Conținutul acordurilor colective de muncă
| Comentarii |
|
conținutul acordurilor colective de muncă, cu privire la clauzele acordurilor colective de muncă, art. 25 din H.G. nr. 833/2007 menționează că „acordurile colective nu pot conține prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative. Clauzele acordurilor colective nu pot exceda sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu”. Este vorba despre o limitare de fond comparativ cu contractul colectiv de muncă.
Specificul clauzelor acordurilor colective de muncă particularizează acordurile colective față de contractele colective de muncă. Legea nr. 188/1999, la fel ca H.G. nr. 833/2007, reglementează prin art. 72 alin. (1) următoarele clauze care pot face parte din conținutul acordurilor colective de muncă:
,,a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă;
b) sănătatea și securitatea în muncă;
c) programul zilnic de lucru;
d) perfecționarea profesională;
e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale sau desemnați ca reprezentanți ai funcționarilor publici”.
Clauzele acordurilor colective de muncă au avantajul de a cuprinde dispoziții suplimentare față de prevederile legale, fapt care le apropie de contractele colective de muncă.
Cu privire la conținutul minimal al acordurilor colective de muncă, art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 833/2007 stabilește că acordurile colective de muncă se încheie în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte, și trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:
,,a) informații referitoare la cele două părți, inclusiv calitatea persoanelor semnatare și actul în baza căruia respectivele persoane au drept de reprezentare;
b) perioada pentru care se încheie acordul colectiv;
c) domeniul de aplicare;
d) obligațiile asumate de cele două părți, pe fiecare dintre domeniile pentru care s-a negociat;
e) data încheierii și semnăturile reprezentanților;
f) alte informații, conform obligațiilor instituite prin lege".
Aceste informații minimale prevăzute cu titlu de obligativitate de către legiuitor pot fi completate și cu alte informații negociate de părți, care pot fi inserate în acordul colectiv și sub formă de anexe.
Legea nr. 62/2011 a prevăzut, în ceea ce privește conținutul acordurilor colective de muncă, faptul că acestea nu pot conține prevederi în bani și în natură diferite de ceea ce stabilesc dispozițiile legii pentru categoriile respective de personal. Excepția o constituie situația când cuantumul drepturilor salariate este prevăzut între limite minime și maxime. În această situație, așa cum am arătat, se poate stabili cuantumul salariilor prin negociere colectivă. Situația este similară, de altfel, cu regimul juridic al contractelor colective de muncă încheiate în sectorul bugetar. În cazul în care părțile nesocotesc aceste dispoziții legale, clauzele sunt lovite de nulitate absolută.
Curtea Constituțională a stabilit în Decizia nr. 1221/2009 „că este firesc ca drepturile de natură salariate ale funcționarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege și nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, 1a fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora și, în special, sursa de finanțare a acestor venituri, și anume bugetul public național. Faptul că aceste elemente ale contractului colectiv de muncă nu sunt supuse negocierii între părți nu are semnificația încălcării dreptului 1a negocieri colective în materie de muncă, consacrat de art. 41 alin. (5) din Constituție, în condițiile în care art. 9 din Legea fundamentală, invocat de autorul excepției, prevede expres că «Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii»”.
În Decizia nr. 1204/2010, Curtea Constituțională a stabilit că, prin reglementarea pe cate legală a drepturilor de natură salariate a funcționarilor publici, „manifestarea autonomiei locale, în acest context, nu suferă o restrângere constituțională. Astfel, aptitudinea legală a autorităților autonome de a decide, în mod independent și sub propria răspundere, asupra problemelor colectivităților teritoriale în care funcționează, nu trebuie absolutizată, neputând depăși cadrul legal, aplicabil pe întreg teritoriul țării, așa cum arată înseși prevederile Cartei europene a autonomiei locale amintită de autorul excepției în art. 3 pct. 1. Așadar, imposibilitatea negocierii de către o autoritate locală a nivelului drepturilor salariale suplimentare în raport cu cele stabilite de lege nu încalcă normele constituționale referitoare la principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice [art. 120 alin. (1) din Constituție] și la autoritățile comunale și orășenești [art. 121 alin. (1) și (2) din Constituție].
Curtea de Apel Alba lulia, respingând prin decizia nr. 1331/CA din 17 decembrie 2008 recursul înaintat de sindicatul salariaților și de către funcționarii publici din Primăria Mediaș împotriva primarului Municipiului Mediaș, Direcției Fiscale Locale, Direcției Asistență Socială, Direcției Poliția Comunitară și Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor pentru obligarea la plata sporului de fidelitate și loialitate stabilit în actul adițional la acordul colectiv de muncă, a stabilit că „Din prevederile art. 72 ale Legii nr. 188/1999 - republicată și completată - nu rezultă dreptul de a negocia și cuprinde în contractul colectiv de muncă sau acte adiționale la acest contract clauze cu privire la acordarea de către autoritatea angajatoare a sporului de loialitate și fidelitate. Atât Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cât și Ordonanțele Guvernului nr. 6/24 ianuarie 2007 și nr. 9/30 ianuarie 2008 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici nu prevăd acordarea în favoarea funcționarilor publici a sporului de loialitate și de fidelitate. Prin urmare, cuprinderea în actul adițional nr. 3/2007 la Contractul colectiv de muncă a sporurilor de loialitate și fidelitate nu este legală, nefiind prevăzut de lege acest spor și totodată pârâții neavând nici competența legală să negocieze și să includă aceste drepturi în acte adiționale la contractul colectiv de muncă conform art. 72 din Legea nr. 188/1999".
Tot în aceeași materie, Curtea de Apel Cluj a respins recursul înaintat de reclamanții funcționari publici în cadrul Serviciului Public al Poliției Comunitare Z. prin care solicitau pârâților, respectiv Primarul Municipiului Z., Consiliul Local al Municipiului Z. și Serviciul Public Poliția Comunitară Z., plata sumei de 180 de lei lunar pe durata valabilității acordului colectiv încheiat. Instanța a respins această cerere „întrucât, așa cum a reținut și tribunalul, legiuitorul a permis acordarea unor «drepturi speciale» doar în situația în care acestea sunt menite a duce la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la menținerea sănătății și securității muncii personalului angajat, respectiv care presupun avansarea unor cheltuieli de investiții și/sau servicii, însă numai la nivel de instituție. În esență, această reglementare legislativă nu permite acordarea, pe calea ocolită a măsurilor privind menținerea sănătății și securității muncii, a unor drepturi sau sporuri salariale, or, raportat la starea de fapt dedusă judecății, tocmai acest lucru este urmărit de reclamanți”.
Funcționarii publici, negociind colectiv cu instituția sau autoritatea publică, beneficiază de un regim juridic apropiat de cel al salariaților, acest fapt fiind unul de natură pozitivă, deoarece dialogul social trebuie extins pentru cât mai multe categorii de lucrători, astfel încât și dezideratul păcii sociale să fie îndeplinit la nivelul statului.
Referitor la conținutul acordurilor colective de muncă, în special cu privire la posibilitatea de a se face referire și la drepturi bănești, este de reținut faptul că, în anul 2013, a fost încheiat Acordul colectiv de muncă privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiștii din Ministerul Afacerilor Interne. Acordul produce efecte pentru anii 2013-2014. În cuprinsul acordului au fost prevăzute aspecte referitoare la condițiile de muncă, respectiv asigurarea condițiilor de mediu și de spațiu adecvate pentru desfășurarea profesiei, amenajarea de vestiare, băi etc. Polițiștii care prestează muncă de noapte beneficiază de controale medicale gratuite și de reduceri pentru procurarea medicamentelor.
Acordul colectiv cuprinde și încheierea de către M.A.I. a contractelor de asigurare facultativă pentru mijloacele de mobilitate navală și terestră. Acordul colectiv cuprinde și un Protocol încheiat în conformitate cu prevederile art. 153 din Legea nr. 62/2011 care stabilește următoarele: „părțile semnatare ale Acordului colectiv privind raporturile de serviciu convin ca, în termen de 60 de zile de la data semnării prezentului Protocol, să întreprindă demersurile necesare din competență în vederea elaborării și promovării unui proiect de ordonanță de urgență a Guvernului care să aibă ca obiect de reglementare plata unui spor de 100% din salariul funcției de bază pentru munca prestată în ziua de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează”. Până la această dată nu a fost adoptată ordonanța de urgență prevăzută în Protocol. Cu toate acestea, este de remarcat modalitatea prin care părțile pot stabili în cuprinsul acordului colectiv de muncă prevederi referitoare la drepturile salariale, o opțiune în acest sens fiind convingerea ministerului să promoveze un act legislativ de consolidare a drepturilor funcționarilor publici. Nu este lipsit de interes nici temeiul legal la care au apelat părțile pentru încheierea acestui protocol, respectiv art. 153 din Legea nr. 62/2011.
Prevederile Legii nr. 188/1999 în materia acordurilor colective de muncă au făcut obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate, la care Curtea Constituțională a răspuns prin Deciziile nr. 1221/2009, 1204/2010 și 1010/2011, Curtea respingând de fiecare dată excepțiile în cauză. În principiu, Curtea a arătat că nu poate fi vorba de discriminare între salariați și funcționari publici în ceea ce privește obiectul negocierii colective, deoarece funcționarii publici au un statut special diferit de cel al salariaților. În acest context, apare ca firească deosebirea cu privire la obiectul negocierii colective în ceea ce privește drepturile în bani și în natură. Curtea Constituțională folosește însă și un argument eronat, susținând că în Convenția nr. 98/1949 a O.l.M, se stabilește că prevederile negocierii colective nu se aplică și funcționarilor publici, fără a tine seama că O.I.M. a emis o serie de Convenții ulterioare în care reglementează negocierea colectivă și în cadrul funcționarilor publici.
