Contracte negociate şi contracte de adeziune.
| Comentarii |
|
contracte negociate şi contracte de adeziune, încadrarea unui contract în una sau alta din aceste categorii se face ţinând cont de posibilitatea sau imposibilitatea părţilor de a stabili conţinutul său prin negocieri, adică prin acordul de voinţe . Clasificarea este dedusă din existenţa unei reglementări exprese a contractului de adeziune în art. 1175 C. civ.
A. Contractele negociate. Sunt acele contracte în care toate condiţiile şi clauzele lor, natura, întinderea şi calitatea prestaţiilor la care se obligă părţile contractante, sunt rezultatul negocierilor libere. Contractul negociat este tipul tradiţional de contract. Negocierile pot dura ore, zile, luni sau chiar ani. Contractul se formează, de multe ori, după discuţii şi tratative, fiind rezultatul unor serii de propuneri şi contrapropuneri. Aceasta este regula tradiţională şi, am putea spune, obişnuită, de încheiere a contractelor. De aceea, prin actualele prevederi ale Codului civil se acordă o importanţa majoră fazei precontractuale, adică fazei negocierilor contractuale al căror parcurs este complex şi se poate concretiza în contracte de negociere sau acorduri de principiu sau care se poate realiza simplu, printr-un acord instantaneu sau chiar printr-un act de executare care dovedeşte incontestabil intenţia celui care săvârşeşte acest act de a accepta oferta de a contracta. Fazei precontractuale îi sunt dedicate mai multe texte legale privitoare la oferta de a contracta, la acceptarea acesteia, la obligaţiile părţilor din faza negocierilor (din care reţinem în special obligaţia de bună-credinţă şi obligaţia de confidenţialitate). Aceste prevederi sunt cuprinse în Secţiunea a 3-a („încheierea contractului”), a Capitolului I („Contractul”), din care reţinem, în special, art. 1183-1184 noul cod civil referitoare la buna-credinţă în negocieri şi la obligaţia de confidenţialitate.
B. Contractele de adeziune. Sunt acele contracte al căror conţinut, ale căror clauze, sunt prestabilite, în întregime, de către una dintre părţi. Cealaltă parte nu are posibilitatea să le discute; ea este liberă să le accepte sau să nu le accepte; dacă acceptă, atunci aderă pur şi simplu la contractul prestabilit. Frecvenţa acestor contracte este în creştere. Şi, de regulă, în caracterizarea lor, se pune accentul pe inegalitatea economică a părţilor: una dintre părţi (mai puternică economic) este în măsură să „dicteze” celei mai slabe, încheierea contractului în anumite condiţii. Dincolo însă de imoralismul implicit sugerat pentru această categorie de contracte, ar fi incorect să nu reţinem şi utilitatea lor economică. Contractele de adeziune par a fi astăzi instrumente juridice indispensabile pentru un circuit economic firesc, în condiţiile în care o negociere pentru fiecare produs sau serviciu achiziţionat, mai ales în cazul în care se pune problema unor detalii contractuale, este practic imposibilă. De aceea, apare ca natural să se permită profesionistului să propună o formulă contractuală-tip (de unde şi denumirea de contracte-tip) care să rezolve impasul pe care l-ar crea negocierile prelungite.
Contractele de adeziune constituie categoria de contracte foarte frecvent întâlnite în epoca modernă şi care astăzi fac parte din cotidianul oricui. Sunt de inclus în această categorie: contractul de transport de persoane pe calea ferată, abonamentul la radio şi televiziune, abonamentele telefonice, contractele de asigurare, vânzarea de autoturisme noi, contractul de furnizare a apei, gazului, electricităţii etc. Toate aceste contracte sunt sub aspectul conţinutului, opera uneia din părţi. Este vorba de partea contractantă care, adesea, are dreptul de cvasi-monopol juridic sau un monopol de fapt, sau cel puţin o poziţie de superioritate tehnică sau economică în privinţa operaţiunilor juridice şi prestaţiilor care alcătuiesc obiectul contractelor respective. Astfel se explică de ce, uneori, este posibil ca cel mai puternic economic să-şi impună punctul de vedere, stabilind propria sa lege, existând riscul de a-1 dezavantaja pe cel mai slab. De aceea, în scopul protejării marii majorităţi, legiuitorul intervine adesea şi stabileşte anumite reguli şi limite pe care partea ce predetermină conţinutul contractelor de adeziune este obligată să le respecte. Cel mai citat model de intervenţie în această privinţă este dreptul protecţiei consumatorului care cuprinde o sumă de norme menite să intervină în faza premergătoare „aderării” la oferta profesionistului prin instituirea unor termene de reflecţie sau după acest moment, prin intermediul dreptului de dezicere, prin reguli stricte legate de informarea consumatorilor şi transparenţa contractuală, prin intermediul protecţiei împotriva clauzelor abuzive3 şi prin numeroase alte mijloace al căror scop este protecţia consumatorului împotriva potenţialelor abuzuri ale profesionistului.
In doctrină s-a sugerat că trăsăturile specifice ale contractelor de adeziune sunt următoarele:
a) contractele de adeziune presupun inegalitatea economică a părţilor contractante. Nu este în realitate vorba decât de o inegalitate într-un sector economic dat, în care, de regulă, datorită profesionalismului ridicat al serviciilor şi produselor din acel sector, se ajunge la o situaţie de inegalitate între contractanţi. Bineînţeles că această inegalitate poate fi şi economică, dar nu este neapărat necesar. Important este mecanismul care generează contractul final;
b) oferta de a contracta este una imutabilă, adică standardizată şi generală, care nu depinde de persoana destinatarului, este perpetuă (în sensul că se întinde la toate potenţialele contracte care ar putea fi încheiate într-o anumită perioadă de timp cu ofertantul lor) şi de regulă, detaliată (în sensul că ea cuprinde toate clauzele viitorului contract care urmează a lua naştere prin aderare, adică prin acceptarea fară rezerve sau modificări a ofertei standardizate);
c) elementul esenţial însă al contractelor de adeziune, constă în lipsa oricărei negocieri la încheierea sa. Una dintre părţi — emitentul ofertei standardizate, este creatorul unilateral al conţinutului viitorului contract. Cerinţa impusă legal de art. 1175 noul Cod Civil este aceea ca clauzele sau condiţiile esenţiale ale acestui contract să fie stabilite în manieră unilaterală - adică redactate efectiv de una dintre părţi sau redactate după instrucţiunile sale, fară ca cealaltă parte să fi avut posibilitatea să le influenţeze.
Contractele de adeziune, datorită mecanismului de formare al acestora, reprezintă terenul propice pentru prezenţa unor fenomene juridice cum ar fi clauzele abuzive. Deoarece detaliile ofertei standardizate, aşadar ale viitorului contract-tip, sunt gândite unilateral de către una dintre părţi, este explicabilă redactarea clauzelor într-o manieră favorabilă acesteia şi mai puţin favorabilă celeilalte părţi. Dezechilibrul astfel creat, generează o situaţie defavorabilă uneia dintre părţi şi deschide discuţia clauzelor contractuale abuzive. în raporturile de consum, reprimarea acestor clauze are loc prin intermediul unei complexe legislaţii - din care reţinem cu titlu principal Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, dar care este însoţită şi de numeroase alte norme din sfera aceluiaşi drept al protecţiei consumatorului al căror scop final este acelaşi. Problematica clauzelor abuzive o vom analiza ca excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului în cuprinsul capitolului dedicat efectelor contractului.
C. Contractele forţate. Unii autori consideră că, alături de contractele negociate şi de cele de adeziune, ar trebui reţinută şi categoria aparte a contractelor forţate. Prin contracte forţate înţelegem acele contracte pe care suntem obligaţi prin lege să le încheiem. De asemenea, în principiu, conţinutul sau cuprinsul lor este stabilit tot prin lege. Astfel, este cazul contractului de asigurare pentru proprietarii de autoturisme noi sau de asigurare a unor bunuri de mare importanţă, cum sunt imobilele, pentru anumite riscuri. De asemenea, putem aminti şi consacrarea prin lege a dreptului de preempţiune. în cazul vânzării unor bunuri imobile, cum sunt terenurile forestiere, vânzarea imobilelor monumente istorice etc.
Contractele forţate se consideră că se deosebesc de cele de adeziune deoarece conţinutul contractelor de adeziune şi condiţiile lor de încheiere sunt stabilite prin voinţa exclusivă a uneia din părţi. Dimpotrivă, conţinutul contractelor forţate este stabilit direct de către lege. Este important să reţinem că această categorie are un rol distinct sub multe aspecte - între altele, unele din mijloacele care ar putea fi invocate în vederea corectării inegalităţii care există între contractanţi în ambianţa creată de contractele de adeziune, nu pot fi invocate şi în cazul contractelor forţate.
Importanţa
Importanţa clasificării prezentate mai sus este incontestabilă din punct de vedere practic. Primul aspect de interes care se desprinde din clasificarea de mai sus este dat de faptul că invocarea dezechilibrului contractual şi a efectelor sale defavorabile între părţi este mai lesne de făcut în cazul contractelor de adeziune decât în cadrul celor negociate. Pe de altă parte, de regulă, în cazul contractelor de adeziune, legea specială instituie instrumente speciale de intervenţie în contracte care simplifică acţiunile celor interesaţi, în timp ce, pentru contratele negociate trebuie în principiu invocat dreptul comun în materie. De asemenea, clasificarea acestor contracte prezintă importanţă notabilă şi în privinţa regulilor de formare a consimţământului părţilor la încheierea contractului. Adeziunea simplă la contractele de adeziune - adică acceptarea fară rezerve, cunoaşte în sfera protecţiei consumatorului, o seamă de restricţii pe care nu le regăsim în cazul contractelor negociate unde mecanismul acceptării este reglementat de Codul civil. De asemenea, contractelor electronice, care de cele mai multe ori sunt contracte de adeziune şi contracte de consum, de multe ori li se aplică reguli speciale cu privire la formarea lor valabilă.
