Controlul asupra gestiunii societăţilor comerciale de asigurare
| Comentarii |
|
controlul asupra gestiunii societăţilor comerciale de asigurare, Auditorul financiar. Desemnarea auditorului financiar. Competenţele auditorului financiar. Auditorii interni
întrucât situaţiile financiare ale societăţilor de asigurare sunt supuse auditării, controlul gestiunii acestor categorii de comercianţi este efectuat de auditorii financiari şi auditorii interni ai societăţii. Prin urmare, cenzorii, ca organe de control al gestiunii societăţilor din dreptul comun sunt inexistenţi în structura organizatorică a societăţilor de asigurare. De altfel şi în dreptul comun câmpul de acţiune al cenzorilor a fost redus, fiind întâlniţi doar la societăţile la care, potrivit legii sau hotărârii adunării generale a acţionarilor, situaţiile financiare nu sunt supuse auditării.
Auditorul financiar
Legea nr. 32/2000 [art. 20 alin. (3) lit. g)] impune societăţilor de asigurare obligaţia de auditare a situaţiilor financiare anuale şi după caz consolidate, de către un auditor financiar persoană juridică, autorizat de Camera Auditorilor Financiari din România, aprobat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu normele emise în aplicarea legii. Din echipa desemnată de auditor, cel puţin o persoană trebuie să deţină calitatea de actuar, aşa cum este definită de lege, sau să dovedească această calificare prin acte oficiale emise de autorităţi sau asociaţii profesionale din alte state.
Din interpretarea textului citat şi a art. 160 din Legea nr. 31/1990 rezultă că situaţiile financiare ale societăţii comerciale de asigurare vor fi verificate de către auditorul financiar şi nu de cenzorii societăţii. Aşadar, rolul cenzorilor va fi luat de auditorul financiar ca organ al societăţii de asigurare.
Activitatea de audit financiar şi statutul auditorului financiar sunt reglementate de O.U.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar. în concepţia reglementării menţionate, auditul financiar reprezintă activitatea de verificare a situaţiilor financiare ale societăţilor comerciale de către auditori financiari, în conformitate cu standardele de audit internaţionale.
Auditorul financiar este persoana fizică sau juridică ce dobândeşte această calitate prin atribuirea de către Camera Auditorilor Financiari din România, în condiţiile legii. O.U.G. nr. 75/1999 prevede că auditorul îşi exercită activitatea în mod independent; el nu poate avea raporturi de muncă sau civile cu societatea comercială auditată şi niciun fel de alte interese materiale, directe sau indirecte, în raport cu societatea, cu excepţia onorariului cuvenit pentru munca prestată în calitate de auditor.
Desemnarea auditorului financiar
Deşi Legea nr. 32/2000 în art. 20 reglementează principiile ce guvernează activitatea de audit financiar a societăţilor de asigurare, legea nu prevede nimic în legătură cu desemnarea auditorului financiar. în atare situaţie, îşi vor găsi incidenţă dispoziţiile Legii nr. 31/1990 cuprinse în art. 160-164. Prin urmare, potrivit art. 160 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, competenţa desemnării auditorului financiar aparţine adunării generale ordinare. Se înţelege că primul auditor va fi numit prin actul constitutiv de către fondatorii societăţii.
Legea obligă consiliul de administraţie şi respectiv directoratul să înregistreze la registrul comerţului numirea şi schimbarea auditorului intern şi auditorului financiar.
Competenţele auditorului financiar
Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 raportată la art. 20 din Legea nr. 32/2000, auditorilor interni şi auditorului financiar le revin mai multe drepturi şi obligaţii.
Auditorul financiar al societăţii de asigurare are obligaţia întocmirii unui raport anual, însoţit de opinia sa, din care să rezulte dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, conform standardelor profesionale publicate de Camera Auditorilor Financiari din România.
O altă obligaţie a auditorului financiar este aceea de a analiza practicile şi procedurile controlului şi auditului intern, şi în cazul în care consideră că acestea nu sunt corespunzătoare, va face recomandări asigurătorului pentru remedierea lor şi va furniza, la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, orice detalii, clarificări, explicaţii referitoare la datele cuprinse în situaţiile financiare ale asigurătorului (art. 20 din Legea nr. 32/2000).
Auditorul financiar al asigurătorului va informa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor de îndată ce, în exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă despre orice
act sau fapt. în legătură cu asigurătorul ori cu entităţile care intră în perimetrul de consolidare care:
- constituie o încălcare a legii şi/sau a reglementărilor ori a actelor emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de autorizare şi de desfăşurare a activităţii asigurătorului;
- este de natură să afecteze situaţia patrimonială a asigurătorului sau buna sa funcţionare;
- poate conduce la un refuz din partea auditorului de a-şi exprima opinia asupra situaţiilor financiare ale asigurătorului sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve [art. 20 alin. (3)].
Auditorii interni
în ceea ce priveşte auditorii interni, potrivit Legii nr. 31/1990 (art. 163), aceştia sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă situaţiile financiare anuale sunt legal întocmite şi în concordanţă cu legea. în cazul constatării unor nereguli în administrarea societăţii, auditorii interni au îndatorirea să le aducă la cunoştinţa membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, adunării generale a acţionarilor. în fine se impune a fi reţinut că Legea nr. 31/1990 dă dreptul oricărui acţionar să reclame auditorilor interni faptele despre care crede că trebuie verificate, cu obligaţia auditorilor interni de a le verifica şi a comunica constatările lor, în condiţiile stabilite de art. 164 alin. (3) din lege'.
Cu referire la răspunderea auditorilor financiari şi auditorilor interni, Legea nr. 31/1990 (art. 155) dispune că aceştia vor răspunde în aceleaşi condiţii ca membrii consiliului de administraţie, respectiv ai directoratului şi cenzorilor societăţii.
