Actuarii societăţii de asigurare

actuarii societăţii de asigurare, Desemnarea şi revocarea actuarului. Condiţiile dobândirii calităţii de actuar. Atribuţiile actuarului. Înregistrarea actuarilor

În vederea obţinerii autorizării de funcţionare, precum şi pe toată perioada derulării activităţii, un asigurător sau reasigurător trebuie să fie în relaţii de muncă cu cel puţin un actuar, iar în cazul în care volumul de activitate necesită, doi sau mai mulţi actuari (art. 12 din Legea nr. 32/2000). în concepţia Legii nr. 32/2000, art. 2 pct. 47, actuarul este persoana fizică înregistrată în Registrul actuarilor, specializată în evaluarea riscului prin metode statistice care. în domeniul asigurărilor, sunt folosite pentru calcularea primelor, rezervelor tehnice şi a anuităţilor.

Instituţia actuarului, astfel cum se înfăţişează ea în reglementările legale, contribuie fără îndoială la punerea în practică a regulilor privind supravegherea pru-denţială a societăţilor de asigurare.

Desemnarea şi revocarea actuarului

Actuarul poate fi numit sau revocat numai de către consiliul de administraţie şi/sau consiliul director şi/sau consiliul de supraveghere, după caz, al asigurătorului sau reasigurătorului, şi nu poate fi membru al unui astfel de consiliu [art. 12 alin. (7)]. Numirea sau, după caz, revocarea actuarului se aduce la cunoştinţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în termen de maximum 3 zile de la data la care s-a adoptat hotărârea de către organul competent să ia această decizie, însoţită, în cazul revocării, de motivarea acesteia.

Organul competent, dintre cele menţionate, este obligat să numească un nou actuar, în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data revocării actuarului precedent. în cazul în care organul competent încalcă obligaţia de numire a unui nou actuar, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor numeşte, în termen de 10 zile calendaristice de la expirarea termenului de 20 de zile arătat mai sus, un actuar pentru o perioada de maximum 6 luni.

Condiţiile dobândirii calităţii de actuar

Legea prevede că numai persoanele fizice pot exercita funcţia de actuar la o societate de asigurare, instituind şi condiţiile pe care aceştia trebuie să le îndeplinească.

în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, o persoană fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative pentru a fi actuar într-o societate de asigurare:

a) să fie licenţiată cu diplomă de studii superioare de lungă durată:

b) să aibă absolvite cu diplomă, în ţară, studii actuariale la instituţii de învăţământ superior sau alte forme de pregătire postuniversitară, cu condiţia ca cel puţin un membru al comisiei de examinare să deţină calificarea de actuar, sau să fi absolvit, cu diplomă sau prin certificarea unui examen, cursurile unor instituţii recunoscute pe plan internaţional în pregătirea şi calificarea în profesia de actuar;

c) să fi lucrat o perioadă de cel puţin 3 ani în domeniul asigurărilor, matematicilor financiare sau statisticilor, activitatea desfăşurată necesitând cunoştinţe actuariale;

d) să nu aibă cazier judiciar sau fiscal.

Condiţiile sunt cumulative de unde consecinţa că dacă una nu este îndeplinită face imposibilă exercitarea profesiei de actuar, iar pierderea oricăreia duce la revocarea din funcţie. Sancţionarea unui actuar de trei ori de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru nerespectarea prevederilor legale sau condamnarea printr-o sentinţă definitivă duce la pierderea dreptului de a exercita funcţia de actuar într-o societate de asigurare.

Atribuţiile actuarului

Atribuţiile actuarului într-o societate de asigurare sunt următoarele:

a) determinarea valorii rezervelor tehnice;

b) controlul activelor admise să acopere rezervele tehnice;

c) calculul primelor de asigurare;

d) calculul marjei de solvabilitate minime;

e) calculul marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul;

f) calculul beneficiilor obţinute din fructificarea activelor admise să acopere rezervele tehnice pentru asigurările de viaţă;

g) elaborarea, certificarea şi transmiterea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a raportului actuarial anual;

h) certificarea tuturor rapoartelor transmise către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor care conţin calculele prevăzute la lit. a)-f);

i) notificarea oricăror nereguli constatate sau a unor situaţii care indică sau conduc la încălcarea prevederilor legale.

Actuarul trebuie sa aducă la cunoştinţă, în scris, în cel mult două zile lucrătoare de la data constatării, consiliului de administraţie şi/sau consiliului director şi/sau consiliului de supraveghere, după caz, precum şi conducerii executive a asigurătorului sau reasigurătorului, pe perioada îndeplinirii obligaţiilor despre orice situaţie care indică săvârşirea unei încălcări a prevederilor legii şi a normelor emise în aplicarea acesteia.

în termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării persoanelor mai sus menţionate, actuarul va informa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atât despre conţinutul notificării, cât şi despre măsurile luate de asigurător în vederea remedierii situaţiei. Actuarul are obligaţia de a informa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi în cazul în care, în termen de 10 zile calendaristice de la data notificării, asigurătorul nu a întreprins nicio acţiune sau nu a iniţiat nicio măsură de remediere a situaţiei.

Analizând atribuţiile actuarului într-o societate de asigurare, astfel cum sunt prevăzute în mod imperativ de lege, se observă cu uşurinţă că principala preocupare a acestuia este de a crea şi menţine o situaţie financiară solidă, capabilă să facă faţă tuturor cererilor de despăgubiri adresate asigurătorului. în realizarea acestui obiectiv, actuarul este cel căruia îi revine obligaţia de a informa organele de gestiune şi conducere ale asigurătorului şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor despre un eventual declin financiar al patrimoniului societăţii în care îşi exercită atribuţiile. Prin aceasta, aşa cum precizam şi în cele anterioare, se înfăptuieşte în concret politica de supraveghere prudenţială la care sunt supuse societăţile comerciale de asigurare.

Înregistrarea actuarilor

Deşi nu au puteri de reprezentare a societăţii de asigurare, actuarii sunt supuşi publicităţii. publicitatea actuarilor se realizează prin registrul actuarilor, deschis şi gestionat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Reglementările legale nu obligă publicitatea actuarilor prin registrul comerţului. Potrivit art. 12 din Legea nr. 32/2000, Registrul actuarilor se deschide şi se menţine de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în sistem computerizat şi pe suport hârtie. Datele înscrise în registru sunt permanent accesibile publicului la sediul central al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Persoanele înscrise în registru vor constitui Corpul

actuarilor, ale cărui statut şi regulament de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Poate fi înregistrată în Registrul actuarilor orice persoană fizică care îndeplineşte cumulativ cerinţele reglementate în art. 12 alin. (2), fiind cele pe care le-am prezentat când ne-am ocupat de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a exercita funcţia de actual. Actuarii sunt obligaţi să anunţe, în cel mult 7 zile calendaristice, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor despre orice modificare a datelor care fac subiectul înregistrării în Registrul actuarilor. Legea dispune că sancţionarea unui actuar de trei ori de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru nerespectarea prevederilor legii şi a normelor emise în aplicarea acesteia sau condamnarea printr-o sentinţă definitivă duce la radierea obligatorie din Registrul actuarilor.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Actuarii societăţii de asigurare