţionare.
Contribuabilul nu poate antama fondul cauzei, ci doar poate solicita obligarea organului fiscal la emiterea deciziei de soluţionare a contestatiei.
5. Soluţionarea contestaţiei este suspendată.
Contribuabilul va contesta în instanţă decizia de suspendare. Acţiunea are caracter mixt, întrucât instanţei i se solicită, pe de o parte, anularea deciziei de suspendare, pe de altă parte obligarea organului fiscal la emiterea deciziei de soluţionare a contestatiei.
Procedura în cazul actiunilor în anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei, a deciziei de refacere a actului ori a reverificării, a deciziei de suspendare.
Decizia organului fiscal este susceptibilă de a fi atacată, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, împreună cu actul atacat dacă acesta există. Procedura va fi guvernată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, a se vedea: C.A. Bacău, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 40/2010: Astfel, instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării
controlului de legalitate asupra substanţei măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.
în calea judecătorească de atac se vor contesta decizia de soluţionare emisă de organul fiscal de soluţionare şi eventual actul administrativ-fiscal emis de organul fiscal; decizia de soluţionare şi eventual refuzul de a emite actul solicitat; decizia de soluţionare şi dispoziţia de reverificare; decizia de suspendare a soluţionării.
Judecata se face conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Competenţa materială revine instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de două criterii: valoarea actului atacat şi autoritatea emitentă.
în acest sens, a se vedea: C.A. Bacău, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 75/2009: Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 (n.n.) de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 (n.n) de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Cu privire la termenul de introducere a contestaţiei în faţa instanţei de contencios administrativ, acesta este dat de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume 6 luni de la emiterea deciziei de soluţionare.
în acest sens, a se vedea: C.A. Tg. Mureş, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 773/2008: Potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducere a cererii în anulare este de 6 luni şi curge de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă. Or, aşa cum rezultă din lucrările dosarului, dec. nr. 87/16.11.2006 a D.G.F.P.M. s-a comunicat reclamantului la data de 21 noiembrie 2006 (...), astfel încât introducerea cererii la data de 18 mai 2007 la Tribunalul Mureş este în cadrul celor 6 luni prevăzute de lege.
Momentul introducerii cererii de chemare în judecată depinde de finalizarea procedurii prealabile. Astfel, termenul curge de la data comunicării deciziei de soluţionare.
În acest sens, a se vedea: C.A. Bacău, s. com., cont. adm. fisc., sent. nr. 25/2009: Având în vedere că, la data sesizării instanţei, reclamanta nu era în posesia deciziei organului administrativ fiscal, curtea de apel urmează a reţine că, într-adevăr, prezenta acţiune, formulată la data de 11.02.2008, este prematură. Este adevărat că, prin art. 2 lit. g) şi art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, se prevede că partea care nu a primit niciun răspuns în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, dacă prin lege nu se prevede alt termen. în speţă, părţile se află într-o procedură specială, a contenciosului administrativ fiscal, termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc., de soluţionare a contestatiilor, fiind de 45 de zile, termen care însă este de recomandare, şi nu de decădere.
Suspendarea efectelor actului administrativ fiscal. Contestarea actului administrativ fiscal pune în discuţie şi problema suspendării efectelor acestuia cu predilecţie ale deciziei de impunere. Cadrul normativ de raportare este dat de art. 15 din Legea nr. 554/2004. în ceea ce priveşte condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru a dispune suspendarea, acestea sunt: cauza justificată şi iminenţa producerii unui prejudiciu. Suspendarea este condiţionată de depunerea unei cauţiuni în cuantumul stabilit de instanţă, de până la 20% din valoarea actului contestat dacă acesta este evaluabil în bani ori în cuantum de până la 2.000 lei pentru acţiunile al căror obiect nu este evaluabil în bani.
în acest sens, a se vedea: C.A. Bacău, s. com., cont. adm. fisc., dec. nr. 149/2009: Potrivit art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate suspenda executarea actului administrativ dedus judecăţii în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente. O astfel de măsură se justifică dacă actul administrativ conţine dispoziţii care, dacă ar fi aduse la îndeplinire mai înainte de exercitarea de către instanţă a controlului de legalitate, ar produce consecinţe grave sau imposibil de înlăturat în cazul anulării actului. Scopul măsurii de suspendare este tocmai acela de a evita producerea pagubei. Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, iar în speţă, fără a antama fondul, constată că susţinerile reclamantei vizează elemente de fapt, dar şi de aplicare a legii, contrare celor reţinute de organele de inspecţie fiscală şi deci care vor face obiectul probaţiunii în cadrul acestui dosar. în ceea ce priveşte prejudiciul, este evident că punerea în executare a deciziei contestate şi măsurile de indisponibilizare a bunurilor societăţii creează acesteia o pagubă, pagubă care are caracter iminent, dat fiind că s-a trecut la executare, constând în aceea că societatea nu-şi mai poate îndeplini obiectul specific de activitate.
Suspendarea poate fi solicitată pe cale de acţiune principală, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, imediat ce a fost comunicat actul ori pe cale de cerere accesorie, în condiţiile art. 15 odată cu cererea în anularei Condiţiile de acordare a suspendării sunt limitate şi prin jurisprudenţa înaltei Curţi.
În acest sens, a se vedea: I.C.C.J., s. cont. adm. fisc., dec. nr. 2537/2010: Simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la afirmaţiile părţilor. Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal, care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului.
Soluţiile instanţei. Instanţa poate admite acţiunea, caz în care dispune: anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a actului administrativ fiscal contestat; anularea deciziei de soluţionare şi emiterea actului solicitat; anularea deciziei de suspendare şi reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile; anularea deciziei de soluţionare şi a dispoziţiilor de reverificare. Admiterea acţiunii poate fi parţială ori totală. Dacă după anularea deciziei ori a actului, instanţa dispune emiterea unui nou act, sunt aplicabile dispoziţiile de la obligaţia de a face. Instanţa poate respinge acţiunea, caz în care decizia de soluţionare şi actul administrativ contestat rămân în fiinţă; reverificarea se va realiza cu emiterea noului act, supus din nou contestării; suspendarea va produce efecte până la soluţionarea cauzei conexe, după care procedura de soluţionare a contestaţiei prealabile va fi reluată cu soluţiile prezentate anterior.
Procedura de judecată în cazul acţiunilor în obligaţie de a face
Contribuabilul poate solicita instanţei să oblige organul de soluţionare la emiterea deciziei de soluţionare. Acesta va dovedi că a depus contestaţia prealabilă şi că termenul de soluţionare prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. a
expirat. Acţiunea poate fi introdusă în termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data expirării termenului de soluţionare a contestatiei.
Instanţa competenţă şi procedura de judecată sunt cele indicate de Legea nr. 554/2004.
Soluţiile instanţei. Instanţa poate admite acţiunea, caz în care va dispune obligarea organului fiscal la emiterea actului. Conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârii definitive se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Executarea este asigurată sub sancţiunea prevăzută la art. 24 alin. (2) ori alin. (3) din Legea nr. 554/2004: în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere; neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţa de contencios administrativ şi după aplicarea amenzii constituie infracţiune. Instanţa poate respinge acţiunea, caz în care autoritatea publică nu este obligată să emită decizia de soluţionare.
În acest sens, a se vedea: I.C.C.J., s. cont. adm. fisc., dec. nr. 739/2012: Din economia textului de lege cuprins în art. 24 din Legea nr. 554/2004, rezultă faptul că se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri, numai în cazul în care termenul de executare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, pronunţate de o instanţă de contencios administrativ, nu este respectat. Astfel fiind, obligarea unei autorităţi publice la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii ce urmează a fi executată, este nelegală.
